tion.ro Web analytics

Primarul Timișoarei a avut o primă reacție la decizia instanței de a suspenda noua organigramă a PMT. Edilul vorbește despre „structuri paralele de putere” și arată cu degetul spre un sindicat care a susținut USL. Un consilier local amenință că dacă primăria pierde definitiv procesul cu angajații revoltați va cere inițiatorilor organigramei să plătească despăgubirile.
Magistrații Tribunalului Timiș au decis, luni, suspendarea noii organigrame a Primăriei Timișoara, dar și a concursurilor de angajare. Este o primă victorie parțială în instanță a celor peste 30 de angajați care nu sunt pe placul noii administrații. Decizia este executorie, iar primăria o poate ataca cu recurs în cinci zile.
Noua organigramă a Primăriei Timișoara a intrat de luni în vigoare, iar în interiorul instituției de pe C. D. Loga au fost stabiliți deja noii șefi. Cel puțin cinci dintre ei sunt oameni noi, care au ajuns în primărie aproape direct pe funcții de șefi. Deocamdată, cu delegare. PMT va organiza în perioada următoare mai multe concursuri de angajare.
Directorul Direcției de Drumuri din Primăria Timișoara a depus o plângere prealabilă adresată primarului și consiliului local, cu privire la noua organigramă aprobată deja. Aceasta ar trebui să intre în curând în vigoare, iar prin primărie au început deja mutările de oameni. Conform noii administrații, o parte din angajați vor părăsi instituția de pe C.D. Loga, dar vor fi făcute și noi angajări, mai ales debutanți.
La doar patru zile de când a fost prezentată de Dominic Fritz, organigrama Primăriei Timișoara a fost adoptată în consiliul local. De la 27 de structuri s-a ajuns la 17, vor fi desființate 80 de posturi, din care 10 de conducere și se vor face peste 100 de angajări. Orașul va avea grădinar-șef și nouă manageri de cartiere. Sindicatul din primărie vrea să o conteste.

Turism

Timișoara, pe radarul marilor conferințe internaționale. Lideri din industria evenimentelor au testat potențialul orașului
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.

Eveniment

VIDEO. Doi adolescenți reținuți după ce au jefuit o femeie de 74 de ani pe o stradă din Timișoara
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.

Ştiri din Timiș

Directoarea Colegiului „C.D. Loga”: „Ceea ce copiii văd pe rețelele sociale îi modelează, vrem, nu vrem, îi intoxică de-a dreptul”
Discuția privind accesul copiilor și adolescenților la rețelele de socializare capătă tot mai multă amploare în spațiul public. După ce Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut Parlamentului inițierea unei legi care să limiteze accesul minorilor sub 15-16 ani la rețele sociale, propunerea sa este susținută de mai multe persoane din educație, inclusiv de directoarea unei școli din Timișoara.

Eveniment

FOTO. Controale-fulger pe DN 6: peste 170 de amenzi date și permise ridicate în doar câteva ore
Amenzi de peste 36.000 de lei au fost aplicate șoferilor prinși pe DN 6, în județul Timiș, în urma unei acțiuni rutiere desfășurate de polițiști pentru prevenirea accidentelor.

Sănătate

Aparatură de ultimă generație la Spitalul Victor Babeș Timișoara, esențială în diagnosticul precoce al cancerului
Bolile oncologice rămân una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. În România, peste 100.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu diferite forme de cancer, iar în multe cazuri boala este descoperită în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate. Medicii atrag atenția că depistarea precoce poate face diferența dintre viață și moarte.

Dialoguri Sănătoase

Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 februarie
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 februarie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici