Consiliul Județean Timiș a reușit, din a treia încercare, să țină prima ședință de plen, după ce la Palatul Administrativ au apărut și consilierii PNL. Sunt cei care au lipsit la două convocări la rând ale Consiliului Județean Timiș. Dacă nu făceau prezența miercuri, își luau „la revedere” de la mandatele de consilieri județeni. Consilierii au fost validați, iar noua conducere a CJ Timiș este cea stabilită înainte de prima ședință convocată: Sorin Grindeanu (PSD) – președinte, Roxana Iliescu (PMP) – vicepreședinte și Traian Stancu (ALDE) – vicepreședinte.