Se face un sandviș uriaș în centrul Timișoarei. Va avea 101 metri lungime

De Roxana Deaconescu
18Comentarii
Se face un sandviș uriaș în centrul Timișoarei. Va avea 101 metri lungime
© foto: goodthingsguy.com/ STRIKE A POSE PHOTOGRAPHY
Peste 1.000 de oameni vor deveni bucătari pentru câteva clipe în Piața Unirii din Timișoara, pentru a face cel mai mare sandviș din România, unul care va avea 101 metri lungime și va marca 101 ani de la înființarea cantinei sociale a orașului.

Sandvișul uriaș va fi făcut din 185 de pâini ciabatta. Va fi umplut cu cașcaval, salam, prosciutto, salată verde, ardei roșu, ketchup și muștar, de către 1.000 de elevi de la 50 de școli din Timișoara, estimează reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara. Vor participa și angajați ai Direcției și poate chiar și angajați ai primăriei.

„Va fi un sandviș caritabil uriaș, de 101 metri, cel mai mare din România. Evenimentul va fi o sărbătoare, o recunoaștere a caracterului și implicării sociale a cetățenilor Municipiului Timișoara, a instituțiilor publice, a elevilor și a comunității de-a lungul timpului. Proiectul va așeza Timișoara pe harta umanității, a sensibilității și a solidarității la nivel național”, ne-au spus reprezentanții Direcției de Asistență Socială.

Pregătirea sandvișului are loc vineri, 14 decembrie, între orele 11-13, în Piața Unirii din Timișoara. Acesta urmează să fie mâncat tot de elevii care îl vor aranja.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor