Fotbaliştii de la ACS Poli Timişoara nu vor intra direct în vacanţă. Antrenorul Vali Velcea, împreună cu conducerea administrativă a clubului, a întocmit o listă de meciuri amicale pentru echipă. Numai în această săptămână vor avea loc trei asemenea partide.
Viitoarea autstradă ce ar urma să lege Timişoara de Bucureşti prin Craiova începe să prindă contur. Mai precis, Compania de drumuri a desemnat societatea care va realiza studiul de prefezabilitate.
Marţi, 4 decembrie, de la ora 14, în Sala Multifuncţională a Palatului Administrativ, va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Pro Cultura Timisiensis – seniori, manifestare ajunsă la cea de-a XI-a ediţie. De asemenea, va avea loc şi festivitatea Pro Cultura Timisiensis – certitudini, ediţia a VIII-a.
Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică în judeţul Timiş pentru săptămâna viitoare. În următoarele zile vor rămâne fără curent locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare şi Jimbolia, dar afectaţi vor fi şi consumatorii din alte localităţi ale judeţului. Vedeţi tot programul întreruperilor.
Viceprimarul Sorin Grindeanu a afirmat că premierul Victor Ponta a primit dosarele cu cele 33.000 de semnături strânse în cadrul campaniei „Da. Reuşim pentru un nou Spital de Copii”. Şeful guvernului a promis că banii necesari ridicării unui nou corp de clădire vor fi prevăzuţi în bugetele 2013 şi 2014.
Ştiri din Timiș
Într-o încercare de a-l ataca pe premierul interimar Ilie Bolojan tocmai din orașul-simbol al Revoluției din 1989, social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a făcut însă o declarație cel puțin ciudată, în care pare că îl numește pe Nicolae Ceaușescu „unicul vizionar al țării”.
Cinema
După evenimentele din „Spider-Man: No Way Home”, lumea nu își mai amintește cine este Peter Parker. Deși identitatea sa a fost ștearsă din memoria tuturor, el continuă să protejeze New York-ul ca Spider-Man, în timp ce încearcă să își țină la distanță foștii apropiați, MJ și Ned, pentru a nu le pune din nou viața în pericol.
Ştiri din Timiș
Publicații independente, ilustrații, ceramică, bijuterii handmade, obiecte de autor și muzică pe vinil vor putea fi descoperite în primul weekend din august la o nouă ediție a Sit+Read POP—UP Fair, eveniment care aduce în prim-plan creatorii independenți din Timișoara.
Ştiri din Timiș
12 zile de teatru, film, muzică, pedagogie teatrală, cercetare antropologică, experiment, arte vizuale și taifasuri cu artiști celebri: Atelierele de Antropologie Teatrală „Cătălina Buzoianu” fac, pentru a patra oară deja, din enclava culturală Socolari, un rai al boemilor, dar și o solidă platformă de cooperare europeană în „industria” artelor performative.
România
USR a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzând că un amendament la legea privind integritatea a fost introdus în raportul Comisiei Juridice fără să fi fost depus, discutat sau votat de vreun parlamentar. Formațiunea anunță că a redepus proiectul de lege alături de PNL, fără prevederea pe care o consideră neconstituțională.
3
Ştiri din Timiș
După mai mulți ani de lucrări și un șantier care a trecut și prin schimbarea constructorului, Turnul de Apă din Iosefin s-a deschis oficial vineri, 31 iulie, de Ziua Timișoarei. Monumentul istoric restaurat poate primi acum vizitatori și va funcționa, pentru început, cel mai probabil doar în weekend.
2
Eveniment
Trei oameni au fost bătuți în urma unui scandal izbucnit pe o stradă din Giroc. Unul dintre tinerii acuzați de agresiune a ajuns la Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu, în timp ce complicele său este căutat de polițiști.
7
Ştiri din Timiș
Au început nominalizările pentru campania „Timișeni de… Nota 10”, derulată în cadrul proiectului „Caravana Educației în județul Timiș”. Până la sfârșitul lunii august, organizatorii caută propuneri pentru desemnarea a 10 personalități și a 10 elevi din județ care s-au remarcat prin performanțele și implicarea lor în comunitate.