O asociație din Cluj cere din nou retragerea titlului de doctor obținut de Codruța Kovesi la Universitatea de Vest Timișoara în cursul anului 2011. Cererea apare la doi ani de la momentul în care Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a anunțat că teza elaborată de fosta șefă a DNA nu este plagiat.
Școlile doctorale din România au fost „sărite” atunci când vine vorba despre evaluarea procesului educativ, chiar dacă există o necesitate evidentă în acest scop. Șeful Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, solicită imperativ realizarea acestei proceduri, dar nu e deloc optimist, considerând că solicitarea ar putea deveni realitate doar în decembrie 2019.
Data de 30 septembrie va aduce plecarea din învăţământul universitar românesc a câtorva mii de profesori. Problema este că vorbim, în primul rând, de profesori tineri. Acest fenomen apare din cauză că cei care se ocupă de educaţia studenţilor şi nu au reuşit să-și ia doctoratul vor fi eliminaţi din învăţământ, conform noii Legi a Învăţământului.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.