Grija pentru oamenii aflați în dificultate are o istorie de peste nouă secole în cadrul Ordinului Suveran de Malta. Organizația a fost fondată în anul 1113, cu misiunea de a fi alături de cei bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a prins contur în urmă cu mai bine de trei decenii. Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara a fost înființat în 1991, la inițiativa medicilor Ildikó și Ferencz Baranyi.
Ferencz Baranyi a avut și o importantă carieră în administrația publică, fiind ministru al Sănătății în România.
Ordinul Suveran de Malta își are originile în activitatea de sprijin acordată pelerinilor și persoanelor bolnave, iar de-a lungul secolelor și-a dezvoltat o amplă activitate caritabilă și medicală.
În clipa de față, la Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara sunt 42 de persoane angajate, alături de 40-45 de voluntari activi.
Un cămin în care oamenii își recapătă demnitatea
De profesie asistent social, Hannelore Plenert este manager în servicii sociale la Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara.
„Avem trei servicii sociale licențiate. Unul este Căminul pentru Persoane Vârstnice cu o capacitate de 21 de locuri, iar în prezent avem 14 persoane internate, cu grade diferite de dependență. Îi ajutăm prin servicii de kinetoterapie, psihologie, îndrumare socială și consiliere socială și, bineînțeles, prin serviciile spirituale pe care le oferim cu ajutorul părintelui”, ne-a spus Hannelore Plenert.
Cea mai vârstnică beneficiară are 97 de ani. Cea mai „tânără” este în vârstă de 66 de ani și se află în căminul de pe strada Gheorghe Barițiu numărul 18 de 24 de ani.
„A intrat aici de la 42 de ani, pentru că este nevăzătoare. Nu a avut familie și nici sprijin, iar Serviciul de Ajutor Maltez i-a oferit o mână de ajutor prin doamna doctor Baranyi”, povestește managerul.
Potrivit acesteia, există o cantină, care deservește vârstnicii și comunitatea.
„Oferim cinci mese pe zi: trei mese de bază și două gustări, inclusiv fructe. Bineînțeles, toate meniurile sunt avizate de către un medic, care ne ajută să menținem echilibrul și sănătatea fizică și mentală a beneficiarilor noștri internați. De asemenea, avem și Cantina Socială, care este destinată unui număr de 100 de beneficiari din comunitate. Este vorba despre persoane vârstnice, familii cu copii și persoane din familii defavorizate. Oferim gratuitate pentru cei care au venituri sub 1.281 de lei, iar pentru ceilalți se percepe o taxă modică, practic pentru sufertașele de unică folosință. Avem doi șoferi care duc mâncarea la domiciliul persoanelor vârstnice”, ne-a declarat Hannelore Plenert.
Serviciul de îngrijire la domiciliu deservește 50 de persoane vârstnice de la 65 de ani în sus. Sunt înscrise persoane cu grad de dependență 2 și 3, care se pot deplasa. Un asistent medical vizitează vârstnicul acasă, există psiholog, kinetoterapeut și îngrijitoare care îi ajută, în funcție de nevoie, de două-trei ori pe săptămână.
„Pentru serviciul de îngrijire la domiciliu și pentru Cantina Socială avem subvenție de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, iar pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice avem finanțare de la AJPIS Timiș. Avem, de asemenea, sponsorizări, donații și, bineînțeles, contribuții din partea membrilor activi, așa ne descurcăm. Este destul de greu în această perioadă. De cele mai multe ori, oamenii, când aud că există o problemă economică, încep să strângă și pentru ei cureaua și, în felul acesta, sunt mai puțini doritori să ajute și să strângă bani pentru noi. Dar trebuie să recunoaștem că avem oameni cu suflet, care rămân aproape de noi ani de zile. Avem și companii care fac donații”, ne-a mai spus asistentul social Hannelore Plenert.
Întrebată care a fost cazul ce a impresionat-o cel mai mult, aceasta s-a referit la ultima persoană internată, o doamnă de 85 de ani, care, înainte să aibă nevoie de îngrijiri medicale, era foarte activă. Avea grijă de nepoți. Familia este din Baia Mare, iar ea se afla aici pentru a-și ajuta copiii. A avut o cădere de calciu și a ajuns la spital, iar ulterior a avut nevoie de îngrijire într-un cămin.
„Deși inițial a ajuns la un cămin privat, totuși a preferat să vină la noi și să trăiască spiritul maltez. Avem o capelă și un părinte spiritual care să-i ofere și această parte. Doamna este foarte credincioasă. Poate nu suntem la același standard de calitate ca unele cămine foarte scumpe, dar cred că partea aceasta spirituală, umanitatea și spiritul de familie ajută foarte mult. Când a venit la noi, era o doamnă care stătea în pijamale, retrasă. A preferat să primească o cameră singură – avem și această posibilitate. Însă acum se deplasează cu ajutorul kinetoterapeutului, iar toate acestea s-au întâmplat într-o singură lună. Cred că este un progres fenomenal de la statul în pijamale. Se schimbă dimineața, se machiază, se aranjează. De cele mai multe ori o găsim peste zi ascultând slujba în capelă sau pe telefon”, ne-a mai relatat Hannelore Plenert, manager în servicii sociale la Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara.
La cămin sunt persoane de toate religiile pentru care aparținătorii plătesc următoarele sume: pentru gradul de dependență 1 – 5.650 de lei, pentru gradul 2 – 5.550 de lei, iar pentru gradul 3 – 5.450 de lei. Serviciul Maltez oferă o subvenție de 1.000 de lei pentru fiecare beneficiar.
Voluntarii care merg săptămânal în Gara de Nord
Alexandru Râță este vicepreședinte al Serviciului de Ajutor Maltez din România, filiala Timișoara. A avut ocazia să afle numeroase informații despre Ordinul Suveran de Malta în cei șapte ani în care a studiat această temă pentru doctorat. La rândul său, doctoratul s-a concretizat în două cărți: „Comunicare, religie și diplomație umanitară la începutul mileniului III” și „Ordinul Suveran de Malta, comunicare și spiritualitate”.
Alexandru Râță a început să lucreze ca voluntar în anul 2008, la organizația de tineret.
„Povestea echipei actuale de voluntari și mă refer la cei activi, a început în decembrie 2021, când la nivel de organizație locală ne-am dat seama că vor apărea unele probleme în momentul în care va trebui să asigurăm continuitatea. Am realizat că avem discrepanță între membri. Aveam membri în vârstă și foarte puțini tineri. Cel mai la îndemână a fost să le propun studenților de la Universitatea de Vest, unde predau, ideile pe care le-am dezvoltat aici și prietenilor, apropiaților. Astfel, am strâns o echipă de 12 voluntari și am început cu o activitate socială. Era luna ianuarie 2022 și am mers cu ceai cald și sandvișuri la persoanele fără adăpost din Gara de Nord. Acest obicei, pe lângă că l-am perpetuat, l-am și dezvoltat de-a lungul timpului. Ne adaptăm și la anotimp, vara oferim hrană și apă rece pentru hidratare, iarna oferim mâncare și ceai cald. În funcție de nevoile pe care le transmit beneficiarii noștri din stradă, care trăiesc sub cerul liber, le oferim inclusiv încălțăminte, îmbrăcăminte, articole de igienă. Încercăm să îi ajutăm cu ceea ce putem și ce ține de noi pe oamenii care chiar își duc viața sub cerul liber, în stradă”, ne-a spus acesta.
Alexandru Râță a mai precizat că au fost discuții că astfel de activități încurajează cerșetoria.
„Sigur, granița e destul de fragilă, dar nu întotdeauna se suprapune cerșetoria cu viața în stradă. În realitate, noi n-am schimbat vieți. N-am oferit soluția pentru a ieși din stadiul respectiv. Misiunea noastră s-a limitat la a transmite decență, deschidere și respect față de oamenii aceștia, inițial ca beneficiari și care au ajuns să ne fie aproape prieteni. Ne întâlnim în stradă, ne bucurăm că ne vedem și atunci când suntem în haine civile, nu în uniformă, ne caută, noi îi căutăm. În realitate, aici este și secretul relației de încredere stabilite. Am reușit, cum spuneam, nu să le schimbăm viața, dar să contribuim la redarea încrederii de sine prin simplu fapt că există cineva care-i caută săptămânal, uneori de două ori pe săptămână și acele 5-10 minute, poate 15 sau 20 uneori, de discuție dintre colegii mei și beneficiarii noștri, înseamnă foarte mult pentru ei. E excepțional să știe că cineva îi caută în contextul în care, zi de zi, noi cu toții, comunitatea, poate trecem pe lângă ei și nici măcar nu întoarcem privirea”, a afirmat maltezul.
Vicepreședintele Serviciului de Ajutor Maltez din România, filiala Timișoara, a mai precizat că organizația se apropie de un mileniu de existență, iar valorile se regăsesc în deviza folosită, și anume păstrarea credinței și ajutorarea nevoiașilor.
