Doua zile de chirurgie plastica la Timisoara

De Delia S. Barbu
Doua zile de chirurgie plastica la Timisoara
O tânără de 19 ani diagnosticată cu scolioză primară, boală care i-a cauzat o asimetrie pronunţată în zona bustului, va fi operată vineri la Timişoara, în cadrul Conferinţei Naţionale a Plasticienilor din România.

Timişoara găzduieşte timp de două zile Conferinţa Naţională a Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România. În cadrul evenimentului, participanţii vor putea urmări o intervenţie chirurgicală transmisă live. Cei care vor realiza operaţia sunt Prof. dr. Bratu, medic primar de chirurgie plastică din Timişoarara, care se va afla alături de Dr. Per Heden, medic coordonator al Akedemikliniken din Stockholm.

„Chirurgia estetică este pentru unele persoane mai mult decât o modalitate de perfectare a formelor naturale, este redarea încrederii de sine, o manifestare a vieţii sociale. După aceste lucruri tinde şi o tânără de 19 ani, diagnosticată cu scolioză primară, boală care i-a cauzat o asimetrie pronunţată în zona bustului, iar diagnosticul medicilor plasticieni a fost fără echivoc: tânăra are nevoie de implanturi mamare. În acest context, Allergan va sprijini operaţia de corectare a asimetriei şi de augmentare primară, prin oferirea materialelor necesare intervenţiei: implanturi anatomice cu gel silicon din gama Natrelle. Intervenţia de corectare a asimetriei şi augmentare primară va dura aproximativ trei ore şi va fi transmisă în direct în cadrul evenimentului medical de la Timişoara”, explică organizatorii evenimentului. 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor