Proprietarii teraselor din centrul istoric au avut de suferit de pe urma reabilitării acestei zone. Unii au putut să-şi instaleze terasa pe vremea lucrărilor, alţii nu au avut această posibilitate. Oricum, cei care şi-au putut deschide terase nu au avut prea mulţi clienţi mulţumiţi, din moment ce cafeaua a fost însoţită de praf şi zgomot de flex. Totuși, ei au fost nevoiți să plătească taxe la primărie, deoarece, potrivit primarului Timișoarei, nu există cadru legal pentru scutirea de aceste taxe. Liderul PSD Timișoara nu este de acord cu afirmațiile edilului.
Revolta patronilor de terase in santier: Sa platim metrul patrat de praf? Faptul ca nu sunt clienti?
Supărare mare în rândul patronilor de localuri din centrul istoric al Timişoarei. Cei care au rezistat şi n-au închis afacerea după ce a început şantierul, lucrările de reabilitare care nu se mai termină în Cetate, şi-au scos terasele, iar primăria a venit acum să îi taxeze. Oamenii nu vor mulţi dintre ei să plătească, deşi ocupă domeniul public, mai ales că primarul Nicolae Robu le-a promis în trecut scutiri de taxe şi impozite. Acum, Robu spune că legea nu permite asta...
Primăria Timişoara a anunţat în sfârşit finalizarea licitaţiei pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în centrul istoric al oraşului după începerea lucrărilor de reabilitare. Două firme din judeţul Alba ar trebui să propună soluţii pentru ruinele din Cetate şi să se ocupe de execuţia lucrărilor. Asta ar trebui să se întâmple în 8 luni dacă se respectă termenele, ceea ce înseamnă că vom intra cu şantierul în 2016. Oficialii primăriei dau asigurări că nu...
De ce se lucrează la capacitate redusă pe şantierul din centrul istoric al Timişoarei? Autorităţile locale afirmau că nu mai sunt probleme cu aprovizionarea cu piatră, dar acum ne lipsesc... pietrarii, spune primarul Nicolae Robu. Maiştri buni nu se găsesc oriunde. Meseriaşii vin din Maramureş şi Moldova. „Pavajul este foarte complicat de făcut”, iar unii muncitori au dat teste şi au fost respinşi, susţine Robu. Oricum, proiectul pe bani europeni nu va fi gata în iulie, ci la sfârşitul anului, afirmă oficialii primăriei.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.