Aceasta a început să se implice civic începând cu anul 2018, fiind atrasă de mentalitatea din USR. Expertiza sa în domeniul Sănătății a făcut-o să fie inclusă pe un loc eligibil în lista Alianței Timișoara Unită la alegerile locale din 2024, ajungând astfel la primul său mandat de consilier local.
Astăzi, Larissa Mihala este cea care ne spune ce înseamnă să fii „Femeie în funcții-cheie”. Am abordat ideea egalității de gen în politică și administrație atât din punct de vedere cantitativ, ca număr de reprezentante, cât și calitativ, ca pregătire și implicare a acestora. Mai multe detalii în interviul de mai jos.
Ce înseamnă să fii femeie în politică și administrație, domenii istoric dominate de bărbați?
Am depășit de mult momentul istoric în care se punea sub semnul întrebării dacă femeia este o cetățeană cu drepturi depline. Provocarea prezentului este să transformăm egalitatea formală în egalitate reală de șanse.
În actualul Parlament, femeile reprezintă aproximativ 23% dintre parlamentari, deși femeile din România reprezintă un procent de 51% din populație, ceea ce arată că România este încă departe de un echilibru de gen în funcțiile politice de decizie.
Ați avut un model de politician, femeie sau nu, care v-a inspirat înainte de a intra în politică?
Nu pot spune că am avut un singur model. Am admirat întotdeauna oamenii care și-au exercitat funcțiile cu integritate, profesionalism și respect pentru cetățeni. Mai mult decât personalitățile politice, m-au inspirat oamenii care au avut curajul să se implice și să schimbe lucrurile în comunitățile lor. Îmi plac oamenii cu gândire sănătoasă și sunt de partea bună a istoriei.
Când ați știut că vreți să vă implicați în politică și cum ați făcut primul pas?
Am intrat în politică în 2018, în perioada protestelor împotriva guvernării PSD și a lui Liviu Dragnea. Am participat la proteste și, la un moment dat, am realizat că nu este suficient doar să ies în stradă și să protestez. Dacă vreau să schimb ceva, trebuie să mă implic activ și să încerc să contribui la deciziile care ne influențează viața. Așa am făcut primul pas spre politică. Pentru mine, a fost mai degrabă o continuare firească a implicării civice decât o decizie de carieră politică. Am simțit că, dacă am nemulțumiri și cred că lucrurile pot fi făcute mai bine, trebuie să îmi asum și responsabilitatea de a încerca să le schimb.
Ce v-a motivat să o faceți? Ați avut în vedere (și) faptul că puteți fi un exemplu pentru alte femei?
Motivația principală a fost dorința de a contribui la rezolvarea unor probleme concrete din Timișoara. În discuțiile cu cetățenii reveneau teme precum siguranța, calitatea serviciilor publice și modul în care sunt cheltuiți banii publici. Nu am intrat în politică pentru a deveni un exemplu, însă dacă prezența mea în administrația locală le încurajează pe alte femei să participe la viața publică, consider acest lucru un câștig important.
În plus, am o mare admirație pentru Dominic Fritz și modul lui onest și civilizat de a face lucruri bune pentru comunitate și mi-am dorit să fac parte din echipa lui, să ajut și să învăț de la el.
Nu vă era frică de faptul că, femeie fiind, nu veți fi luată în serios?
În Consiliul Local Timișoara nu am simțit prejudecăți legate de gen. Dimpotrivă, multe dintre inițiativele și proiectele valoroase sunt propuse de colegele noastre și beneficiază de susținerea și votul colegilor bărbați. Experiența mea este că argumentele și utilitatea unei propuneri cântăresc mai mult decât genul celui care o formulează.

Cum considerați că se raportează partidele politice, în prezent, la ideea de reprezentare feminină în funcții-cheie?
Cred că există progrese față de anii trecuți, însă mai este loc de îmbunătățire. Reprezentarea feminină nu ar trebui privită doar ca o obligație de imagine sau ca o bifă pe o listă electorală. Femeile trebuie să aibă acces real la poziții în care pot lua decizii. Atunci când sunt discutate proiecte care afectează întreaga comunitate, perspectivele diverse contribuie la decizii mai bine fundamentate.
Dacă ne uităm la rezultatele academice, observăm adesea că femeile obțin performanțe cel puțin la fel de bune, iar în multe facultăți chiar mai bune decât bărbații. Cu toate acestea, când analizăm structurile de conducere din instituții, companii sau administrații, constatăm că ponderea bărbaților rămâne semnificativ mai mare.
Acest contrast ridică o întrebare legitimă: dacă pregătirea și competențele există, de ce ele nu se regăsesc proporțional și în pozițiile de decizie? Discuția despre discriminare nu înseamnă că femeile sunt împiedicate în mod explicit să avanseze, ci că pot exista bariere mai subtile – stereotipuri, așteptări sociale, distribuția inegală a responsabilităților familiale sau rețele profesionale tradițional dominate de bărbați – care influențează parcursul profesional.
Cred că o societate modernă trebuie să valorifice competența indiferent de gen. Atunci când femeile și bărbații beneficiază de șanse reale și egale de dezvoltare profesională, instituțiile au de câștigat prin diversitatea perspectivelor și prin promovarea celor mai buni oameni în funcțiile de conducere.
Cum stă la acest capitol USR, comparativ cu alte partide?
Din experiența mea, USR este singurul partid care a promovat și aplicat egalitatea de gen pe listele electorale și a oferit femeilor oportunități reale de implicare și afirmare. Astfel, am propus o femeie care să candideze la Președinția României (Elena Lasconi); altele au ocupat poziții importante în Parlament. În Guvern avem 2 exemple de ministre competente: Oana Țoiu și Diana Buzoianu. Desigur, niciun partid nu este perfect și există întotdeauna loc pentru îmbunătățiri, însă consider că USR a făcut pași semnificativi către o reprezentare mai echilibrată și către o participare bazată pe competență.
În actualul mandat, 9 din 27 de consilieri locali sunt femei. Ce vă spun aceste cifre?
Aceste cifre arată că femeile sunt prezente și active în administrația locală, iar Alianța Timișoara Unită are o contribuție importantă la această reprezentare: 6 dintre cele 9 femei din Consiliul Local provin din această alianță. Totuși, faptul că femeile reprezintă 9 dintre cei 27 de consilieri locali arată că încă nu am ajuns la o reprezentare echilibrată. Important nu este doar numărul lor, ci și posibilitatea reală de a participa la deciziile importante și de a-și face vocea auzită.
V-ați confruntat cu misoginismul și în alte contexte, eventual pe plan profesional?
Cred că multe femei au întâlnit situații în care au fost judecate prin prisma unor stereotipuri. Și eu am observat uneori că femeilor li se poate cere să demonstreze mai mult, să fie mai atente la ton sau să își justifice mai detaliat deciziile. Atunci când o femeie susține o poziție fermă într-o dezbatere profesională sau administrativă, reacția poate fi diferită față de situația în care aceeași poziție este exprimată de un bărbat. Nu toate aceste situații sunt explicite, dar ele pot fi resimțite. Din fericire, lucrurile evoluează, iar criteriul competenței câștigă tot mai mult teren.
Cum spunea o bună prietenă, Liliana Popescu Bârlan, care a studiat fenomenul în cartea ei «Politica sexelor», bărbații trebuie să se emancipeze și ei. Egalitatea de șanse nu este un proiect pentru femei împotriva bărbaților. Este un proiect de emancipare socială care îi eliberează pe toți de prejudecăți și așteptări limitative. Mi-aș dori ca și bărbații să beneficieze de această libertate.
Ce sfat le-ați da fetelor și femeilor care doresc să intre în politică?
Le-aș spune să aibă încredere în pregătirea și în capacitatea lor de a contribui. