Doar trei licee din Timiş au înregistrat la examenul de balcaureat o promovabilitate de peste 90%. La polul opus 13 licee din judeţ au o promovabilitate de sub 10 procente. Vezi care sunt liceele cu cele mai bune şi cele mai slabe rezultate la bacalaureat în Timiş.
Luni după-amiază, la Tribunalul Timiş a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, care va supraveghea referendumul din 29 iulie. În urma extragerii a fost aleasă judecătoarea Cristina Andra Cuzman.
Europarlamentarul de Timiş, Cristian Buşoi, a declarat că salută votul de miercuri din Parlamentul European prin care a fost respins ACTA, deşi mai mulţi europarlamentari din grupul popular s-au abţinut sau au votat pentru aprobarea acestui tratat.
La Timişoara, teatrul pe roţi este deja o prezenţă (aproape) obişnuită în peisajull rutier. Dacă mady baby i-a plimbat, încă din aprilie 2010, pe spectatori către o Irlandă emigranţilor, visătorilor şi marginalilor, un alt proiect teatral în mişcare rulează în trafic chiar în aceste zile: timişorenii sunt invitaţi la teatru în autobuz, într-un proiect provocat de Grolsch.
Proprietarii de terenuri agricole din Timiş au învăţat să folosească internetul. În judeţul Timiş s-au depus cereri petru subvenţii agricole pentru cea mai mare suprafaţă din România, peste 500.000 de hectare. Vestea bună este că toate cererile pentru subvenţii au fost depuse online.
Azi în Timișoara
Vineri, 23 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, festivaluri, ateliere și la filme.
România
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, joi, că Guvernul și-a depășit atribuțiile constituționale prin adoptarea Ordonanței de urgență privind programul SAFE, după ce Executivul fusese demis prin moțiune de cenzură.
Ştiri din Timiș
O batoză staționară pentru treierat cereale, fabricată la Budapesta de firma Schlick-Nicholson, a intrat în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara. Utilajul a fost adus din localitatea Sichevița, județul Caraș-Severin, unde a fost păstrat timp de mai multe decenii. Acesta urmează să fie restaurat și inclus în circuitul de vizitare al muzeului.
Ştiri din Timiș
StudentFest ajunge la cea de-a 35-a ediție și se desfășoară la Timișoara între 26 și 30 octombrie, sub tema „De la 8 la infinit”. Organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), festivalul include concerte, spectacole de teatru, expoziții, ateliere și discuții despre artă și rolul festivalurilor în viața culturală.
Sănătate
Peste 217.000 de femei din categorii vulnerabile ar urma să fie testate pentru cancerul de col uterin, printr-un program național care prevede și investigații suplimentare pentru pacientele cu rezultate pozitive. Proiectul CLARA, prezentat joi, la Timișoara, urmărește să îmbunătățească accesul la screening și să asigure îndrumarea pacientelor către următoarele etape de diagnostic și tratament.
Ştiri din Timiș
După aproape patru ani de la începerea organizării de șantier, lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara au ajuns la final. Investiția de peste 26 de milioane de lei intră acum în etapa recepției, însă modernizarea zonei va continua prin lucrările de pe infrastructura feroviară și prin proiectele Primăriei Timișoara.
2
Lugoj
Un spațiu verde aflat la intersecția străzilor Caraiman și Aurel Vlaicu din Lugoj va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un proiect în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Zona, descrisă de primarul Călin Dobra drept o mică pădurice neîngrijită, ar urma să fie amenajată pentru plimbări, relaxare și joacă pentru copii. Dacă procedurile administrative se desfășoară conform planului, lucrările ar putea începe în primăvara anului 2027.
România
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență carVertical din 2026. Deși a urcat două poziții față de anul trecut, 58,5% dintre mașinile rulate verificate au avut daune înregistrate în istoric, iar ponderea vehiculelor cu kilometraj modificat a crescut.