Pe vremea lui Ceauşescu, oraşul ajusese să fie locuit de peste 7.000 de persoane. După Revoluţie, migraţia internă, care aducea mulţi moldoveni şi ardeleni în localitate, s-a oprit. S-a accentuat însă cea externă, mulţi localnici, chiar şi din cei de dată recentă, au plecat peste hotare, potrivit primarului Petru Roman.
În frunte au fost, desigur, şvabii, adică ceea ce a mai rămas din ei. Acum abia dacă mai sunt vreo 200 la Deta deşi, în urmă cu câteva decenii, localitatea era majoritar nemţească. Au plecat însă şi cei de alte naţionalităţi: unguri, sârbi sau români, dar şi romi, care şi-au găsit o viaţă nouă prin Germania, Franţa, Italia şi Spania. Aşa se face că la ultima numărătoare, recensământul de la sfârşitul anului trecut, a reieşit că sunt 6.000 de persoane în 2.736 de locuinţe.
Suprafaţa oraşului Deta este de doar 3.270 de hectare, sub acest raport fiind una dintre cele mai mici unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Însă aici nu agricultura contează, mai ales că terenul nu e de cea mai bună calitate. Mult e mlăştinos, ba chiar cu un conţinut ridicat de săruri. Industria este punctul forte al aşezării, o tradiţie în acest sens existând de mai bine de o sută de ani. Bineînţeles, unele industrii au murit atât din cauza presiunilor economice, dar mai ales din cauza neglijenţelor şi a prostului management. În această situaţie se află şi fosta fabrică de furnire şi placaje. A fost privatizată după Revoluţie, dar de câţiva ani nu mai produce nimic. Mai mult, este furată bucată cu bucată, inclusiv o secţie destul de nouă dată în folosinţă cu câţiva ani înainte de Revoluţie. La fel se întâmplă şi cu fabrica de produse lactate. Era renumită pe vremuri pentru caşcavalul care se producea acolo. S-a înfundat în tranziţie şi a subcombat. Au apărut însă alte industrii, mai adaptate vremurilor de astăzi, cele mai multe activând în domeniul accesoriilor auto ori în confecţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!