Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Cariere de Poveste
FOTO. Constantin Nicolae, macaragiu și creator figurine 3D: „În orice domeniu există o meserie care nu poate fi înlocuită de un robot”

FOTO. Constantin Nicolae, macaragiu și creator figurine 3D: „În orice domeniu există o meserie care nu poate fi înlocuită de un robot”

De Diana Lupulescu
la 16 February 2026 09:00 Reactualizat la: 16 February 2026 09:27
3 Comentarii

FOTO. Constantin Nicolae, macaragiu și creator figurine 3D: „În orice domeniu există o meserie care nu poate fi înlocuită de un robot”

16 February 2026 09:00 Reactualizat la: 16 February 2026 09:27
Constantin Alexandru Nicolae a plecat din România în urmă cu zece ani, după ce a absolvit Facultatea de Mecanică. Tânărul s-a stabilit în Germania, unde lucrează ca macaragiu, iar de curând și-a descoperit un hobby care s-a dovedit a fi de un real succes. Costi, cum îi spun apropiații, creează figurine 3D cu chipurile clienților, dar și cu mașinile lor sau animalele de companie.
Scris de Diana Lupulescu - Constantin Alexandru Nicolae a plecat din România în urmă cu zece ani, după ce a absolvit Facultatea de Mecanică. Tânărul s-a stabilit în Germania, unde lucrează ca macaragiu, iar de curând și-a descoperit un hobby care s-a dovedit a fi de un real succes. Costi, cum îi spun apropiații, creează figurine 3D cu chipurile clienților, dar și cu mașinile lor sau animalele de companie.

Trimite articolul

X

Meseria de macaragiu nu a fost aleasă la întâmplare. Costi a fost inspirat de tatăl său, plecat din localitatea natală Iancu Jianu din județul Olt mai întâi în Spania, unde a lucrat 20 de ani pe cele mai mari macarale, apoi alți 14 ani în Germania până la pensionare. Costi își împarte timpul între cele două profesii și soție și cei doi băieți, Luka și Matei, de zece și patru ani.

Profesia ta de bază este cea de macaragiu în Germania. Cum ai ajuns pe acest drum și ce presupune, concret, o zi de muncă pentru tine?

Sunt plecat de zece ani din România. Am plecat după ce am terminat Facultatea de Mecanică la vârsta de 23 de ani pentru că am încercat să îmi găsesc un loc de muncă, însă salariul era foarte mic și nu puteam să mă descurc. Așadar, diploma de la facultate nu m-a ajutat cu nimic, pentru că nu am vrut să mă mai axez pe profesia de inginer, ci pe o altă meserie. După ce am plecat din România, am venit în Germania și am început la o firmă de macarale, ca muncitor necalificat. Aveam toare permisele din România, însă nu aveam experiență. Am pornit de jos, am lucrat pe o macara mai mică la început, apoi pe una mai mare și am rămas stabil în această meserie până în ziua de astăzi. Am mai avut și un job part-time – am fost pentru un timp agent imobiliar și am văzut cum stă treabă cu marketingul și cum se pot folosi imaginea și cuvintele în această meserie. Ca macaragiu, lucrez în Wuppertal, orașul în care locuiesc. Plec la muncă în funcție de zi, nu am un program fix. Iau macaraua de la garaj, merg cu ea la lucrare și când termin treaba las macaraua și mă întorc acasă. În mare parte, zi de zi sunt acasă după program și de aceea am rămas pe această meserie stabilă pentru ca nu ma făcea să plec în alt oraș, deși aș fi putut. Dar am ales această cale să pot să rămân întotdeauna acasă, să fiu alături de familie.

Când și cum ai descoperit pasiunea pentru realizarea figurinelor 3D? A fost un hobby sau un proiect cu intenții clare încă de la început?

Am ajuns să fac figurine dintr-o întâmplare. Ceea ce fac acum nu are nicio legătură cu marketingul la imobiliare și nici cu meseria de macaragiu. Figurinele 3D le-am descoperit în toamna anului trecut, în 2025, cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Astfel, de pe poza oricărei persoane, pot să scot o altă poză, ca și cum ar fi apărut o figurină pusă pe birou și alături o cutie cu numele acelei persoane încât să pară că ar fi reală. Am văzut că arată bine, le-am făcut unor prieteni, le-a plăcut, am pus pe Instagram și acolo a explodat. Apoi am făcut cu anumite persoane celebre din România, iar multe credeau că le pot face și figurina în sine. Însă la acel moment nu puteam să fac figurina. Apoi m-am documentat foarte bine ca să pot să ajung la stadiul la care sunt acum. După acea postare de pe Instagram, am avut sute de mesaje de la persoane care își doreau o figurină 3D cu chipul lor. Am făcut la câteva personaje din Insula Iubirii și apoi mi-a explodat Instagramul, aveam zile când nu făceam față la comenzi. Atunci erau doar simulări, doar că persoanele le postau ca și cum ar fi avut această figurină 3D, deși nu aveau decât o poză. Ideea a prins și toată lumea îmi cerea să fac figurina. Se putea face, însă doar în China. Am găsit un colaborator aici în Germania și am făcut vreo 3-4 figurine pentru clienți din România, doar că nu era calitatea așa cum o avem acum.

Cum arată procesul de creație al unei figurine 3D, de la idee până la produsul final?

Procesul este sub forma următoare: când un client își dorește o figurină, prima dată îmi trimite poza. Pot modifica mai multe detalii, cum ar fi poziția mâinilor, a picioarelor, dacă are pălărie, șapcă, ochelari, pot să le elimin sau pot să le pun. Dacă nu sunt două persoane în aceași fotografie, pot să le aduce împreună. Pot să fac mai multe modificări, aproape orice, cum ar fi să pun un animal, orice îi trece omului prin cap, de acolo începem. După ce discutăm pe seama fotografiei, ne punem de acord, apoi îmi face plata integrală pentru că este un produs personalizat și nu mai am ce să fac cu el în cazul în care clientul se răzgândește. Apoi va primi o poză cu proiectarea 3D pe calculator pentru a-și da seama cum va arăta figurina. Dacă își dă acordul, se printează figurina, proces care durează între 12 și 15 ore. Figurina are în jur de 20-30 de centimetri. Avem în echipă colege care pot picta manual figurinele. Pachetele le trimitem din Germania prin curier și sunt mereu asigurate. Durează 4-5 săptămâni întregul proces.

Ce tipuri de figurine realizezi cel mai des și cui se adresează ele: colecționarilor, copiilor, pasionaților de gaming sau altui public?

Am început cu figurine pentru vedete, pentru persoane cunoscute, doar făcute cu AI. Acum, de când am început să mă dezvolt mai bine pe social media, fiecare persoană care este interesată vine în regim propriu. Nu sunt neapărat pentru colecționari sau pentru copii, ci pentru persoane obișnuite, mai mult pentru cadouri. Trei persoane cunoscute din România vor primi figurina cadou pentru a ne face mai cunoscuți în țară. Recent, am fost la Londra unde am făcut un parteneriat pentru a trimite figurinele deoarece am avut mai multe cereri din Marea Britanie.

Cum reușești să îmbini un job solicitant, precum cel de macaragiu, cu o activitate creativă ce necesită timp și răbdare?

Într-adevăr, acum mă descurc oarecum greu cu timpul să fac față la două joburi, la cel de bază de macaragiu, dar și la acesta cu figurinele, unde preiau comenzi, răspund la mesaje și sunt întotdeauna activ pe rețelele de socializare, dar încă fac față. Am încercat să caut un colaborator, dar nimeni nu se descurcă cum o faci tu însuți în propria ta afacere până o pui pe picioare.

Există asemănări între munca ta din șantier și cea din atelierul de creație 3D?

Nu există nicio asemănare între munca mea de pe șantier și cea din atelierul de creație 3D. În biroul de creație 3D este total altceva față de șantier, acolo trebuie să ai multă răbdare pentru că totul este migălos și necesită atenție sporită la detalii pentru ca figurina să fie redată exact ca în poză.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în dezvoltarea acestui hobby?

Cea mai mare provocare a fost cu încrederea oamenilor, pentru că după ce au văzut simulările 3D, își doreau figurinele, dar la început nu puteam să le fac. Acum, după ce le fac, multe persoane au rămas cu aceeași concepție că sunt făcute doar cu AI și n-aș putea să le dezvolt. Și până am realizat câteva figurine a fost foarte greu să le câștig încrederea. Și oricum, o figurină nu poate să fie la fel ca o simulare 3D la detalii. O figurină este ca o statuie, o poză este ca o poză, definită în HD și cu alte detalii. Sunt persoane care înțeleg și persoane care nu prea înțeleg, adică nu fac diferența și își doresc să aibă o figurină la fel cum apare în poză. Cea mai mare comandă din România a fost de 60 de figurine, este încă în lucru și trebuie să o terminăm până în 28 februarie. Ținem ca și calitatea să fie superioară, astfel clientul să ne mai caute și astfel ne facem publicitate pe seama clientului.

Vezi realizarea figurinelor 3D ca pe o posibilă carieră în viitor sau rămâne, deocamdată, o pasiune?

Deocamdată, rămâne o pasiune pentru că viitorul se schimbă foarte repede și pot apărea mașinării care să ușureze realizarea de figurine 3D și să o facă mult mai ieftină. În China și în Turcia sunt asemenea mașinării, m-am interest ca să cumpăr dar nu am găsit un colaborator. Un scanner performant costă 5-10.000 de euro, dar prețul poate să ajungă și la 20.000 de euro. Pe lângă acesta ar mai fi nevoie de o imprimantă care costă 65.000 de euro și poate scoate doar opt figurine la fel la un interval de 10-15 ore. Mai există o imprimantă care costă 100.000 de euro și poate scoate mai multe figurine deodată imprimate în culori și foarte bine făcute, de calitate. Investiția este foarte mare, ar fi nevoie de 120.000 de euro să pornesc această afacere. La noi investiția nu a fost atât de mare.

Ce sfat le-ai da celor care au o meserie „tehnică”, dar simt nevoia să-și exprime latura creativă?

Le spun doar atât: să se dezvolte foarte mult pe AI pentru că acesta va fi viitorul. Așa îl văd și eu și așa poate așa îl văd și alte persoane. Aș putea să fac mult mai multe, doar că timpul nu îmi permite, pentru că AI-ul e atât de dezvoltat în ziua de azi, încât îți dă atâtea facilități că poți să faci foarte multe afaceri.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr când își alege meseria?

Întotdeauna cine vrea să facă ceva de viitor trebuie să se axeze pe o meserie. Orice meserie ce nu poate dispărea, ce nu poate fi înlocuită de AI, pentru că AI acum o să scoată multe persoane la pensie mult mai devreme și o să dispară multe locuri de muncă. Dar în orice domeniu există o meserie care nu poate fi înlocuită de un robot. Le spun să învețe să lucreze cu AI, dar să-și aleagă întotdeauna și o meserie de bază.

Constantin Nicolae

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
Constantin Nicolae ,
figurine 3D ,
meserie
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. dan sorescu says:
    February 16, 2026 at 1:46 pm

    Corect! Meseria bratara de aur . Felicitari pentru articol si tanarului!

    Reply
  2. and1 says:
    February 16, 2026 at 7:46 pm

    Felicitari, o poveste de viata pe care am citit-o cu placere.

    Reply
  3. Theodora says:
    February 16, 2026 at 10:48 pm

    Ce baiat frumos, daca e single poate iesim la o cafeluta! Mai e si talentat, felicitari si multa bafta!!!!

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Floriile, sărbătoarea care marchează Intrarea Domnului în Ierusalim și deschide Săptămâna Patimilor
    2
    Avertisment ferm de la Garda de Mediu. Cine riscă amenzi de până la 70.000 de lei
    3
    Rezervări online pentru aprovizionarea firmelor din centru. Primăria Timișoara a lansat platforma
    4
    Un ghanez cu mașină radiată s-a ales cu dosar penal
    5
    Zodia Berbec: 20 martie – 20 aprilie
    6
    Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș. Autoritățile impun măsuri stricte de restricție și supraveghere
    7
    Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului
    8
    FOTO. Descoperire șocantă în Timiș. Zeci de câini ținuți în condiții mizere, în urma unei razii de noapte
    9
    O nouă acțiune pe DN 6 pentru siguranța șoferilor. Fără viteză, alcool sau droguri
    10
    MAE după afirmațiile Iranului: România nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 16 aprilie 2026, în Timișoara?

    Turism

    Banatul își trimite ambasadorii gustului în Creta. Patru produse inedite intră în finala World Food Gift Challenge 2026

    Eveniment

    Tânăr arestat după ce a fost prins fără permis pe un drum din Timiș, deși a reușit să fugă inițial

    Sănătate

    Cu o sponsorizare, Salvați Copiii va moderniza 60 de cabinete medicale din mediul rural. Cum se pot înscrie cele din Timiș

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Noi autobuze electrice, produse tot de Karsan, dar mai scurte. Primul ajunge luna viitoare la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Ziua porților deschise la Opera din Timișoara. Tururi ghidate din oră în oră

    Mapamond

    Atacuri armate în școli din Turcia. Al doilea incident în două zile

    Capitală Culturală

    Teatrul German deschide „Drama Nights 1&2” în viitoarea Sală Atelier

    Ştiri din Timiș

    SaluT în Timișoara. Cât a plătit primăria și cât a prestat firma în primul an de activitate

    Utile

    Restricții de circulație pe o stradă din zona Girocului
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici