tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Capitală Culturală
VIDEO. Pro Musica: concert, lansare de carte și expoziție foto la ICR Budapesta. Ultimul eveniment al Asociației TM2023

VIDEO. Pro Musica: concert, lansare de carte și expoziție foto la ICR Budapesta. Ultimul eveniment al Asociației TM2023

De Lorena Păcurar
la 19 September 2024 12:00 Reactualizat la: 19 September 2024 14:44

VIDEO. Pro Musica: concert, lansare de carte și expoziție foto la ICR Budapesta. Ultimul eveniment al Asociației TM2023

foto: Tion
19 September 2024 12:00 Reactualizat la: 19 September 2024 14:44
Institutul Cultural Român de la Budapesta a organizat miercuri un eveniment special în cinstea trupei Pro Musica, care a devenit un simbol al libertății de expresie artistică. Invitații s-au bucurat de o lansare de carte, de un concert live cu câțiva din membrii trupei, dar și de o expoziție de fotografii cu aceștia. Este ultimul eveniment organizat de Asociația TM2023.
Scris de Lorena Păcurar - Institutul Cultural Român de la Budapesta a organizat miercuri un eveniment special în cinstea trupei Pro Musica, care a devenit un simbol al libertății de expresie artistică. Invitații s-au bucurat de o lansare de carte, de un concert live cu câțiva din membrii trupei, dar și de o expoziție de fotografii cu aceștia. Este ultimul eveniment organizat de Asociația TM2023.

Trimite articolul

X

Evenimentul special „PRO MUSICA – Logica Timpului” a avut loc miercuri, 18 septembrie, la Institutul Cultural Român din Budapesta. Acesta a încheiat seria de evenimente culturale ale Asociației TM2023, desfășurându-se și în prezența ambasadorului României în Ungaria – Gabriel Șopandă, și a consulului general al României la Szeged – Florin Vasiloni.

„Mă simt emoționant în acest moment. Vreau să vă spun că după o pleiadă de foarte multe evenimente propuse de Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, ultimul eveniment al asociației noastre se întâmplă aici, la Budapesta, într-un mediu absolut superb, cu oameni minunați lângă noi.

Mă bucur că la acest eveniment, care închide o buclă dintr-o perioadă destul de agitată pentru orașul Timișoara, ca și Capitală Europeană a Culturii, am lângă mine o parte din membrii formației Pro Musica. Celebrăm aici, împreună, cu mai multe tipuri de evenimente culturale, o vârstă frumoasă a acestei celebre formații din Timișoara, pe care nu multe trupe ajung să o celebreze”, a spus Ovidiu Megan, directorul executiv al Asociației TM2023, în debutul evenimentului.

Povestea Pro Musica

Evenimentul și-a propus să aducă în prim-plan povestea formației Pro Musica, printr-o serie de activități culturale deosebite, inclusiv lansarea unei cărți, o expoziție de fotografie și un concert live.

Pro Musica este o formație românească de muzică rock din Timișoara, înființată de Ilie Stepan în anul 1973.

„Întotdeauna am spus că Phoenix și Pro Musica reprezintă pentru România și pentru Banat, în special, ceea ce a însemnat în Ungaria Omega și Lokomotiv GT.

De reamintit că acest grup funcționează de 50 de ani, încă are succes și este încă laborios pe scena muzicală românească. Odată cu sfârșitul acestui an, vor fi în fața publicului cu o sumedenie de evenimente, unul mai interesant și mai valoros decât celălalt”, a spus Marius Giura, directorul Gărâna Jazz Festival, prezent la eveniment.

Membrii trupei și-au început activitatea muzicală în 1967, pe când erau elevi de liceu. În 1972, Ilie Stepan a dat grupului numele Pro Musica, moment care coincide și cu lansarea „uneia dintre cele mai importante piese ale muzicii românești”– Glossa, pe versuri de Mihai Eminescu.

„Începând din acest moment, cariera lor are un ascendent fulminant, cântă peste tot în țară, au apariții la televiziune, la radio, apar și discurile. Aș nuanța puțin traseul lor musical, care se împarte în trei părți. Prima parte: perioada folk, care culminează cu piesa «Glossa».

