Maximilian a repurtat un succes deosebit marţi noaptea în Heaven Studio, unde a susţinut un concert extraordinar din care n-a lipsit celebrul hit Sophie, evenimentul organizat în seria petrecerilor Omnipass având parte de un public care a gustat din plin spectacolul de la faţa locului.
Vineri noaptea, amatorii de hip – hop s-au delectat la clubul No Name cu o petrecere tematică dedicată lor de către DJ Tha – Vi, momentul culminant al acestei „nebunii“ fiind însă recitalul extraordinar susţinut de Maximilian.
Vineri 24 august, de la ora 22, la clubul No Name va avea loc un concert extraordinar cu Maximilian, creatorul hitului Sophie al cărei refren e „E sofisticata mă/Tu nu vezi cum se-mbracă mă?/Nu ai bani zice “Lasă-mă! “/Tipa asta-i o pagubă nu e de tine/Că-i sofisticata mă, prea sofisticata mă/O fi stricată mă!“.
Maximilian a repurtat un succes deosebit vineri noaptea în DAF Club Giroc, unde a susţinut un concert extraordinar din care n-a lipsit celebrul hit Sophie, iar publicul care a fost prezent într-un număr mare la eveniment a creat o atmosferă de vis.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4