De-a lungul sezonului, Mihai a trebuit să îmbine antrenamentele cu școala, urmând cursurile chiar la un liceu de top din oraș. În prima parte a lunii mai, cu două etape înainte de încheierea sezonului, Poli a obținut matematic promovarea, iar portarul, împreună cu coechipierii săi, se pregătesc acum pentru un nivel mult mai ridicat și deplasări mult mai lungi.

Aflați mai multe despre sentimentele pe care le-a trăit Mihai Enășescu în ultima perioadă, despre planurile de viitor ale lui și despre recomandările pe care le dă copiilor care vor să urmeze același vis din interviul pe care acesta l-a acordat pentru Agenda & PubliTim:

În primul rând, cum e să joci la 19 de ani pentru Poli? Simți mândrie sau, poate, e mai multă presiune? Care ar fi sentimentul?

Mi se pare, în primul rând, o onoare. Eu vin din academia lui Poli. Mă gândesc că orice copil care este în academie ar vrea să joace într-o zi la echipa mare. La 19 ani să fac parte din lot, chiar să joc și să ajut la promovare a fost ceva incredibil pentru mine.

Sezonul acesta ai prins meciuri importante. Chiar și în meciul de calificare, cel cu Baia Mare, ai fost titular. A fost diferit, ai simțit emoții suplimentare?

Sunt emoțiile acelea pozitive, care cumva mă împing de la spate mereu. Mai ales când intru pe teren și văd mulțimea aceea de oameni, suporterii, parcă îmi trece un fior și îmi spun „Acum e momentul să îi facem mândri”.

Ai anumite ritualuri, poate superstiții, de care ții cont înainte de meciuri?

Nu, nu am niciun ritual, doar încerc să mă concentrez cât mai mult, să nu las distragerile sau emoțiile să mă copleșească. Doar încerc să-mi fac jocul cât mai bine, mă gândesc ce pot să fac ca să-mi ajut echipa și să rămân mereu concentrat la joc.

Cum ai ajuns să joci fotbal la nivel profesionist? Ai plănuit asta de mic sau, poate, ai încercat și alte sporturi?

Prima dată am încercat să joc tenis. M-au dus părinții la tenis, am făcut cam jumătate de an, dar nu mi-a plăcut așa de mult. După aceea, m-au dus la fotbal și, efectiv, de atunci nu m-am mai desprins. Am simțit că mi-e locul cu mingea la picioare sau, mă rog, în mâini.

Cum ai ajuns portar? De obicei, copiii care ajung la fotbal se visează atacanți…

Nu am fost chiar din prima portar. Dacă îmi aduc bine aminte, am fost jumătate de an pe teren, nu pe un post anume. La un moment dat, la un antrenament nu aveam portar și a întrebat antrenorul dacă vrea cineva în poartă. Am fost singurul care s-a oferit și de acolo toată povestea.

 

Cum arată o săptămână din viața ta? Mă gândesc că trebuie să îmbini antrenamentele cu școala…

Da, sunt la liceu încă, clasă a XII-a. Cum avem și antrenamente dimineața, mergeam la școală de obicei primele două-trei ore. După aceea, aveam antrenament de cel mai multe ori de la 10 sau 11. Dacă mai apucam, mai mergeam puțin la școală la ultimele ore.

Ești la liceul sportiv? Poate așa ar fi mai multă înțelegere…

Nu, sunt la Colegiul Național Pedagogic. Este o școală bună și a trebuit să depun efort suplimentar și pentru lecții. Dar pot spune că profesorii sunt foarte înțelegători și chiar le mulțumesc pentru asta.

Legat de joc, sezonul acesta Poli s-a remarcat mai degrabă printr-o defensivă foarte bună, au fost multe meciuri în care nu ați luat gol. Care crezi că ar fi explicația? Ați abordat o pregătire mai specială pe partea defensivă?

Nu mi se pare că avem o pregătire ieșită din comun, dar încercăm să fim cât mai omogeni în apărare. Încerc și eu să comunic – comunicarea e mare parte din organizarea defensivă – cât mai bine cu apărarea, să îi fac să poată să aibă încredere în mine.

Le inspiri autoritate colegilor din defensivă, unii mult mai experimentați decât tine?

Eu sper că da. Este necesar să comunicăm și să avem respect între noi, să fim atenți mereu la ce se întâmplă în jurul nostru pentru a nu fi prinși pe picior greșit. Ca să putem juca împreună mereu trebuie să fie comunicare și încredere. Eu încerc să fiu cât mai stăpân pe mine și să le inspir siguranță.

Care ar fi diferența dintre meciurile de acasă și cele din deplasare? Acasă, ai suport suplimentar, dar cumva poate interveni și o presiune în plus…

Noi, indiferent unde jucăm, acasă sau în deplasare, jucăm ca să câștigăm. Mereu când intrăm pe teren, aceasta e mentalitatea: să câștigăm orice meci și orice minge. Acasă e o altă treabă. pentru că vin și mulți suporteri. E stadionul aproape mereu plin. Ne ajută, ne ajută mult mai mult jocul acasă, bineînțeles. Ce e drept, suporterii vin în număr foarte mare și în deplasare, iar asta ne face să avem un respect maxim față de ei.

În Liga a II-a cum crezi că o să fie? Clar, este un nivel mai ridicat, vor fi și deplasări mai lungi…

Noi o să ne pregătim mult mai mult, asta e sigur. Suntem conștienți că o să fie destul de greu, sigur mai greu decât a fost în Liga a III-a, dar suntem pregătiți și suntem conștienți că trebuie să ne pregătim, inclusiv să avem parte de un presezon bun.

O să fie și multe meciuri tari, departe de casă, la Iași de exemplu. Dar o să ne facă plăcere să avem si astfel de deplasări. O să avem parte și de derby-uri, de exemplu cu CSA Steaua sau cu Bihorul, iar nouă ne plac derby-urile acestea în cadrul cărora putem să ne îmbunătățim jocul. Ne place genul ăsta de presiune pentru că simțim că putem să jucăm la capacitate maximă. Oricum, mereu încercăm să jucăm la capacitate maximă, dar aici este o ocazie de motivare în plus pentru că trebuie ne arătăm și noi valoarea.

Pentru Liga a II-a Poli, din ce am înțeles, caută să aducă mai mulți jucători, unii chiar din prima ligă. Voi, jucătorii actuali care ați promovat, simțiți o presiune suplimentară că trebuie să demonstrați că meritați să rămâneți în planurile echipei?

Oricum, fiecare muncește pentru el și, împreună, pentru echipă. Chiar dacă auzim dintr-o parte sau dintr-alta că mai vin jucători noi, noi ne pregătim la fel. Cel puțin eu mă pregătesc la fel de bine ca până acum. Știu că poate conta echipa pe mine.

Te ajută faptul că la echipă sunt mai mulți oameni, inclusiv antrenorul Dan Alexa sau Romario Benzar, care au experiență la cel mai înalt nivel?

Da, chiar mă ajută foarte mult. Ei au jucat la un nivel înalt și pot vedea situațiile dintr-o altă perspectivă, diferită de a mea sau de a altor colegi care nu au atât de multă experiență. Și chiar mă ajută acest fapt atât pe termen scurt, dar poate și mai mult pentru mai târziu în carieră.

Calificarea în Liga a II-a cum ați sărbătorit-o?

Când am ajuns în vestiar, încă nu ne venea să credem. Oricum, am stat pe teren mult, cred că o oră sau poate două, după meci. După aceea, am mers în vestiar, iar mai târziu am ajuns pe malul Begăi unde s-a dezlănțuit fiesta. Bucuria și emoțiile trăite nu cred că aș putea sa le uit vreodată. A fost incredibil!

Tu cum vezi proiectul Poli în momentul de față? Comparativ cu alți ani – nu e prima dată când Poli ajunge înapoi în Liga a II-a – parcă există mai mult optimism, autoritățile sunt lângă echipă, se investește inclusiv în infrastructură…

Eu cred că avem potențialul de a ridica acest club și cu siguranță asta vom face. Bineînțeles că ne motivează suplimentar investițiile în infrastructură pentru că, odată ce vom putea juca pe stadioane noi, stadioanele fiind mai mari, o să vină și mai mulți suporteri la meciuri, ceea ce ne va bucura si ne va și motiva și pe noi mai tare.

Visul tău de fotbalist care ar fi? Poate ai o echipă mare la care speri să ajungi sau poate vrei să joci Poli în prima ligă și poate și mai sus…

În momentul acesta, pur și simplu mă focusez pe Poli. Vreau să ajungem, ca și club, cât mai sus. Pe mai departe, vedem ce ne rezervă viitor. Personal, mie îmi place Barcelona, le admir jocul. Mai ales portarul Joan Garcia îmi place, cred că am foarte multe calități comune cu el. Jocul de picior, de exemplu, joc bine cu ambele picioare, cred că este foarte important la un portar în prezent.

Unui copil mai mic care vrea să ajungă fotbalist ce i-ai recomanda? Ce te-a ajutat pe tine de-a lungul drumului?

Plăcerea pentru fotbal, în primul rând. Mi-a plăcut mereu să joc fotbal, la orice oră din zi. Chiar dacă de-a lungul timpului mai făcut greșeli, am putut să învăț din aceste greșeli și îi îndrum pe cei mici să nu le fie frică să greșească, să încerce mereu lucruri noi și să practice acest sport, fotbalul, deoarece este un sport minunat. Le-aș spune să nu se dea bătuți indiferent de greutățile întâmpinate. Dacă visul este destul de mare, o să ajungi acolo.

Că spuneai de ce spun unii sau alții, ca jucător cum gestionezi hate-ul pe care îl vedem pe rețele socializare? Urmăriți reacțiile oamenilor?

Nu, nu prea urmărim. Normal că uneori există si nemulțumiri, dar întotdeauna vor fi nemulțumiri. Noi nu lăsăm să ne afecteze sau să ne influențeze pregătirea. Ne vedem de joc, de tactică și ce ne spune antrenorul punem în practică. Inclusiv antrenorul încearcă să ne țină departe de acest hate și să ne concentrăm doar pe joc.

Interviul a apărut și în ediția curentă a ziarului Agenda&PubliTim. Îl găsiți AICI.