Verificaţi-vă maşina, pentru că dacă are defecţiuni riscaţi să vă alegeţi cu amendă de la Poliţia Locală. Doi şoferi au fost luaţi la întrebări de agenţii Poliţiei Locale, de exemplu, pentru că autovehiculele pe care le conduceau aveau scurgeri de ulei sau scoteau un fum negru şi înecăcios pe ţeava pe eşapament.
Dacă atunci când li s-a reclamat în Consiliul Local Timişoara, în vară, faptul că lumea nu se poate odihni în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” din cauza cluburilor, şefii Poliţiei Locale au explicat că Direcţia de Sănătate Publică trebuie să verifice dacă nivelul continuu de presiune acustică se încadrează în valorile limită admise sau nu şi să ia măsuri, acum agenţii au reuşit să amendeze un DJ pe motiv că a dat muzica prea tare într-un local din centrul oraşului.
Căruţaşii care sunt prinşi de mai multe ori de poliţiştii locali circulând pe străzile din Timişoara fără a deţine aviz din partea Comisiei de Circulaţie din cadrul primăriei pot rămâne fără vehicule. În ultimele zile, nu mai puţin de 16 căruţaşi au primit amenzi după ce au fost prinşi în trafic.
Ziua şi amenda. Chiar dacă măsurile pe care le aplică nu par a fi prea eficiente, reprezentanţii Poliţiei Locale i-au luat în vizor pe căruţaşii care străbat drumurile Timişoarei, care încurcă traficul şi transportă diverse lucruri contra cost. După ce la finele săptămânii trecute agenţii au împărţit zece amenzi, luni au fost aplicate încă trei sancţiuni. Autorităţile ameninţă în continuare că vor trece la confiscări de căruţe.
Soluţia este confiscarea căruţelor, pentru că persoanele care străbat Timişoara cu atelajele, care încurcă traficul şi transportă gunoaie contra cost, nu sunt deloc impresionate de amenzile pe care le primesc de la Poliţia Locală. Autorităţile au aplicat la sfârşitul săptămânii trecute încă zece sancţiuni şi ameninţă că vor trece la confiscări în cazul căruţaşilor ”recidivişti”.
Turism
Un nou pas pentru promovarea patrimoniului gastronomic românesc a fost făcut vineri, 13 februarie, la sediul Institutul Național al Patrimoniului (INP) din București, unde a fost semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene din România: Harghita (deținătoarea titlului în 2027), Banat (candidată pentru 2028) și Dobrogea (candidată pentru 2029).
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că nu susține reducerea cu zece procente a veniturilor personalului medical, în contextul în care Federația Sanitas a anunțat că ar putea declanșa greva generală dacă măsura va fi adoptată.
Eveniment
Șoferii care intenționează să tranziteze frontiera româno-sârbă în acest sfârșit de săptămână sunt avertizați să se aștepte la valori ridicate de trafic.
Eveniment
Misiunea de căutare-salvare a unui bărbat dispărut continuă pe Lacul Surduc. Intervin șapte bărci, două sonare, un echipaj SMURD și șapte scafandri de la ISU Timiș și ISU Caraș-Severin. Misiunea este în dinamică. UPDATE. Bărbatul a fost găsit
Turism
Nu foarte departe de Timișoara, în inima sălbatică a Văii Almăjului, se ascunde un loc care pare desprins din basme. Cascada Moceriș, aflată pe teritoriul comunei Lăpușnicu Mare, în satul Moceriș, județul Caraș-Severin, îi așteaptă pe iubitorii de natură cu un spectacol autentic, departe de agitația urbană.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 14 februarie, toate bisericile ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie și slujba parastasului, în cadrul tradiționalei zile de pomenire a celor adormiți, cunoscută sub numele de Moșii de iarnă sau „Sâmbăta Morților”. Aceasta precede cu doar o săptămână începutul Postului Mare și are scopul de a aduce mângâiere sufletelor celor trecuți la cele veșnice, mai ales celor care nu au avut parte la vremea lor de slujbe și rugăciuni.
1
Mapamond
Ziua Sfântului Valentin este celebrată anual la 14 februarie, fiind dedicată iubirii și afecțiunii. Tradiția datează din Evul Mediu și este asociată cu numele poetului Geoffrey Chaucer. Sărbătoarea s-a răspândit în Europa și SUA, unde felicitările au devenit populare, iar astăzi peste 145 de milioane sunt trimise anual. Originea este legată fie de festivalul roman Lupercalia, fie de martiriul oficializat în 496 de Papa Pope Gelasius I.
Mapamond
Cântărețul portorican Bad Bunny a ajuns pe primul loc în topurile muzicale din Germania, la scurt timp după prestația sa din pauza Super Bowl 2026. Piesa „DtMF” și albumul „DeBI TiRAR Mas FoToS” domină clasamentele, impulsionate de o creștere puternică a ascultărilor în streaming după concert.