Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Bianca Matiș, medic primar alergologie, explică ce trebuie să știe pacienții odată cu începerea sezonului de ambrozie. Dr. Matiș vorbește despre simptomele care pot fi confundate cu o viroză, semnele care pot anunța apariția astmului, modul în care alergia se manifestă la copii, dar și despre tratamentele disponibile și greșelile frecvente ale celor care se tratează singuri.
Sezonul ambroziei a început, iar expunerea la polen poate provoca nu doar strănut, nas înfundat și probleme oculare, ci și simptome respiratorii la copiii sensibilizați. Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică din cadrul Clinicii de Pediatrie Bega Timișoara atrag atenția că sensibilizarea la alergenii de ambrozie poate apărea chiar și la copii cu vârste sub un an, iar în unele cazuri expunerea la polen poate declanșa simptome de astm alergic.
Ambrozia este una dintre cele mai alergenice plante din familia Asteraceae, eliberând cantități mari de polen la sfârșitul verii și începutul toamnei. Pentru persoanele sensibile, acest lucru înseamnă simptome clasice precum strănut, nas înfundat sau care curge, ochi iritați ori agravarea astmului. Însă, specialiștii atrag atenția că, în unele cazuri, polenul de ambrozie poate provoca o reacție mai puțin cunoscută: sindromul de alergie orală, cunoscut și ca sindrom polen-alimente.
Super-veste de la primar! De anul acesta se dă cu erbicid împotriva ambroziei, astfel că timișorenii alergici la plantă nu vor mai suferi atât de tare. Realitatea este alta: contractele pentru spațiile verzi expiră în curând, noua licitație nu e gata, iar firmele trebuie să aibă o situație clară a ambroziei în... mai puțin de două săptămâni. Nu se știe dacă noile contracte vor fi gata la timp. Explicăm de ce.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.

Capitală Culturală

Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.

Ştiri din Timiș

Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3