La fiecare început de septembrie, una dintre sărbătorile tradiţionale de Kerwei care au loc în oraşul Buziaş este hramul bisericii romano-catolice din localitate. Pentru a 137-a oară consecutiv, începând din 1874, în oraşul-staţiune străzile au răsunat de muzică şi aleile s-au umplut de dansatori.
Amatorii de muzică electronică au parte de o veste cât se poate de neplăcută: ediţia din acest an a celebrului festival TMBase nu va mai avea loc.
Duminică după-amiaza a avut loc cursa de la Nurburgring din cadrul Campionatul Mondial de Motociclism Viteză World Superbike. Singurul român aflat pe grila de start a fost timişoreanul Cătălin Cazacu, aflat la a doua participare la o etapă de Mondial, care s-a clasat al 23-lea.
Împătimiții cailor putere din Ungaria și-au ambalat motoarele și au pornit la paradă în România. Duminică, în cadrul Zilelor orașului Sânnicolau Mare, centrul orașului s-a umplut de motociclete vechi de 30-40 de ani și chiar mai mult, cărora li s-au adaugat câteva mașini de aceeași vârstă. Îngrijite, cu vopseaua și ornamentele sclipind, "bijuteriile" retro au atras sute de oameni.
Emoţii mari pentru absolvenţii de liceu din judeţul Timiş care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea din această toamnă. La centrele din Timişoara s-au afişat, duminică dimineţa, primele rezultate.
România
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, joi, că Guvernul și-a depășit atribuțiile constituționale prin adoptarea Ordonanței de urgență privind programul SAFE, după ce Executivul fusese demis prin moțiune de cenzură.
Ştiri din Timiș
O batoză staționară pentru treierat cereale, fabricată la Budapesta de firma Schlick-Nicholson, a intrat în patrimoniul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara. Utilajul a fost adus din localitatea Sichevița, județul Caraș-Severin, unde a fost păstrat timp de mai multe decenii. Acesta urmează să fie restaurat și inclus în circuitul de vizitare al muzeului.
Ştiri din Timiș
StudentFest ajunge la cea de-a 35-a ediție și se desfășoară la Timișoara între 26 și 30 octombrie, sub tema „De la 8 la infinit”. Organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), festivalul include concerte, spectacole de teatru, expoziții, ateliere și discuții despre artă și rolul festivalurilor în viața culturală.
Sănătate
Peste 217.000 de femei din categorii vulnerabile ar urma să fie testate pentru cancerul de col uterin, printr-un program național care prevede și investigații suplimentare pentru pacientele cu rezultate pozitive. Proiectul CLARA, prezentat joi, la Timișoara, urmărește să îmbunătățească accesul la screening și să asigure îndrumarea pacientelor către următoarele etape de diagnostic și tratament.
Ştiri din Timiș
După aproape patru ani de la începerea organizării de șantier, lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara au ajuns la final. Investiția de peste 26 de milioane de lei intră acum în etapa recepției, însă modernizarea zonei va continua prin lucrările de pe infrastructura feroviară și prin proiectele Primăriei Timișoara.
2
Lugoj
Un spațiu verde aflat la intersecția străzilor Caraiman și Aurel Vlaicu din Lugoj va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un proiect în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Zona, descrisă de primarul Călin Dobra drept o mică pădurice neîngrijită, ar urma să fie amenajată pentru plimbări, relaxare și joacă pentru copii. Dacă procedurile administrative se desfășoară conform planului, lucrările ar putea începe în primăvara anului 2027.
România
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență carVertical din 2026. Deși a urcat două poziții față de anul trecut, 58,5% dintre mașinile rulate verificate au avut daune înregistrate în istoric, iar ponderea vehiculelor cu kilometraj modificat a crescut.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara trebuie să pună din bugetul local 7,4 milioane de lei pentru dotarea școlilor cu materiale pentru laboratoare și cabinete, după ce achiziția finanțată prin PNRR nu a fost finalizată la timp. Licitația, lansată în mai 2025, este încă în procedură. Divergențele din Consiliul Local au apărut însă și în privința responsabilității pentru întârzieri.