Cu o carieră de peste șase decenii, Skerritt a devenit unul dintre actorii apreciați ai Hollywoodului, remarcându-se atât în producții de mare succes, cât și în seriale de televiziune.
„În timp ce lumea l-a cunoscut pe Tom prin remarcabila sa carieră de actor, noi l-am cunoscut pentru umorul, curiozitatea, înțelepciunea și generozitatea sa, precum și pentru dragostea pe care ne-a oferit-o”, a transmis familia actorului, care și-a exprimat profunda durere provocată de pierderea acestuia, relatează Mediafax.
Tom Skerritt s-a născut pe 25 august 1933, în Detroit, Michigan. Înainte de a-și construi o carieră în cinematografie, a servit în Forțele Aeriene ale Statelor Unite. A debutat pe marele ecran în 1962, în filmul „War Hunt”, în care a jucat alături de Robert Redford.
Căpitanul Dallas din „Alien”, unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale
De-a lungul carierei, Tom Skerritt a interpretat personaje diverse, de la militari și medici până la oameni obișnuiți puși în situații extraordinare. Unul dintre rolurile care l-au făcut cunoscut publicului internațional a fost cel al chirurgului Duke Forrest din comedia de război „M*A*S*H”.
Consacrarea în cinematografia internațională a venit însă odată cu filmul SF „Alien”, regizat de Ridley Scott și lansat în 1979. Skerritt l-a interpretat pe căpitanul Dallas, comandantul navei spațiale Nostromo, al cărei echipaj ajunge să se confrunte cu o creatură extraterestră mortală. Producția a devenit un reper al genului science-fiction și horror.
Actorul a vorbit cu apreciere despre experiența filmărilor pentru „Alien”. Într-un interviu acordat publicației The A.V. Club în 2019, el a descris realizarea peliculei drept unul dintre cele mai memorabile momente ale carierei sale și a povestit că a simțit că echipa construia ceva extraordinar.
Un alt rol important a fost cel al instructorului de zbor Mike „Viper” Metcalf din „Top Gun” (1986), filmul de acțiune în care a jucat alături de Tom Cruise. Skerritt a apărut și în drama „Steel Magnolias” (1989), în rolul lui Drum Eatenton, dar și în „A River Runs Through It” (1992), regizat de Robert Redford, unde a împărțit ecranul cu Brad Pitt.
Filmografia sa include și producții precum „Harold and Maude” (1971), „The Turning Point” (1977), „Ice Castles” (1978), „The Dead Zone” (1983), „Poltergeist III” (1988), „Contact” (1997), „Tears of the Sun” (2003) și „Ted” (2012).
Premiul Emmy, pentru rolul unui șerif dintr-un orășel american
Tom Skerritt a avut succes și pe micul ecran. Între 1992 și 1996, a interpretat rolul șerifului Jimmy Brock în serialul „Picket Fences”, o dramă despre viața unei comunități din Wisconsin.
Interpretarea sa i-a adus, în 1993, premiul Emmy pentru cel mai bun actor principal într-un serial dramatic, una dintre cele mai importante distincții ale carierei sale.
Actorul a fost apreciat pentru versatilitatea sa și pentru capacitatea de a trece cu naturalețe de la producții de acțiune și science-fiction la drame și comedii. De multe ori, a dat viață unor personaje secundare care au rămas în memoria publicului prin prezența lor puternică și prin interpretările lipsite de artificii.
Născut într-o familie din Detroit, Tom Skerritt a crescut alături de tatăl său, Roy, proprietarul unei mici afaceri, și de mama sa, Helen. După absolvirea liceului, în 1951, s-a înrolat în Forțele Aeriene ale SUA.
Într-un interviu acordat publicației Film Comment în 2016, actorul a povestit că decizia de a se înrola a venit după o discuție cu mai mulți prieteni, într-o perioadă în care niciunul nu știa exact ce drum să urmeze.
„Vrem să călătorim, nu avem bani și vrem să plecăm de aici”, și-au spus tinerii, potrivit amintirilor sale.
A doua zi, mai mulți dintre ei s-au înrolat, angajându-se pentru patru ani.
După experiența militară, Skerritt și-a construit treptat cariera în cinematografie și televiziune, într-o perioadă în care Hollywoodul trecea prin transformări importante. Activitatea sa a continuat timp de peste 60 de ani, până în anii 2020.
Dincolo de rolurile care l-au făcut cunoscut în întreaga lume, Tom Skerritt a fost, pentru familia sa, un soț, tată, bunic și străbunic iubit. Actorul lasă în urmă o filmografie impresionantă și amintirea unor personaje care au contribuit la succesul unora dintre cele mai cunoscute producții americane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!