S-a născut într-o familie multiculturală, cu o mamă originară din Maramureș și un tată venit din Tanzania în România pentru a studia stomatologia. La vârsta de cinci ani, Alice a plecat împreună cu părinții în Germania. Legătura cu România nu s-a rupt însă. În copilărie, artista revenea în țară în timpul vacanțelor și își petrecea timpul alături de familia mamei. Ani mai târziu, Timișoara avea să rămână parte importantă din povestea artistei care urma să urce pe unele dintre cele mai cunoscute scene europene. Alice Francis a avut și apariții în producții cinematografice și de televiziune. În 2022, artista a avut un rol de invitat în serialul istoric german „El Dorado KaDeWe”, produs de televiziunea publică germană ARD.

Pentru producție, Alice Francis a interpretat și piesa-temă „What Should Bother You”, realizată special pentru serial. Coloana sonoră a producției a fost recompensată în același an cu Premiul Televiziunii Germane pentru cea mai bună coloană sonoră.

V-ați născut la Timișoara, aveți origini româno-tanzaniene și v-ați construit cariera în Germania. Cum ați descrie drumul care v-a purtat din Banat pe scenele internaționale?

Drumul meu către scenele internaționale a fost lung, dar s-a conturat într-un mod foarte firesc. Am emigrat din România la vârsta de cinci ani, am mers la școală în Germania și tot acolo mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului. Muzica a avut însă un rol important în viața mea încă de când eram copil. Ascultam discurile tatălui meu, mă urcam pe masa din sufragerie și mă prefăceam că sunt cântăreață. Shirley Bassey mă fascina în mod deosebit. Atunci credeam că muzica ei este operă și, din acest motiv, îmi doream foarte mult să devin cântăreață de operă.

Mai târziu, am cunoscut diverși muzicieni și producători, alături de care am început să lucrez la primele proiecte. Momentul decisiv a fost întâlnirea cu Johann Niegl. El crea beat-uri inspirate de swing-ul și jazzul de odinioară. Sunetul acesta m-a cucerit imediat și m-a făcut să cânt, aproape instinctiv, linii melodice de jazz peste ritmurile lui. Așa s-a născut stilul meu.

Pentru prima dată, am simțit că găsisem cu adevărat ceva prin muzica mea, ceva care îi emoționa și îi entuziasma pe oameni. În cele din urmă, am cunoscut o impresară care m-a dus la Universal Music. Am semnat un contract cu o casă de discuri importantă exact în perioada în care începea să se contureze scena electro-swing. Probabil că am reușit să surprind spiritul epocii la momentul potrivit.

După aceea, totul s-a întâmplat foarte repede. Am susținut concerte în întreaga lume, am fost de mai multe ori în Canada, am călătorit prin preerii și am urcat pe scene din întreaga Europă și din Asia. Peste tot am fost primită cu brațele deschise. A fost o perioadă incredibil de intensă și de palpitantă, pur și simplu minunată.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Timișoara și ce amintiri din copilărie v-au rămas cel mai puternic legate de acest oraș?

Timișoara este orașul în care m-am născut și, de aceea, pentru mine este strâns legată de sentimentul de „acasă”. Am crescut în Ghiroda, foarte aproape de Timișoara. Printre cele mai vii amintiri ale mele se numără cele de pe malul Begăi. Noi, copiii, petreceam acolo nenumărate ore, indiferent de anotimp. Vara mergeam la scăldat, iar iarna ne jucam în zăpadă până când ne înghețau degetele.

Îmi amintesc cu mult drag și de viața alături de bunicii, mătușile și unchii mei. Locuiam cu toții într-o casă mică. Era înghesuit, dar foarte primitor, iar noi nu eram aproape niciodată singuri. Pe atunci nu aveam apă curentă, așa că până și baia devenea o adevărată aventură și un moment cu totul special.

În același timp, îmi amintesc că magazinele din Timișoara erau destul de goale și că nu prea aveai ce cumpăra. A fost o copilărie trăită în condiții foarte simple, dar plină de apropiere, căldură sufletească și sentimentul de apartenență la o familie unită. Tocmai aceste contraste mi-au rămas atât de puternic întipărite în memorie.

Ați spus despre locul în care ați revenit pentru spectacolul din 5 septembrie că îl numiți „acasă”. Ce înseamnă „acasă” pentru Alice Francis?

Pentru mine, „acasă” este întotdeauna acolo unde se află oamenii pe care îi iubesc. O parte din familia mea trăiește la Rudna – mama mea, fiica mea și soțul meu. De aceea, Rudna înseamnă „acasă” pentru mine. În trecut am locuit la Köln, unde trăiește și acum o parte din familia mea, așa că și acest oraș rămâne pentru mine un loc pe care îl numesc „acasă”. În prezent locuiesc și la Berlin, care, bineînțeles, a devenit la rândul său un „acasă” pentru mine.

Pentru mine, „acasă” nu este un loc fix, ci mai degrabă un sentiment legat de oamenii care îmi sunt apropiați. De-a lungul vieții, locul în care ne simțim acasă se poate schimba și putem avea mai multe locuri pe care să le numim „acasă” în același timp.

Cât de mult v-au influențat rădăcinile românești și tanzaniene în formarea identității dumneavoastră artistice?

Nu îmi este deloc ușor să apreciez acest lucru, pentru că, firește, nu mă pot privi din exterior. Din punctul meu de vedere însă, simt o legătură puternică cu folclorul românesc și mai ales cu muzica românească de odinioară. Iubesc artiști precum Jean Moscopol, Cristian Vasile, Maria Tănase sau Lucky Marinescu, cu piesa „Așa începe dragostea”.

Din această pasiune s-a născut și un proiect nou, în cadrul căruia interpretez într-o manieră proprie cântece românești din anii ’20 și ’30, dar și din deceniile următoare.

Rădăcinile mele tanzaniene se reflectă poate cel mai mult în felul în care mă mișc pe scenă. Dansez adesea foarte intens, energic și expresiv. În această latură a mea regăsesc ceva din familia mea tanzaniană pentru că și mătușile mele dansează cu aceeași pasiune și expresivitate. Probabil că ambele părți ale originii mele se împletesc în mod firesc în identitatea mea artistică, chiar dacă nu fac acest lucru în mod conștient atunci când creez muzică.

Vă amintiți momentul în care ați realizat că muzica nu va fi doar o pasiune, ci poate deveni o carieră?

Da, acel moment a venit odată cu semnarea contractului cu Universal Music Germany, când mi s-a spus deodată: plecăm într-un turneu mondial. Acesta fusese dintotdeauna marele meu vis, iar dintr-odată devenea realitate.

În acea perioadă studiam limbi străine și literatură pentru a deveni profesoară. Însă, atunci când s-a ivit această oportunitate, am renunțat la studii și m-am dedicat în totalitate muzicii. Nu am regretat nicio clipă această decizie.

Care a fost cea mai dificilă etapă din parcursul dumneavoastră profesional și ce v-a ajutat să mergeți mai departe?

Perioada în care am lucrat la cel de-al doilea album a fost una dintre cele mai dificile din carieră. Foarte mulți oameni voiau să influențeze muzica și deciziile mele artistice. Sub această presiune, nu a fost ușor să rămân fidelă propriului stil. În cele din urmă am reușit, chiar dacă pe alocuri a trebuit să face anumite compromisuri.

Partenerul meu muzical, Goldie, a fost cel mai important sprijin al meu în acea perioadă și continuă să fie și astăzi. Fără el, toate acestea nu ar fi posibile. Ne completăm și ne susținem reciproc, iar împreună reușim întotdeauna să regăsim drumul către ceea ce contează cu adevărat pentru noi din punct de vedere muzical.

Cum reacționează publicul din diferite țări la muzica dumneavoastră? Ați observat diferențe?

Muzica mea este puternic influențată de jazz, iar ușurința cu care oamenii rezonează cu ea depinde adesea de obiceiurile muzicale ale fiecăruia. Nu este vorba despre o înțelegere „mai bună” sau „mai slabă” a muzicii, ci mai ales despre genurile și sonoritățile cu care oamenii intră în contact în viața de zi cu zi.

În Franța, de exemplu, muzica mai complexă este destul de prezentă atât la radio, cât și în spațiul public. De aceea, există acolo un public numeros, familiarizat cu jazzul și cu genurile înrudite, care reacționează foarte spontan la muzica mea. În alte țări, astfel de sonorități sunt poate mai rar întâlnite în zona mainstream. Acolo, muzica își găsește adesea publicul în cadrul anumitor scene și comunități.

Este întotdeauna fascinant să descopăr cât de diferite pot fi reacțiile publicului. Pentru mine, însă, cel mai important nu este locul sau țara în care cântă, ci dacă reușesc să ajung la oameni și să creez o legătură cu ei. Atunci când se întâmplă acest lucru, muzica mea funcționează oriunde.

Cât de importantă este libertatea artistică? Ați avut vreodată sentimentul că trebuie să alegeți între ceea ce vă doriți să creați și ceea ce își dorește industria muzicală?

Dilema dintre propriile noastre viziuni artistice și așteptările industriei muzicale s-a făcut simțită mai ales în perioada în care am lucrat la cel de-al doilea album. Această experiență mi-a arătat cât de important este să nu-ți pierzi din vedere propria identitate artistică.

De aceea, în ceea ce privește spectacolele, pun mare preț pe comunicarea deschisă cu organizatorii. Bineînțeles că mă consult cu ei și ținem cont de specificul fiecărui eveniment, de public și de condițiile în care se desfășoară spectacolul. În același timp, îmi doresc să mi se acorde încrederea de a a-mi prezenta muzica și show-ul într-un mod autentic, păstrându-mi amprenta artistică. Pentru mine, cele mai reușite colaborări sunt cele în care ambele părți își exprimă ideile și creează împreună ceva deosebit.

Există artiști, oameni sau locuri care au avut o influență decisivă asupra dumneavoastră și a muzicii pe care o creați?

Primul album a reprezentat, într-un fel, momentul în care s-a născut stilul meu propriu și, până în ziua de astăzi, este probabil cel mai important album. În el s-au regăsit toate influențele muzicale, culturale și personale din viața mea de până atunci – adică până în jurul anului 2012.

Am locuit o perioadă mai lungă în străinătate, printre altele în Statele Unite și în Spania. Diferitele culturi, moduri de viață și contraste pe care le-am întâlnit acolo și-au pus amprenta asupra mea. În același timp, multe dintre piesele mele s-au născut din relații și experiențe personale. Am dedicat o melodie celei mai bune prietene, iar alta surorii mele. Și despre părinții mei cânt destul de des în versurile mele. Piesa „Shoot Him Down”, de exemplu, a fost inspirată de partenerul meu de atunci.

În plus, am studiat limbi străine și literatură, iar acest lucru mi-a influențat cu siguranță foarte mult stilul de a scrie. Poate că studiile m-au ajutat și să-mi dezvolt simțul limbii și să pot scrie versuri în limbi care nu sunt limbile mele materne.

Cum vedeți evoluția muzicii în următorii ani și unde se regăsește Alice Francis în această transformare?

Industria muzicală trece în prezent printr-o transformare majoră odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale. Într-un timp foarte scurt, piața a fost inundată de muzică generată cu ajutorul inteligenței artificiale, deoarece, la început, platformele au tratat-o aproape la fel ca pe muzica realizată de oameni. Între timp, acestea au început să-și adapteze regulile. Rămâne de văzut dacă, pe termen lung, va mai fi atractiv să fie publicate cantități atât de mari de muzică generată de inteligența artificială.

Pentru mine, cel mai important va fi să continui să fac propria muzică și să creez, în timpul concertelor, o legătură autentică cu publicul. Cred că tocmai această dimensiune umană a muzicii va rămâne importantă.

 

Ce urmează? La ce proiecte, colaborări sau surprize ar trebui să se aștepte publicul?

În prezent lucrez la un omagiu adus lui Josephine Baker. După ce, în ultimii doi ani, am interpretat rolul principal într-o producție dedicată ei, într-un important teatru de varietăți din Berlin, alături de echipa mea pregătim acum propriul nostru spectacol. Inițial, ne dorim să plecăm în turneu mai ales prin Germania. Bineînțeles, marele meu vis ar fi să aducem spectacolul și în România și poate că acest lucru chiar va deveni posibil.

În același timp, lucrez la un nou proiect muzical românesc, în cadrul căruia reinterpretez cântece vintage din mai multe perioade. Este un proiect de care mă bucur în mod deosebit.

O altă parte importantă a activității mele se desfășoară acum la Castelul Nikolici, în apropiere de Timișoara, unde locuiesc Kerry cu familia mea și unde am început să organizăm propriile evenimente culturale. Printre acestea se numără concertele de film mut, în care pelicule alb-negru sunt acompaniate de muzică interpretată live. La proiecția filmului „Nosferatu”, de exemplu, va participa, în luna noiembrie, și o soprană. Este o experiență care îți pătrunde până în măduva oaselor și îți dă fiori.

De asemenea, tocmai am organizat prima ediție a festivalului Banat Burlesque, Swing & Vintage. A doua ediție va avea loc în iunie 2027.

Îmi doresc să aduc în regiune formate culturale noi și neobișnuite, inclusiv spectacole de burlesque, care până acum au fost prea puțin prezente aici.

Cei care vor să urmărească proiectele noastre mă pot găsi pe TikTok sub numele Alice Francis, iar pe Instagram pot urmări pagina Castel Nikolici.

Care sunt aspectele de care trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie?

Cred că cel mai important este să nu-i fie teamă de această alegere. Meseria pe care o alegem nu trebuie neapărat să rămână aceeași pentru tot restul vieții. Niciodată nu este prea târziu să începi ceva nou sau să pornești pe un alt drum.

Și eu am încercat mai multe lucruri înainte de a deveni muzician profesionist. Astăzi mă ocup și de organizarea de evenimente, deși nu am urmat o pregătire în acest domeniu. Nu trebuie să știi sau să poți totul încă de la început. Multe lucruri le înveți abia atunci când ai curajul să faci primul pas. De aceea, sfatul meu este simplu: să nu-ți fie teamă, să rămâi curios și, pur și simplu, să te apuci de treabă.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.