„Ce facem noi nu este supraomenesc și credem în treaba asta foarte mult. Nu considerăm că avem misiunea de a vindeca sau de a ajuta. Organizația se ocupă cu serviciu social, medical și umanitar la nivel mondial, național și local. Dar menirea noastră se oprește în momentul în care însoțim beneficiarul până în fața lui Hristos. De acolo, sigur că ne bazăm foarte mult pe credința pe care o avem. Am învățat din acest fenomen să sperăm foarte mult și lăsăm în mâna lui Dumnezeu rezultatul, consecința misiunii pe care o avem. Nu putem promite că schimbăm lumea, nici nu ne dorim treaba asta”, ne-a mai spus acesta.
Ca să-i poată hrăni pe oamenii străzii, maltezii donează sânge. Cu bonurile de masă oferite de Centrul de Transfuzii, acoperă tot anul serviciul social. De asemenea, echipa de voluntari oferă și servicii medicale.
„Un lucru important de menționat este că, de cinci ani, de când am început să dezvoltăm aceste activități și servicii, tot ceea ce facem se susține din fonduri proprii. Este vorba despre efortul financiar al voluntarilor sau strângere de fonduri, diverse donații și sponsorizări”, ne-a mai informat vicepreședintele serviciului.
Maltezii aveau nevoie de un mijloc de transport, așa că au reușit să strângă bani și să achiziționeze o mașină, pe care ulterior au adaptat-o și au transformat-o într-o autospecială de prim ajutor, dotată asemenea unei ambulanțe. Însă au nevoie și de o ambulanță funcțională pentru care adună în continuare fonduri.
Voluntarii fac cursuri de prim-ajutor în comunitate, în grădinițe, școli, instituții, companii.
„Prima regulă pe care o transmitem noilor colegi este că întotdeauna primează viața personală și profesională până la desfășurarea activității de voluntariat. Am învățat în toți anii de experiență cu voluntari că un coleg nu va fi niciodată complet și nu va o putea oferi destul, dacă există un dezechilibru semnificativ în viața personală sau în cea profesională”, ne-a spus Alexandru Râță.
Maltezii însoțesc echipele SMURD și au urmat pregătirea necesară. La nivel național există un protocol de colaborare între Serviciul de Ajutor Maltez în România și Departamentul pentru Situații de Urgență. De asemenea, au mai oferit ajutor la punctele de frontieră cu Ucraina când a început războiul. În această toamnă vor merge în Bosnia pentru a lua parte la o misiune umanitară internațională. Ajutor au mai oferit în Franța, Siria și pe Insula Lesbos din Grecia.
Și Direcția de Asistență Socială a Municipiului se poate baza pe Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara în special iarna, când temperaturile scad foarte mult și persoanele fără locuință trebuie adunate de pe străzi și transportate la adăpostul de urgență.
O prietenie care a rămas pe malul Begăi
Georgiana Codrina Chitu este voluntar activ de peste doi ani la maltezi și paramedic la ISU Timișoara.
„Noi ne-am atașat foarte mult de un fost beneficiar. Își găsise un loc pe malul Begăi. Nu era un loc ferit sau neapărat potrivit, dar acolo se simțea bine și știam că acolo îl putem găsi. Îl chema Nelu și, în timp, ajunsesem să-l cunoaștem atât de bine și să ne atașăm atât de mult de el, încât mergeam să-l vedem chiar și în timpul nostru liber. Ni se întâmpla să trecem pe acolo în drum spre muncă sau spre facultate și, dacă îl vedeam, ne opream. Îi duceam fiecare câte ceva – mâncare, apă sau orice aveam la noi în acel moment. Ne-am atașat, cum spuneam, foarte mult de el, cred că toți cei din echipă. La un moment dat, însă, s-a întâmplat să nu-l mai găsim câteva săptămâni la rând. Am încercat să aflăm ce s-a întâmplat și, vorbind și cu colegii noștri de pe ambulanțele SMURD, am aflat, din păcate, că între timp decedase. A fost un șoc pentru noi. La următoarea ieșire pe teren, din instinct, am vrut să mergem în locul în care îl găseam de fiecare dată. Abia atunci ne-am dat seama că nu mai aveam pe cine să căutăm. Și noi, în continuare, când trecem pe acolo, parcă ne-am opri dar nu mai avem la cine”, ne-a povestit Georgiana.
Tânăra spune că astfel de relații se stabilesc între voluntari și oamenii care își duc viața sub cerul liber la propriu și care, poate, în spate, ascund povești extraordinare.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!