Nici nu s-au terminat bine lucrările de reabilitare a Bastionului Theresia, că tencuiala a început deja să se desprindă, aşa că muncitorii s-au apucat acum de... retuşuri. Vineri la amiază, un muncitor dădea de zor cu ciocanul în pereţii edificiului proaspăt refăcut, dând jos tencuiala din zona afectată, se pare, de umezeală
Dublu eveniment cultural la Consiliul Judeţean Timiş. Alte două concerte cu intrare liberă vor avea loc în această săptămână în sala multifuncţională a instituţiei. Marţi la CJT va concerta Mircea Bunea Trio, iar joi va avea loc un nou spectacol marca Incanto Quartetto.
Consiliul Judeţean Timiş găzduieşte duminică întâlnirea Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni la care participă şi Maria Romana de Gasperi şi Sven-Georg Adenauer, doi dintre urmaşii celor care au pus bazele Uniunii Europene de astăzi, consideraţi a fi doi dintre părinţii fondatori ai UE, Alcide de Gasperi şi Konrad Adenauer.
Dacă nominalizarea Mariei Grapini drept candidat potenţial al Partidului Conservator la funcţia de primar al Timişoarei nu aduce niciun element de surpriză, în schimb numele celui desemnat de PC a intra în competiţie pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş este unul neaşteptat: Costel Roman, fostul şef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timiş.
La Ghizela, unde a fost ridicat deponeul ecologic din cadrul Sistemului integrat de management al deşeurilor din Timiş, se dă startul următorilor 40 de ani de gestiune a gunoiului din judeţul nostru.