Luna aceasta se împlinesc șase luni de când Primăria Timișoara a câștigat un proces care a blocat, timp de mai bine de patru ani, operațiunea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în oraș și tot nu are cine să stropească împotriva țânțarilor și musculițelor care se pregătesc să-i agaseze pe timișoreni. Municipalitatea n-a organizat o nouă licitație, iar contractul cu firma care a făcut dezinsecție în regim de urgență a expirat încă din 24 februarie.
Probleme cu tramvaiele modernizate ale Timișoarei! Firma din Pașcani care se ocupă de reabilitarea garniturilor second-hand ale fostei RATT a dat în judecată Primăria Timișoara, pentru că nu a plătit mai multe lucrări suplimentare în valoare de aproape 3,5 milioane de lei. Ar fi făcut lucrări necesare în afara contractului la 16 vagoane de tip GT4.
Turism
Un nou pas pentru promovarea patrimoniului gastronomic românesc a fost făcut vineri, 13 februarie, la sediul Institutul Național al Patrimoniului (INP) din București, unde a fost semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (candidată pentru 2028) și Dobrogea (candidată pentru 2029).
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că nu susține reducerea cu zece procente a veniturilor personalului medical, în contextul în care Federația Sanitas a anunțat că ar putea declanșa greva generală dacă măsura va fi adoptată.
Eveniment
Șoferii care intenționează să tranziteze frontiera româno-sârbă în acest sfârșit de săptămână sunt avertizați să se aștepte la valori ridicate de trafic.
Eveniment
Misiunea de căutare-salvare a unui bărbat dispărut continuă pe Lacul Surduc. Intervin șapte bărci, două sonare, un echipaj SMURD și șapte scafandri de la ISU Timiș și ISU Caraș-Severin. Misiunea este în dinamică. UPDATE. Bărbatul a fost găsit
Turism
Nu foarte departe de Timișoara, în inima sălbatică a Văii Almăjului, se ascunde un loc care pare desprins din basme. Cascada Moceriș, aflată pe teritoriul comunei Lăpușnicu Mare, în satul Moceriș, județul Caraș-Severin, îi așteaptă pe iubitorii de natură cu un spectacol autentic, departe de agitația urbană.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 14 februarie, toate bisericile ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie și slujba parastasului, în cadrul tradiționalei zile de pomenire a celor adormiți, cunoscută sub numele de Moșii de iarnă sau „Sâmbăta Morților”. Aceasta precede cu doar o săptămână începutul Postului Mare și are scopul de a aduce mângâiere sufletelor celor trecuți la cele veșnice, mai ales celor care nu au avut parte la vremea lor de slujbe și rugăciuni.
1
Mapamond
Ziua Sfântului Valentin este celebrată anual la 14 februarie, fiind dedicată iubirii și afecțiunii. Tradiția datează din Evul Mediu și este asociată cu numele poetului Geoffrey Chaucer. Sărbătoarea s-a răspândit în Europa și SUA, unde felicitările au devenit populare, iar astăzi peste 145 de milioane sunt trimise anual. Originea este legată fie de festivalul roman Lupercalia, fie de martiriul oficializat în 496 de Papa Pope Gelasius I.
Mapamond
Cântărețul portorican Bad Bunny a ajuns pe primul loc în topurile muzicale din Germania, la scurt timp după prestația sa din pauza Super Bowl 2026. Piesa „DtMF” și albumul „DeBI TiRAR Mas FoToS” domină clasamentele, impulsionate de o creștere puternică a ascultărilor în streaming după concert.