tion.ro Web analytics

Considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, oraşul Sankt Petersburg se distinge prin palate magnifice, poduri baroce în centrul istoric, o reţea de canale navigabile, muzee, dintre care cel mai renumit este Muzeul Ermitaj cu ale sale inegalabile colecţii de artă, o extrem de bogată istorie şi tradiţii culturale, un amestec de fast clasic şi modernitate europeană cu specific rusesc. Peste toate, misterul nopţilor albe din luna iunie şi, nu în ultimul rând, excepţionale producţii de operă şi balet din timpul sezonul de iarnă.
Salinele sunt adevărate puncte de atracţie pentru turişti, nu doar pentru efectele terapeutice extraordinare, ci şi pentru frumuseţea acestor adevărate palate de sare. Puteţi îmbina utilul cu plăcutul dacă vă decideţi să petreceţi concediul alături de familie în una dintre cele mai frumoase saline din România. Puteţi astfel să beneficiaţi de un tratament indicat pentru sănătate (obligatoriu ţinând cont de recomandările medicului, care vă va spune şi dacă există contraindicaţii), dar şi să vă bucuraţi de posibilităţile de distracţie puse la dispoziţie de gazde.
Croaţia este o ţară foarte bogată din punct de vedere cultural, cu rădăcini în cultura romană, o destinaţie pe gustul oricărui turist dornic să profite la maximum de zilele de vacanţă. Oraşele acestei ţări, de un farmec aparte, se mândresc cu monumente şi clădiri istorice, specifice zonei, oferind totodată şi posibilitatea de a alterna incursiuni în trecut cu ore de relaxare la mare şi pe plajă.
Orașul spaniol San Sebastian este capitala culinară neoficială bască, fiind și una dintre Capitalele Culturale Europene din acest an. Astfel, pofticioșii pot degusta din cele mai delicioase feluri tradiționale din regiune la unul dintre evenimentele culinare ce vor avea loc de-a lungul anului 2016. Dacă asta nu este suficient, atunci restaurantele cu stele Michelin îți vor oferi cu siguranță o cină de neuitat.
Deși Marea Britanie nu este prima țară la care te gândești atunci când plănuiești o vacanță la malul mării, asta nu înseamnă că Regatul Unit nu se mândrește cu cele mai frumoase zone de coastă din Europa. Dacă vrei să te bucuri de câteva zile de relaxare la malul mării, dar să eviți mulțimea de turiști ce invadează celelalte plaje europene, acestea sunt destinațiile perfecte.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.

România

FOTO. Mașina lui Klaus Iohannis, scoasă la licitație de stat pentru doar 1.000 de euro
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.

Ştiri din Timiș

Se reabilitează „Școala mică” din Plopi. Va fi folosită de grădinița cu program prelungit
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.

Capitală Culturală

„Simfonia iubirii", un grandios concert romantic la Timișoara
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.

Capitală Culturală

„Iubirea se poartă local”. Ecoóp Pop-up Shop aduce arta, meșteșugul și sustenabilitatea în centrul Timișoarei
Timișoara găzduiește, în perioada 7–8 februarie, un eveniment dedicat creației locale și consumului responsabil: Ecoóp Pop-up Shop – Poartă iubire, artă & meșteșug contemporan. Evenimentul va avea loc la Galeria 5, iar intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

Regent LP (Regent) finalizează achiziția Original Equipment Solutions (OESL)
ADVERTORIAL. Beverly Hills (California, SUA) și Hanovra (Germania), 3 februarie 2026 – Regent anunță încheierea cu succes a achiziției Original Equipment Solutions (OESL) de la Continental, în urma aprobării de reglementare din partea tuturor autorităților relevante. Finalizarea tranzacției marchează un nou capitol în istoria OESL, aceasta devenind o organizație independentă sub proprietatea pe termen lung a Regent.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici