Podul a fost făcut celebru de imaginile cu siluetele călugărilor budiști care traversează la apus, reflectându-se în luciul apei. Este traversat zilnic de localnici, comercianți, elevi, pelerini și, mai nou, și de miile de turiști care vin anual să îl viziteze.

Originea, construcția și ingeniozitatea arhitecturală

Povestea podului începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe vremea regelui Mindon. Când acesta a mutat capitala la Amarapura, a fost nevoie de o legătură practică între noul centru administrativ și satele din jur.

Sarcina a fost preluată de Maung Bein – cunoscut și ca U Bein –, unul dintre oficialii de la curtea regală birmaneză, care a avut îndrăzneața idee să construiască un pod din lemnul de tec recuperat din vechiul palat regal din Inwa (Ava). Decizia nu a fost întâmplătoare: tecul era considerat cel mai durabil material disponibil, rezistent la apă, insecte și trecerea timpului.

Rezultatul a fost o structură de peste 1.000 de stâlpi, fixați direct în fundul lacului, menită să reziste variațiilor de nivel ale apei și curenților sezonieri. Lungimea sa a făcut ca podul să fie o adevărată performanță inginerească a epocii, mai ales în lipsa unor tehnologii moderne de construcție.

Podul nu este complet drept, ci are o ușoară curbură, gândită pentru a-i conferi mai multă stabilitate și pentru a permite o mai bună dispersie a forțelor atunci este traversat simultan de mai mulți oameni. Stâlpii de susținere au fost îngropați adânc, iar unele segmente ale podului sunt dotate cu mici adăposturi și bănci unde oamenii se pot opri.

Deși deteriorarea podului ridică semne de întrebare, acesta continuă să fie menținut în stare funcțională printr-un echilibru între restaurare și conservare. Deși multe dintre piesele originale se păstrează și astăzi, podul a trecut prin mai multe etape de reparații. În ultimele decenii, au fost înlocuiți aproximativ 200 de stâlpi cu suporturi de beton, gest care a stârnit controverse. Totuși, intervențiile au fost considerate necesare pentru siguranța vizitatorilor.

Simbolism și cultură

Podul U Bein este și un loc încărcat de simboluri și semnificații. Pentru comunitățile locale, el a reprezentat de la început un punct de legătură nu doar fizică, ci și socială. Zilnic, este traversat de sute de localnici: țărani care merg spre piețele din Mandalay, elevi în uniformă, negustori ambulanți și, mai ales, călugări budiști în robe de culoare șofranului – emblema vizuală a Myanmarului.

În budismul practicat în regiune, ideea de drum, de trecere, are o valoare simbolică puternică. Podul este adesea privit ca o metaforă a vieții: fragil în aparență, dar rezistent în esență, capabil să lege două lumi și să permită continuitatea.

În prezent, Podul U Bein este una dintre cele mai vizitate atracții ale Myanmarului. Turiști din întreaga lume, echipați cu camere dintre cele mai performante sau doar cu telefoane inteligente, vin aici pentru a surprinde momentele zilei în care lumina devine spectaculoasă: dimineața devreme, când pescarii își împing bărcile pe lac, și seara, când cerul se colorează în nuanțe de roșu și portocaliu.

Zona Amarapura, unde se află podul, adaugă o dimensiune istorică și culturală vizitei. Fosta capitală regală păstrează încă ruinele unor palate și mănăstiri, dintre care cea mai cunoscută este Mahagandayon, una dintre cele mai mari mănăstiri din țară, unde trăiesc și studiază mii de călugări. Alt obiectiv la fel de popular este și Pagoda Kyauktawgyi, un templu budist impunător din secolul al XIX-lea, faimos pentru statuia sa uriașă a lui Buddha, sculptată dintr-un singur bloc de marmură.

Tot în zonă, turiștii mai vizitează de obicei și rămășițele palatului regal din Amarapura. Deși mare parte din capitala de odinioară a dispărut, vizitatorii pot vedea încă urme de ziduri și porți, care amintesc de importanța istorică a orașului.