De peste zece ani, Claudia Kovacs, cu multă răbdare, lasă amintiri permanente pe trupurile celor care-i trec pragul salonului său de tatuaje din Timișoara. Claudia își tatuează clienții cu flori, citate motivaționale, animale și multe altele. Mii de persoane, români și străini, beneficiază de tehnica ei iscusită.
Trăim vremuri în care totul se desfășoară în grabă, pe repede-nainte și nu avem timp suficient, iar când avem nevoie de o informație, ne este la îndemână să o căutăm pe Internet, de pe telefon sau laptop. În aceste condiții, bibliotecarii s-au încăpățânat să reziste și, pe cât posibil, s-au adaptat timpurilor și chiar concurează cu internetul. Este și cazul bibliotecarei Ileana Berariu, care organizează periodic diverse acțiuni la Biblioteca Județeană Timiș din Piața Libertății.
Capitală Culturală
În această vară, Flight Festival revine cu o nouă ediție care promite să îmbine educația cu divertismentul într-o „experiență culturală unică”. Noutatea acestei ediții o reprezintă locația: petrecerea se va muta de pe Aerodromul Cioca la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Viorel Iorgovan, un bărbat din Timișoara, a plecat de acasă în data de 5 mai și nu s-a mai întors. Familia a raportat dispariția sa la Poliție, iar marți, 14 mai, a fost cerut ajutorul populației. Din păcate, bărbatul era mort.
Ştiri din Timiș
Timișorenii pot vedea, începând de miercuri, unde sunt mijloacele de transport în comun în timp real, prin aplicația Tranzy. Utilizatorii pot consulta aici orarele și vedea în cât timp ajunge mijlocul de transport în stație și unde se află, exact, acesta pe hartă.
Ştiri din Timiș
La birou, acasă sau într-un loc public, există întotdeauna riscul ca cineva să aibă nevoie de ajutor medical imediat. Fiecare dintre noi poate fi pus în fața unei astfel de situații, în care este important să știm să acordăm primul ajutor.
Eveniment
Continuă verificarea șantierelor din Timișoara. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au mers pe teren să vadă în ce măsură sunt afectați timișorenii care locuiesc în apropierea șantierelor și dacă sunt respectate normele de curățenie.
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Copilului va fi marcată și anul acesta de Casa de Cultură a Municipiului. Primul eveniment anunțat de instituție este un concert cu soliști îndrăgiți, care vor interpreta melodii din filmele Disney.
România
Ziua Internaţională a Familiilor este celebrată, anual, la data de 15 mai, cu scopul de a marca importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial. Anul 2024 marchează 30 de ani de la Anul Internaţional al Familiei. Ministrul Intotero vorbește despre programele care susțin familia.
Mapamond
Saxofonistul american David Sanborn, a cărui influenţă asupra industriei muzicale a depăşit cu mult universul jazzului datorită colaborărilor sale cu David Bowie, Stevie Wonder şi Bruce Springsteen, a murit la vârsta de 78 de ani din cauza unui cancer, informează AFP.