Parada modei, desenul, şahul, creaţia literară şi tenisul de masă au reunit, la Şcoala cu clasele I-VIII Beregsău Mare, într-o frumoasă zi de primăvară, câteva sute de copii. Cea de-a şasea ediţie a concursului Ghiocelul de Argint a avut ca invitaţi elevi şi profesori de la şcolile din Săcălaz, Iecea Mică, Iecea Mare, Checea, Uivar, Otelec şi Cărpiniş din judeţul Timiş.
Mai mulţi specialişti din domeniul financiar bancar au încercat să găsească, la Timişoara, soluţia optimă pentru relansarea creditării. Centrul Regional de Afaceri a găzduit, joi, un seminar despre „Tehnologii şi produse de garantare şi contragarantare în sprijinul relansării activităţii de creditare”.
Dacă Timişoara şi Szeged sunt oraşe înfrăţite, “de vină” e şi arta plastică, atâta vreme cât, încă de acum două decenii, între filiala UAP din capitala Banatului şi colegii de breaslă din oraşul maghiar s-au statornicit relaţii de solidă prietenie. Dovadă expoziţia de fotografie şi pictură deschisă la Galeria Helios.
În câteva săptămâni reîncepe Campionatul Naţional de Raliuri, acolo unde bătălia cu secundele se face pe multe zeci sau chiar sute de mii de euro. Pilotul Adrian Moraru îşi face încălzirea pentru CNR în Campionatul Regional de Rally Sprint a cărui primă etapă va avea loc sâmbătă şi duminică la Arad.
Sfârșitul de săptămână vine cu multe activități pentru timișoreni la Iulius Mall. Fie că este vorba despre cei mari, fie că în prim plan sunt prichindeii, manifestările de la complexul comercial acoperă toate gusturile: un târg de antichităţi pentru colecţionari, o competiţie de table îndrăgită de bărbaţi, iar pentru copii o piesă de teatru de păpuşi.