Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
A mai rămas o săptămână până la concertul lui Ara Malikian din Parcul Rozelor

A mai rămas o săptămână până la concertul lui Ara Malikian din Parcul Rozelor

De Diana Lupulescu
la 23 July 2024 16:17

A mai rămas o săptămână până la concertul lui Ara Malikian din Parcul Rozelor

Foto: Facebook/Ara Malikian
23 July 2024 16:17
Concertul violonistului de talie internațională Ara Malikian va avea loc marți, 30 iulie, în Parcul Rozelor din Timișoara, de la ora 20.
Scris de Diana Lupulescu - Concertul violonistului de talie internațională Ara Malikian va avea loc marți, 30 iulie, în Parcul Rozelor din Timișoara, de la ora 20.

Trimite articolul

X

Ara Malikian, unul dintre cei mai străluciți și expresivi violoniști ai generației sale, va concerta în Parcul Rozelor din Timișoara marți, 30 iulie, de la ora 20, în cadrul turneului The Ara Malikian World Tour.

Violonistul de origine armeană va fi acompaniat de Orchestra simfonică Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, dirijată de Radu Popa, concert-maestru: Cristian Dragalina.

„Sunt un mare admirator al muzicii tradiționale românești. Am studiat toți marii violoniști pe care i-a avut România”, a declarat Ara Malikian.

„Cu un look și o agilitate de spadasin, Ara Malikian este un om-spectacol, care propune un show de vioară total atipic. Maestru excentric, care se duelează continuu cu marii artiști ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariție pe scenă, a devenit celebru pentru variantele sale ale unor teme consacrate, de la Bach la Bjork, Radiohead sau Pulp Fiction, până la Ciocârlia lui Angheluș Dinicu. Violonistul mânuiește arcușul în timp ce el însuși e un arc sub tensiune, gata să sară, imprevizibil, de nestăpânit, un spaniol în centrul unei arene în care e și taur, și toreador”, astfel îl descriu pe artist reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Când nu este invitat de marile orchestre simfonice ale lumii sau în turneu, în vreuna dintre cele 40 de țări în care a concertat, Ara Malikian compune și înregistrează muzică de film. Vioara sa poate fi ascultată nu doar pe 29 de albume de studio, ci și pe coloanele sonore a nouă pelicule, cele mai cunoscute fiind „Hable Con Ella” și „La Mala Educación”, opere ale unui artist spaniol la fel de nonconformist, Pedro Almodóvar.

Ara Malikian s-a născut în Liban, în anul 1968, într-o familie de origine armeană și a început să studieze vioara împreună cu tatăl său, de la o vârstă fragedă. Talentul i-a fost recunoscut și cultivat, în ciuda dificultăților aduse de războiul civil din Liban, care l-au forțat să studieze perioade lungi în adăposturi antiaeriene.

La doar 14 ani a obținut o bursă din partea Ministerului Culturii din Germania pentru a studia la Hochschule für Musik und Theater din Hanovra. A fost cel mai tânăr elev admis în acest prestigios centru. Apoi și-a continuat studiile la Guildhall School of Music & Drama din Londra.

Concertul de debut, la Royal Albert Hall, în mai 2019, este urmat de altele, în cele mai importante săli de concerte ale lumii: Carnegie Hall din New York, Salle Pleyel din Paris, Musikverein din Viena, Ford Centrevde la Toronto, Auditorio Nacional și Teatro Real din Madrid, dar și la Veneția, Los Angeles, Taipei, Hong Kong, Kuala Lumpur, Cuba, Barcelona, Bilbao și multe altele.

A obținut mai multe premii I la concursurile internaționale „Felix Mendelssohn” (1987, Berlin, Germania) și „Pablo Sarasate” (1995, Pamplona, Spania), cărora li se adaugă recunoașterea la alte competiții prestigioase: „Zino Francescatti” (Marsilia, Franța), „Rodolfo Lipizer” (Gorizia, Italia), Jeunesses Musicales” (Belgrad, Serbia), „Rameau” (Le Mans, Franța), „International Artists Guild” (New York), SUA) și „Concursul Internațional de Muzică din Japonia”.

În 1993, a primit „Premiul pentru devotament și realizări artistice”, din partea Ministerului German al Culturii.

Muzician foarte apreciat în întreaga lume, Malikian are în repertoriu majoritatea pieselor importante scrise pentru vioară și este unul dintre puținii violoniști care cântă recitaluri pentru vioară solo cu programe care includ cicluri complete, precum cele 24 de „Capricii” ale lui Niccolo Paganini, cele șase sonate ale lui Eugene Ysaÿe sau sonatele lui Bach.

Accesul se face pe bază de bilete, care pot fi cumpărate în format fizic de la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara (str. Miron Costin nr.2) sau online, pe platforma www.bilete.com. Prețul biletelor este cuprins între 100 și 300 de lei.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Ara Malikian ,
parcul rozelor ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Taifas Festival revine la Timișoara. Filme balcanice, întâlniri cu cineaști și o retrospectivă Nae Caranfil
    2
    Artiști din patru țări la simpozionul „Ștefan Jäger” , în Jimbolia
    3
    Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
    4
    Premiul Nobel pentru Medicină 2026, acordat pentru descoperirile care au pus bazele optogeneticii
    5
    Două intersecții de pe Avram Imbroane, închise câte cinci minute la fiecare jumătate de oră. Ce se întâmplă aici
    6
    UMF „Victor Babeș” Timișoara deschide terenul pentru sportul fără bariere
    7
    Cristian Dragomir, pompier la Lugoj, trece printr-o perioadă grea. orice ajutor contează
    8
    Dragoni gigant, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
    9
    Marș împotriva violenței asupra femeilor, la Timișoara. Organizatorii cer măsuri concrete pentru protejarea victimelor
    10
    Noi chestionare pe drumurile din vestul țării, miercuri. Răspundeți doar dacă vreți

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online

    Mapamond

    VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului

    Ştiri din Timiș

    Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro

    Ştiri din Timiș

    Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!

    Eveniment

    Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul

    Mapamond

    Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria

    Ştiri din Timiș

    Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă

    Ştiri sportive

    Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1

    Ştiri din Timiș

    Comori istorice păstrate la Arhivele Naționale din Timișoara. De la planul Spitalului Militar la diplome imperiale
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323