Activitatea sa profesională este completată de o puternică implicare personală în viața de familie, Hana Csaszar fiind mamă a trei băieți și adoptând, totodată, o fetiță, un gest care reflectă valorile sale de empatie, responsabilitate și grijă față de ceilalți.

Ce meserie aveți și cum ați ajuns să coordonați activitatea Băncii Regionale pentru Alimente Timișoara?

Am terminat două specializări, pedagogie de recuperare și responsabil comunicare. E interesant pentru că ambele au legătură cu persoana mea. Lucrând în domeniul social de la 18 ani, am întâlnit toate formele de nevoi, din partea copiilor, adulților și vârstnicilor. Să fiu pedagog de recuperare m-a ajutat mult să înțeleg persoanele și copiii cu dizabilități. Am descoperit, alături de ei, la terapia prin artă, cum se simt când reușesc să țină în mână, preț de câteva secunde, un burețel cu o culoare acrilică. Pentru mine a fost uimitor să văd ce mult contează să fim alături de persoane care au această nevoie de validare. De-a lungul timpului, am lucrat în diferite organizații. După ce am încheiat activitatea la leagănul din Arad, am plecat acasă cu un copilaș în adopție. Am rămas mereu în cadrul organizațiilor sociale, iar în 2020, când mi s-a făcut această propunere de a deschide Banca pentru Alimente la Timișoara, când eram în plină pandemie, am acceptat. M-a afectat să văd atunci foarte multe informații și video în media despre oameni abandonați, izolați, la care nici preotul, din păcate, nu putea ajunge să le dea ultima binecuvântare, din cauza pandemiei. În plus, erau multe companii blocate cu produse alimentare, care nu mai puteau să ajungă nici în HORECA. Vorbim și de laptele școlar. Erau cantități mari de produse. Astfel, împreună cu câțiva prieteni, am decis să deschidem banca la Timișoara.

Câți oameni ați ajutat cu alimente?

Cred că sunt peste 30.000 de oameni – pentru că a fost perioada de pandemie, de război, și cu siguranță în rapoartele noastre nu au putut fi incluse toate persoanele care au fost ajutate prin proiectul Banca pentru Alimente. Facem și aceste rapoarte deoarece e nevoie să avem o claritate a muncii noastre și pentru finanțatori și donatori. Ajutăm constant 27.000 de persoane în toată regiunea de vest, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Banca pentru Alimente are nouă bănci regionale în toată România. Suntem o rețea de bănci sub tutela Federației Băncilor pentru Alimente din România. Banca pentru Alimente Timișoara deservește aproape 100 de organizații care lună de lună primesc alimente de la bancă și de la donatorii noștri. Sunt zone unde zi de zi colectăm alimente dintr-un anumit supermarket, în fiecare seară, alimente care sunt aproape de expirare și ajung imediat în organizații, cantine sociale, centre unde se gătește, case de tip familial.

Bucuria este foarte mare în urma acestei munci, pentru că până la urmă e o muncă asiduă ce presupune toată partea de coordonare. În alte țări, să știți că Băncile pentru Alimente lucrează foarte mult cu voluntarii. La noi, e încă dificil să avem o asemenea abordare și pentru că în prima parte a zilei mergem și colectăm alimentele de la donatori. Am făcut în așa fel încât să ne fie și ușor. Apoi, după masă, vin asociațiile la noi la depozit și distribuim aceste produse. Între ridicarea lor și distribuție, e momentul acela în care colegii noștri sortează alimentele, le verifică – lucrurile nu sunt făcute așa, pe bandă rulantă. Alimentele se pun la frigider, ne uităm la termenul de valabilitate, la toate detaliile. Sigur că atunci când ridicăm produsele, avem aviz de însoțire, vedem clar și dată și lot, dar mai facem întotdeauna încă o verificare și pentru că alimentele trebuie să fie depozitate separat: carnea la carne, lactatele în frigiderul de lactate ș.a.m.d.

Toți pașii aceștia au necesitat mult timp și dedicare, mai ales pentru a găsi camere frigorifice. Nu le-am avut pe toate de la început. Am pornit cu susținerea unor prieteni care ne-au permis să avem un loc în depozitul lor. Uitându-mă în urmă, văd că nimic nu s-a făcut fără efort, dedicare și toate acestea au legătură cu dragul de a face bine pentru semeni. Pentru că, până la urmă, toți putem să ajutăm, dar noi am vrut să facem totul ca la carte, ținând cont de siguranța alimentară, de legislație.

Primele donații au venit mai greu, iar la început am primit un tir cu lapte școlar. Lumea nu cunoștea încă foarte bine banca, nici companiile nu ne știau. Apoi un mare retailer din România a început să facă primele donații, iar partenerul fondator ne-a ajutat să cumpărăm prima mașină și să luăm în chirie un spațiu. Eram îngrijorată pentru că deja aveam contracte cu asociații, dar încă nu aveam suficiente alimente. Privind în urmă, îmi dau seama că schimbarea e într-adevăr uimitoare. Avem multe solicitări din partea companiilor să devenim parteneri, doresc să ne sprijine și să doneze alimente spre semeni. Acum problema nu este că nu avem ce să oferim, ci efectiv munca de zi cu zi, în a intercala orarul, ridicările, colegii, echipa.

Recent am avut Colecta Națională de Alimente, de Paște, ediția cu numărul 14. Am avut 130 de magazine în toate cele patru județe din vestul țării și peste 600 de voluntari. Suntem o echipă uimitoare, iar eu sunt așa de bucuroasă pentru că n-a fost ușor să găsim oameni dedicați, care să și empatizeze cu cauza. Ne mişcă foarte mult poveştile vârstnicilor izolaţi, singuri. Și de multe ori la anumite poveşti reacţionezi ca un om, plângi înfundat atunci când afli că din donația noastră tanti Maria de lângă Săvârșin a primit un tort de ziua sa de naștere, ceea ce nu mai avuse de 40 de ani. Iar voluntarii i-au cântat La mulți ani. Și de asta cred cu tărie că ceea ce fac la bancă nu e întâmplător, n-a fost niciodată. E o mare bucurie, să avem acest feedback. Am ales să fiu vizibilă, deși nu mi-e ușor deloc, dar realizez tot mai mult că dacă stăm în depozit, nu povestim și nu ieșim în față și nu spunem ce facem, astăzi lucrurile n-ar fi fost așa.

Cu excepția colectelor de Paște și Crăciun, cum poate un om de rând să doneze alimente?

Din păcate, nu prea poate, pentru că toate alimentele pe care le colectăm le luăm de la persoanele juridice întrucât e nevoie de trasabilitatea produselor. Avem un contract, iar când ei ne dau acele avize, scrie lotul, scrie termenul de valabilitate. Pot exista aceste retrageri de pe piață a anumitor alimente. Nu am pățit, nici nu a existat riscul, dar e bine să cunoaștem trasabilitatea, avem patru mașini frigorifice. Cei pe care îi ajutăm, nu merg să ceară. Sunt acei oameni care sunt ajutați de organizațiile partenere, dar nu sunt acei oameni care stau cu mâna întinsă. Au o demnitate ieșită din comun și atunci când merg la o companie și vorbesc, știu că, într-un fel, sunt vocea acelor oameni, care nu au voce să ceară. Sunt copii care merg mai degrabă la școală pentru cornul și laptele decât pentru educație. Am rămas șocată să mi se spună în anumite întâlniri la companii: „cum în Timișoara, încă sunt copii care nu au ce mânca?” Chiar sunt oameni cu probleme. Sunt persoane care, de exemplu, au copii cu dizabilități, sunt asistenți personali și ne spun: tratamentele lor sunt atât de costisitoare încât de multe ori noi, ca părinți, noi nu ne mai gândim la noi, nu avem timp să mâncăm.

Cum ajung oamenii sărmani să fie beneficiarii dumneavoastră?

În primul rând, avem aceste organizații care au în grijă semeni, de exemplu și cantinele sociale au beneficiari și de multe ori ei ne solicită. Sunt persoane cu probleme care ne caută și la telefon și pe rețelele sociale și încercăm să verificăm aceste cazuri prin organizațiile noastre partenere. Sunt foarte multe organizații care au răspuns imediat. Am avut organizații care au fost în vizită la spitale să verifice anumite persoane și să le ajute. De multe ori, rezolvarea e la un telefon distanță. Chiar dacă reușesc asociațiile o dată pe lună, o dată la două luni să le duc o pungă cu alimente, e mai important să le țină companie, să stea alături de ei în problema lor. De multe ori e mai mult o problemă sufletească, mai mult o problemă de boală decât o nevoie reală de alimente. Simt uneori că sunt multe cazuri și că poate uneori vin ca o avalanșă, iar noi nu putem să fim răspuns la toate cererile. Dar mă mișcă să știu că putem fi un răspuns pentru o familie, o persoană.

Cred că e minunat să putem să vedem că, dincolo de a oferi hrană, oferim și demnitate și speranță, eu așa cred. Cu siguranță că sunt sute de povești care poate nici nu au ajuns la urechile mele. Dar la colectă, de exemplu, vedem concret ce înseamnă să nu ai, dar totuși să dai. Pentru că sunt bunicuțe care vin și spun: am cinci lei până la pensie, dar o eugenie tot o să cumpăr pentru voi. Sunt și oamenii care au posibilități, dar care nu doresc să fie foarte vizibili că au făcut un gest caritabil. Avem și proiecte în școli unde facem educație în combaterea risipei alimentare, chiar și o cărticică dedicată copiilor de școală primară. Împreună cu ceilalți colegi din Băncile pentru Alimente, salvăm hrana de la risipă din companii. Dar cea mai mare risipă, de fapt, e la noi în gospodării. Statisticile spun că în România 49% din risipă e acasă.

Primiți hrană și după diverse petreceri?

Da. Am avut solicitări, nu foarte multe, și atunci, ca să nu facem un traseu foarte lung, pentru că alimentele din HORECA trebuie să rămână cu acea temperatură caldă, am pus imediat în legătură, de exemplu, Azilul de Noapte cu restaurantele. Dar și Casa Ronald McDonald’s, unde stau părinții copiilor internați la „Louis Țurcanu”. Am mai avut porții de mâncare de la cantina Universității de Vest. La noi nu există alimente care să nu fie de folos.

Pentru câte organizații furnizați hrană?

Sunt peste 97 de organizații, în toate cele patru județe din vest și încercăm foarte mult să facem economie de resurse. Nu vedem sensul să plece mașina din Timișoara să colecteze din Hunedoara, să le aducem aici și apoi să chemăm asociațiile în Hunedoara, să le distribuim. Și atunci alimentele din Hunedoara rămân acolo, le donăm acolo, Caransebeș la fel.
Suntem deschiși și am făcut, în câteva companii din Timișoara, ateliere de educație, de combatere a risipei alimentare.

Cum putem combate acasă risipa alimentară?

Să facem o listă de cumpărături înainte să mergem la cumpărături uitându-ne la ce avem deja în frigider și să consumăm ce e în frigider cât se poate de rapid. Cumpărăturile noi să le punem mai în spate în frigider și cele vechi să le aducem în față ca să le consumăm. Să căutăm pe toate rețelele sociale și CGBT și găsim rețete sustenabile și dacă scriem trei produse pe care le avem prin frigider. Și pe copii îi învățăm să facă împreună cu părinții, de exemplu, sâmbăta, masa cu ce avem prin frigider, de la brioșe sărate la tot felul de tocănițe și ciorbițe și supe creme. Se pot face o multitudine de rețete. Și, până la urmă, e foarte important să știm un lucru: că aruncând mâncarea, ne aruncăm propriii bani la gunoi. Mă bucur să văd că în școlile din mediul rural copiii cunosc termenul de compost de la bunici, au tot felul de soluții cu cutii de lemn. Văd la mine, dacă gătesc mult, copiii a doua zi nu mai vor mâncarea respectivă. Și atunci încerc soluții, astfel congelez supa, sarmalele. Deci încerc să-mi porționez mai bine hrana, fac chiftele de tot felul. Dar, repet, dacă ne întoarcem la partea economică, acolo suntem cel mai tare afectați.

De ce anume ar trebui să țină cont tinerii când își aleg viitoarea ocupație?

E o decizie care, atunci când alegi să mergi, de exemplu, la o facultate, nu tot timpul are relevanță cu ce ai să faci mai departe. Spun asta din punct de vedere personal, dar indiferent ce am gândit sau cum am făcut lucrurile, mi-am dat seama cât de important este ca eu să fiu aproape de oameni. Pentru mine asta a contat în alegerile pe care le-am făcut, chiar dacă am vorbit de pedagogie de recuperare sau de partea de comunicare. Fiecare om își dă seama ce îi place sau cu ce idee fuzionează și chiar dacă e mic imboldul, trebuie să mergi în acea direcție. Dacă zici: eu vreau să fac psihologie pentru că îmi place, probabil că peste ani poate chiar dacă nu o să fii psiholog o să poți să fii într-o altă structură și toate informațiile și studiile te vor ajuta mai departe. Este important să facem ce simțim, să ne ascultăm inima când luăm niște decizii, pentru că, sigur, deciziile raționale cu creierul sunt foarte importante, dar dacă inimioara nu e liniștită, nu putem să dăm randament și nici nu ies lucrurile. Așa se așează lucrurile dacă îți corespund. De aceea, cred că e important să răspunzi la ce zice inimioara.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.