Hana Csaszar este directorul și fondatorul Băncii Regionale pentru Alimente Timișoara, o organizație non-guvernamentală dedicată combaterii risipei alimentare și sprijinirii persoanelor vulnerabile din vestul României. Sub coordonarea sa, organizația a reușit să recupereze și să redistribuie cantități semnificative de alimente către zeci de mii de persoane sărmane.

Ştiri din Timiș

Fritz îl acuză pe Grindeanu că trebuie să explice „amendamentul-fantomă”: „Cine a introdus textul care conținea falsul în acte?”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, lansează acuzații grave la adresa PSD și a președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, în contextul controversatului amendament care ar putea avea consecințe asupra mandatului său. 1

Ştiri din Timiș

Autostrada A1 Margina–Holdea prinde contur. Au început lucrările de asfaltare, iar șantierul a ajuns la 72%
Lucrările la secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 avansează într-un ritm susținut. Potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, șantierul a ajuns la un stadiu fizic de 72%, iar pe primii kilometri a început deja așternerea asfaltului.

Ştiri din Timiș

CCR deschide calea pentru încetarea mandatului lui Dominic Fritz. De ce Curtea consideră că noua Lege a integrității nu este retroactivă
Curtea Constituțională a României explică, în motivarea de 65 de pagini a Deciziei nr. 883 din 17 august 2026, de ce mecanismul care poate duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz este constituțional. În paralel, CCR a eliminat prevederile referitoare la declararea relațiilor de concubinaj și a blocat mecanismul prin care Parlamentul încerca să publice averile demnitarilor sub o nouă denumire. 1

România

Alertă pentru românii care călătoresc în Serbia. Stare de urgență în zona Deliblatska Pescara, din cauza incendiilor
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români aflați în Serbia sau care intenționează să tranziteze ori să călătorească în această țară cu privire la incendiile de vegetație din zona rezervației naturale Deliblatska Pescara. Autoritățile sârbe au declarat stare de urgență în regiune.

Ştiri din Timiș

Filme sub clar de lună, ritmuri latino și aventuri pentru copii. Weekend plin de experiențe la Iulius Town Timișoara
La Iulius Town Timișoara clienții au parte în weekend de o agendă bogată de evenimente pentru întreaga familie. Filme în aer liber, muzică și dansuri latino, ateliere creative și activități dedicate celor mici sunt câteva dintre propunerile pregătite pentru perioada 21-23 august.

Ştiri din Timiș

Restricții de circulație pe bulevardul Liviu Rebreanu, în weekend. Se schimbă traficul în zona Arieș
Șoferii din Timișoara trebuie să fie atenți la noile restricții de circulație de pe bulevardul Liviu Rebreanu. Începând de sâmbătă dimineață, 22 august, traficul va fi deviat temporar pe sensul opus, pentru lucrări de refacere a carosabilului în zona intersecției cu strada Arieș. 1

Eveniment

Accident la Moșnița Nouă. Un șofer de 74 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Accident rutier, vineri după-amiază, la intrarea în Moșnița Nouă. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a pierdut controlul asupra autoturismului, a lovit sensul giratoriu și a fost proiectat în afara carosabilului. Șoferul a rămas încarcerat și a fost transportat la spital.

Ştiri din Timiș

Fum dens peste Timișoara, dar fără un pericol major pentru populație. Autoritățile explică de unde provine
Un nor dens de fum a învăluit Timișoara și mai multe zone din județ încă de ieri, iar mirosul puternic a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor. Autoritățile au transmis că, potrivit informațiilor meteorologice disponibile, sursa cea mai probabilă este un incendiu de vegetație din Serbia, fumul fiind transportat spre Timiș de vânturile din sectorul sudic.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici