Maria Vicol este de părere că arta, muzica şi sportul dezvoltă abilități pe care tehnologia nu le va putea înlocui niciodată.

Cum ți-ai ales cariera de inginer constructor? Ce te-a motivat să faci o facultate tehnică?

Tatăl meu a avut o firmă de construcții, a activat în cadrul acesta după ce s-a retras din cariera militară și cumva am crescut pe șantiere. Toate lucrurile mi se păreau foarte firești și le-am învățat prin joacă, toate etapele unei construcții, de la fundație, pereți, ziduri interioare, finisaje, până la partea de peisagistică sau rețele exterioare. Și mi-a plăcut foarte mult deschiderea pe care Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara ți-o dădea, puteai să alegi foarte multe locuri în care să activezi.

Care sunt provocările meseriei de inginer constructor?

Legislația foarte învechită și standardele, care nu sunt armonizate cu cele europene, lipsa de pregătire a unor oameni din domeniu. Uneori și finanțarea proiectelor, pentru că ne dorim infrastructură verde. Eu lucrez acum în cadrul unei companii care produce prefabricate din beton pentru managementul apelor pluviale și am observat că adesea se lasă la urmă un aspect foarte important, și anume calitatea apei. Noi avem rigole și separatoare de hidrocarburi și de multe ori în proiecte sunt tratate superficial.

Apropo de rigole, în Timișoara mai sunt probleme când plouă torențial. Este sistemul de canalizare învechit?

Da și nu. De obicei, în proiectare ne pregătim pentru situații normale, nu excepționale, de aceea nici zidurile nu sunt proiectate să reziste la cutremur, ci să fisureze și să nu se degradeze foarte mult. La fel și pentru rigole. Trebuie să le dimensionăm corect, conform standardelor, și să luăm în calcul că uneori, deși o ploaie torențială nu este evacuată rapid, aceasta nu este o situație generalizată, care să deranjeze cât e anul de lung. Trebuie păstrat un echilibru cost-beneficiu, pentru că până la urmă sunt bani publici, adică banii cetățenilor. Nu trebuie să exagerăm, e nevoie de echilibru în toate.

Care sunt cele mai importante proiecte la care ai lucrat?

Proiecte de infrastructură aeroportuară, autostrăzi, drumuri județene – pot să spun că suntem implicați în proiecte publice și private, tot ce ține de platforme instituții, școli, grădinițe, reabilitări, investiții străine, la noi în județ și în toată țara, pentru că activăm la nivel național. Avem toată gama de produse pentru managementul apelor pluviale. Tot ce picură trebuie colectat și separat și apoi infiltrat sau reținut pentru a fi reutilizat. Apa este o resursă importantă și de aceea trebuie tratată ca atare.

Cum se completează această profesie cu faptul că ai deschis un after-school? Cum ți-a venit ideea?

În primul rând, nevoia te învață. Noi avem trei copilași și am vrut să facem pentru ei un mediu sigur de învățare în care să păstrăm echilibrul între teme, joacă și sport. Și, în același timp, din nevoia noastră de părinți, care ne doream la ora 17:00 să fim părinți, nu șoferi care duc copiii la diferite activități. De aceea centrul nostru oferă toate activitățile de care un copil are nevoie, esențiale și de bază, o limbă străină, sport, înot, muzică, pian, tot ce ține de dezvoltare armonioasă pe termen lung. Noi credem și în tradițional și în ceea ce e de bază, să construim pas cu pas, fără să suprasolicităm copiii care oricum sunt destul de solicitați. Avem și un proiect care sprijină socializarea prin artă și cultură între copii, sâmbătă, astfel oferim mai mult timp liber părinților, dar și în vacanțele școlare.

Având un program plin, cum mai găsești resurse să te implici și în campanii umanitare?

Campaniile mă caută pe mine, așa cred. Având această meserie de inginer constructor, cred că am și această latură de a construi punți între oameni. Atunci, tot ceea ce fac este să conectez diferite nevoi cu diferite resurse.

Care sunt cazurile de care te ocupi acum?

În acest moment sunt voluntar la Asociația SOS David, care sprijină un copil de 13 ani, bolnav de epilepsie, cu tetrapareză spastică și retard sever, să își continue terapiile. Terapiile lui înseamnă o serie de profesioniști care lucrează zilnic cu el în două-trei centre diferite pentru a-i păstra mobilitatea și pentru a-l ajuta să dezvolte o oarecare autonomie, cât este posibil în cazul acestor diagnostice. De asemenea, recent l-am sprijinit pe Andrei. El luptă cu leucemia, iar cu ajutorul banilor strânși a ajuns în Italia, unde i-a fost administrată Terapia CAR-T. El este bolnav de leucemie limfoblastică acută cu celule T. Un caz mai rar, de obicei apare la adulți și doar la Roma era disponibil acest tratament.

Cum îi încurajezi pe oameni să doneze? Pentru că, din păcate, printre cazurile umanitare se mai strecoară șarlatani.

În primul rând, cazurile noastre sunt verificate și mereu punem la dispoziție documentele medicale. Avem o asociație și firmele pot dona prin contract de sponsorizare 20% din impozitul pe profit. Îi încurajez să ne caute și să citească povestea, să ia legătura cu mine sau chiar cu mama copilașului și să se gândească la faptul că până la urmă rămânem cu ceea ce am dăruit, nu cu ceea ce am bănuit. Deși sunt cazuri care sunt false, majoritatea sunt adevărate și, din păcate, sunt foarte mulți copii bolnavi și e foarte multe durere în lume. Iar noi putem doar să alinăm. Nu putem să vindecăm. Nu putem să eliminăm de tot, dar putem să îi sprijinim din locul în care ne aflăm. Și dacă nu putem să sprijinim, putem să le spunem celorlalți. Poate pot ei ajuta.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr când își alege meseria? De ce anume ar trebui să țină cont?

În primul rând, trebuie să-ți placă. Trebuie să fii serios. Și chiar dacă nu ești pasionat, pentru că e foarte greu la început să-ți dai seama ce-ți place cu adevărat, să te implici și să muncești. Și cu siguranță toate aceste eforturi împreună vor da o sumă frumoasă care va duce la un succes pe plan profesional. Deci, să fie implicați și serioși și să nu renunțe, pentru că la construcții de obicei se cam răresc studenții în primii doi ani. E o facultate cam grea, dar apoi aduce foarte multă satisfacție.

Ce îți place cel mai mult la meseria ta?

Faptul că interacționez cu foarte mulți oameni și chiar îi ajut în rezolvarea unor probleme. Apa, deși nu pare, este o problemă atunci când nu este evacuată la timp și când rigola nu rezistă la forța la care este supusă sau nu este aleasă corect.

Am un vis, probabil venit și dintr-o nevoie a acestor familii cu copii speciali: să construim în Timișoara un parc dedicat persoanelor cu dizabilități, pentru că și ei s-ar da într-un leagăn, și ei s-ar juca la o groapă de nisip, dacă ar fi adaptată, și ei s-ar juca X și 0 la nivelul scaunului cu rotile, probabil, și ei s-ar da pe diferite aparate care să fie construite speciale pentru ei.

O să soliciți teren de la Primăria Timișoara în acest sens?

Probabil ar fi un parteneriat public-privat sau un parteneriat public-ONG în care primăria fie să facă proiectul de la zero și să achiziționeze echipamentele, fie să doneze un teren într-o zonă accesibilă, cu locuri de parcare, și să obținem finanțări de la persoane juridice sau persoane fizice, care vor să se implice și să doneze pentru achiziția echipamentelor. Aș putea eu să întocmesc proiectul tehnic; în cazul locurilor de joacă e o amenajare simplă cu tartan, după aducerea la cotă, amplasarea echipamentelor și obținerea avizelor și a autorizației de la primărie conform standardelor și reglementărilor locale.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.