(…) Se materializează într-un bogat material discographic, cu un album și încă jumătate de album, și o serie de piese care au avut un mare, mare succes. Culminând totul cu piesa «Timișoara», care a marcat și Revoluția din Timișoara. O piesă care a strâns peste 200.000 de spectatori în Piața Operei din Timișoara în acea perioadă, o piesă care ulterior a devenit și imnul orașului Timișoara.

După aceasta urmează o perioadă extrem de laborioasă pentru Ilie Stepan și colegii lui, marcată sub numele de Stepan Project, dar în componența căruia se regăsesc toți membrii Pro Musica de la începuturi și în continuare. După care grupul a început să concerteze în componențele cunoscute. Aș vrea să aminteasc că din formație nu mai fac parte Lică Dolga și Bujor Hariga, care au dispărut destul de recent din viață, dar grupul continuă activitatea mai departe”, a continuat Marius Giura.

Potrivit acestuia, în curând va exista și o apariție discografică, dar și muzicală, care până acum nu a fost prezentată.

„La sfârșitul anului vom avea ocazia să ascultăm aceste minunății pe care le pregătește Ilie Stepan, Horia Crișovan, Doru Iosif și ceilalți membri ai grupului”, a adăugat el.

Vă reamintim, la începutul acestui an, de Ziua Culturii Naționale, nouă foști și actuali membri ai formației au devenit Cetățeni de Onoare ai Timișoarei, în cadrul unei ceremonii speciale. Mai mult, la împlinirea a 50 de ani de activitate, legendara formație fost onorată cu un film documentar. Detalii, AICI. Trupa timișoreană a primit și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Lansare de carte, expoziție foto și concert

Cartea „PRO MUSICA Logica Timpului – Texte”, semnată de Doru Eugen Iosif, Ștefan Dandu și Marian Odangiu, oferă o incursiune în istoria și impactul cultural al formației, aducând la lumină momente cheie și perspective inedite ale membrilor săi.

(…) E foarte greu să cuprinzi în câteva minute 50 de ani din cariera unor muzicieni. Piesele sunt nenumărate.

Uitați ce bogată este cartea! Este un volum de versuri. Aceste versuri au apărut din colaborarea lui Ilie Stepan și a colegilor săi cu cei care au semnat versurile: Ștefan Dandu, Doru Eugen Iosif și Marian Odangiu și alți autori”, a conchis acesta.

Evenimentul a inclus și vernisajul expoziției de fotografie „PRO MUSICA”, realizată de Constantin Duma. Imaginile surprind esența și evoluția trupei, dezvăluind cadre unice din activitatea acesteia.

Expoziția este o cronică vizuală a formației, reflectând momentele de glorie, pasiunea și energia care au definit Pro Musica de-a lungul decadelor.

Seara s-a încheiat cu un concert special susținut de Ilie Stepan, Horea Crișovan și Doru Iosif. Publicul a retrăit emoția și vibrația unor melodii nemuritoare, într-o atmosferă intimă și autentică, care celebrează valoarea artistică a muzicii rock românești.

Ilie Stepan este membru fondator și lider al grupurilor PRO Musica, Stepan Project, Stepan Project Blues Foundation. Este compozitor, chitarist, instrumentist (vioară, pian, blockflöte, percuție), inginer de sunet, orchestrator, autor şi producător de proiecte muzicale.

„Astăzi, la Budapesta, la invitația și găzduirea Institutului Cultural Român s-a lansat cartea «PRO MUSICA Logica Timpului – Texte». Este o carte de care sunt foarte, foarte mândru și foarte bucuros că a apărut. O prețuim foarte tare pentru că strânge între copertele ei majoritatea covârșitoare a textelor noastre din toți cei 51 de ani de activitate.

De asemenea, strânge istoria trupei în date. Are și un lucru atât de prețios pentru noi: o trecere în revistă cu toți cei care au fost în Pro Musica în decursul anilor, de la artiști de pe scenă, la ingineri de sunet, oameni care au lucrat la lumini, oameni care au fost graficieni, poeții, etc.; toți cei care, alături de noi, au realizat toate planurile, conceptele și toate spectacolele.

Alături de această carte este și o expoziție de fotografii cu și despre Pro Musica, care îi aparține lui Constantin Duma.

Am avut și un concert în care am cântat câteva piese din Marea Literatură Mondială de Chitară și piese din perioada acustică a trupei, piese pe care le cântăm și în concertele obișnuite.

Am constatat că venirea noastră aici a captat interesul. Ne-a onorat prezența domnului ambasador și a domnului consul general. A fost o seară foarte frumoasă!”, a declarat pentru Tion Ilie Stepan, la finalul evenimentului.

Horea Crișovan este muzician, chitarist și compozitor român, fost sau actual membru al VanDerCris, Blazzaj, Neurotica, Cardinal, Stepan Project, Pro Musica, Abra, TM Groove.

Doru Eugen Iosif a fost unul din membri fondatori ai Pro Musica şi a cântat în deschidere la Phoenix. Este unul dintre cei mai experimentați actori de la Teatrul Naţional din Timişoara.

„(…) A fost o surpriză invitația la Budapesta. E spre bucuria noastră, a tuturor, o reîntâlnire…și cu publicul.

(…) Pentru mine, această carte este ca un trup. Un trup cu textele copilăriei, adolescenței și ale maturității trupei. E important că a fost primită și de partea cealaltă a graniței”, a spus pentru Tion Doru Eugen Iosif.

La final, membrii trupei le-au oferit celor prezenți și o sesiune de autografe.

Eveniment organizat de Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și Institutul Cultural Român din Budapesta. Programul cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.

Pro Musica ICR Budapesta

foto: Tion

Pe aceeași temă:

FOTO. Timișoara are 12 noi cetățeni de onoare, printre care și membrii formației Pro Musica

VIDEO. Timișoara: oraș liber, spirit liber. 34 de ani de la Revoluția din 1989, marcați la ICR Budapesta

Legendara formație Pro Musica, onorată cu un film documentar la împlinirea a 50 de ani de activitate

Trimite articolul

X
Taguri:
concert ,
icr budapesta ,
lansare de carte ,
pro musica ,
TM2023
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    „Managing Talents” revine la Timișoara cu un atelier și oportunități pentru actori
    2
    FOTO. Nu doar abandonul deșeurilor le dă bătăi de cap polițiștilor locali. Tot mai multe resturi sunt incendiate
    3
    Radiațiile UV afectează pielea chiar și în zilele înnorate. Cum vă puteți proteja
    4
    Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie
    5
    VIDEO. Banatul – 55, cu „Tradiții la Români". Un festival excepțional, la o aniversare memorabilă
    6
    Timișoara marchează Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost prin artă și dialog
    7
    Mozart și Schubert: seară vieneză la Filarmonica Banatul
    8
    Schimbările hormonale la menopauză. Dr. Arina Gui oferă recomandări și soluții pentru sănătatea femeii
    9
    Parteneriat între Primăria Timișoara și CNAIR pentru întregirea inelului IV de trafic
    10
    Ministerul Sănătății a marcat Ziua Europeană a Donării și Transplantului de Organe: „Transplantul înseamnă viață”

    Cele mai noi știri

    Horoscop

    Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 5 decembrie 2025, în Timișoara?

    România

    Nicușor Dan a trimis la reexaminare legea privind combaterea extremismului

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara primește fonduri europene pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni

    România

    Infecțiile cu VSR, în creștere odată cu sezonul rece. Peste 10.000 de internări anual în România, jumătate fiind doar bebeluși

    Cinema

    Weekend plin la Cinema Johnny: filme, spectacole și ateliere de circ pentru toate vârstele

    Ştiri din Timiș

    Colinde și tradiții de sărbători în singurul sat rotund din țară. Charlottenburg găzduiește două evenimente de Crăciun în decembrie

    Ştiri din Timiș

    Situație tensionată la Ghizela: RETIM trebuia să returneze echipamentele de tratare a levigatului, pe fondul unui conflict cu CJT
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici