În contextul modernizării sistemului de alimentare cu apă a municipiului Lugoj, primăria a alocat recent suma de 646 mii lei, avans pentru achiziţionarea materialelor necesare în vederea extinderii posibilităţilor de extracţie a apei la Uzina de Apă nr. 1, pentru cele sase fântâni care au fost denisipate.
Municipalitatea lugojeană a lansat de curând sondajul de opinie privind amenajarea unui nou sens giratoriu în zona Parcului "George Enescu", la intersecţia străzilor Coloman Wallisch, Gheorghe Doja, Bucegi şi Ion Luca Caragiale.
Municipalitatea lugojeană a definitivat caietul de sarcini în vederea publicării pe SEAP a noii achiziţii privind dotarea Poliţiei Locale a Municipiului cu mașini noi. Vor fi achiziţionate trei autoturisme Logan, dintre care două cu cinci locuri şi unul cu şapte locuri.
Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a precizat că, odată cu transferarea managementului spitalului din municipiu la administraţia locală, Secţia de TBC, existentă în prezent pe partea stângă a străzii Gheorghe Doja, nu se va muta niciodată pe partea dreaptă așa cum s-a vehiculat. De altfel, edilul a propus de la bun început fie desfiinţarea ei, fie mutarea ei într-un imobil de la marginea oraşului sau chiar într-un alt oraş.
Eforturile depuse de administraţia locală pentru a da în folosinţă noile apartamente în regim ANL nu au fost apreciate de unii dintre locatari la Lugoj. Drept urmare, prin instanţă, trei familii din blocul ANL situat pe strada Caransebeşului au primit sentinţa de evacuare pentru neplata chiriei.
În prezența unei numeroase asistențe, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj a deschis, luni, porţile Creşei nr. 3 de pe strada Ep. Dr. Ioan Bălan nr.17, din incinta Grădiniţei cu program normal nr. 7.
Voleibalistele de la CSM Lugoj au participat în acest sfârşit de săptămână la meciurile turneului Cupei Balcanice, în localitatea Bursa, din Turcia. La finalul întrecerii, sportivele bănăţence au reuşit să obţină medaliile de argint ale competiţiei, după ce au realizat două victorii şi o înfrângere.
Voleiul lugojean îşi trăieşte clipele de glorie între 9 şi 11 septembrie, odată cu participarea în premieră în cupele europene. CSM Lugoj va apăra culorile României în turneul Cupei Balcanice ce se va desfăşura în oraşul Bursa, din Turcia, la acest sfârşit de săptămână.
Punerea în aplicare a prevederilor noii Legii a învăţământului convoacă directorii noilor centre financiare din municipiul Lugoj la şedinţă. Şeful executivului a subliniat faptul că bugetul urmează să fie defalcat pe fiecare unitate de învăţământ şi vor fi întâmpinate unele dificultăţi, întrucât Guvernul nu a adoptat normele metodologice care să prevadă cuantumul de fonduri pentru fiecare elev.
Tradiţionalul Bal al Seniorilor de la Lugoj se va organiza în acest an la sfârşitul lunii septembrie. Intrarea se va face la acest eveniment în baza cuponului de pensie, a actului de identitate şi a unei taxe de 10 lei.
România
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, joi, că Guvernul și-a depășit atribuțiile constituționale prin adoptarea Ordonanței de urgență privind programul SAFE, după ce Executivul fusese demis prin moțiune de cenzură.
Ştiri din Timiș
O batoză staționară pentru treierat cereale, fabricată la Budapesta de firma Schlick-Nicholson, a intrat în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara. Utilajul a fost adus din localitatea Sichevița, județul Caraș-Severin, unde a fost păstrat timp de mai multe decenii. Acesta urmează să fie restaurat și inclus în circuitul de vizitare al muzeului.
Ştiri din Timiș
StudentFest ajunge la cea de-a 35-a ediție și se desfășoară la Timișoara între 26 și 30 octombrie, sub tema „De la 8 la infinit”. Organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), festivalul include concerte, spectacole de teatru, expoziții, ateliere și discuții despre artă și rolul festivalurilor în viața culturală.
Sănătate
Peste 217.000 de femei din categorii vulnerabile ar urma să fie testate pentru cancerul de col uterin, printr-un program național care prevede și investigații suplimentare pentru pacientele cu rezultate pozitive. Proiectul CLARA, prezentat joi, la Timișoara, urmărește să îmbunătățească accesul la screening și să asigure îndrumarea pacientelor către următoarele etape de diagnostic și tratament.
Ştiri din Timiș
După aproape patru ani de la începerea organizării de șantier, lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara au ajuns la final. Investiția de peste 26 de milioane de lei intră acum în etapa recepției, însă modernizarea zonei va continua prin lucrările de pe infrastructura feroviară și prin proiectele Primăriei Timișoara.
2
Lugoj
Un spațiu verde aflat la intersecția străzilor Caraiman și Aurel Vlaicu din Lugoj va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un proiect în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Zona, descrisă de primarul Călin Dobra drept o mică pădurice neîngrijită, ar urma să fie amenajată pentru plimbări, relaxare și joacă pentru copii. Dacă procedurile administrative se desfășoară conform planului, lucrările ar putea începe în primăvara anului 2027.
România
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență carVertical din 2026. Deși a urcat două poziții față de anul trecut, 58,5% dintre mașinile rulate verificate au avut daune înregistrate în istoric, iar ponderea vehiculelor cu kilometraj modificat a crescut.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara trebuie să pună din bugetul local 7,4 milioane de lei pentru dotarea școlilor cu materiale pentru laboratoare și cabinete, după ce achiziția finanțată prin PNRR nu a fost finalizată la timp. Licitația, lansată în mai 2025, este încă în procedură. Divergențele din Consiliul Local au apărut însă și în privința responsabilității pentru întârzieri.