Consilierii timişoreni au aprobat de-abia acum, la jumătatea anului practic, lista proiectelor culturale care vor beneficia de finanţare de la bugetul local pentru activităţi non-profit în 2015. Suma totală pusă la bătaie este de 100.000 de euro. Unii n-au primit finanţare din simplul motiv că proiectele lor erau programate în prima parte a anului... Aleşii locali, cu ”suportul” primăriei, au reuşit să anuleze un eveniment care ar fi trebuit să aibă loc în premieră în România la Timişoara: Jocurile Olimpice ale Actorilor!
Cea de-a doua ediţie a festivalului Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust, manifestare care ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 15 – 17 iunie la ştrandul No Name, nu va mai avea loc, organizatorii anunţând că au fost nevoiţi să amâne această manifestare.
Marele meci dintre Poli Timişoara şi UTA Arad nu va mai avea loc! Oficialii clubului arădean au anunţat marţi că întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă seara a fost anulată. Decizia a fost luată împreună de reprezentanţii celor două cluburi.
Şansele timişorenilor de a savura un spectacol de balet pe gheaţă s-au topit: „din motive tehnice, baletul Spărgătorul de nuci va fi prezentat la Timişoara în formula clasică”, au anunţat, miercuri, organizatorii evenimentului.
Eveniment
O navă sub pavilionul Insulelor Comore a fost lovită de drone, vineri, în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța. Echipele de salvare se îndreaptă spre zonă pentru a recupera echipajul, în timp ce informațiile privind starea navei, identificată de unele surse drept Sakis Antoniou, nu au fost confirmate oficial, potrivit Mediafax.ro.
Cinema
Actorul Darko Perić, cunoscut publicului din întreaga lume pentru rolul lui Helsinki din serialul „La Casa de Papel”, revine la Timișoara, oraș în care a studiat. În 31 octombrie, acesta va participa la două proiecții speciale ale comediei polițiste „Vacanță All Inclusive”, în care joacă Smiley și Pavel Bartoș.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina și să provoace statele europene. Șeful statului a precizat că România își consolidează apărarea antidrone cu sprijinul aliaților NATO, a subliniat că Ucraina trebuie să participe la negocierile de pace și a exclus renegocierea contractului cu Starlink.
1
Mapamond
Actorul american Tom Skerritt, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „Alien”, „Top Gun” și „M*A*S\*H”, a murit miercuri, 21 octombrie 2026, la vârsta de 93 de ani. Decesul a survenit din cauze naturale, potrivit unui comunicat transmis de familia sa publicației People.
1
Sănătate
Intoxicațiile cu ciuperci otrăvitoare pot duce la insuficiență hepatică acută, afectare renală severă și, în cazurile grave, la deces. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția că unele specii toxice seamănă foarte mult cu cele comestibile, iar primele simptome pot apărea la câteva ore după consum, când organismul este deja afectat.
1
Ştiri din Timiș
Florin Alionte, project manager RPC Group, vorbește într-un interviu despre dezvoltarea unei organizații capabile să gestioneze proiecte complexe, să răspundă unor cerințe noi și să își păstreze ritmul de execuție fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.
Eveniment
O femeie a ajuns la spital după ce autoutilitara în care se afla s-a răsturnat, vineri dimineață, pe autostrada A1, pe sensul Deva-Timișoara. Femeia a rămas blocată în vehicul și a fost scoasă de pompieri, care au intervenit la fața locului.
1
Capitală Culturală
O importantă selecție din opera unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX va fi etalată pentru prima dată în România, într-o expoziție eveniment, la Palatul Baroc din Timișoara. Expoziția „Giorgio de Chirico: Sensul Spațiului Urban. Pittura metafisica” este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, în cadrul programului Rădăcini europene – Istoria și mitul.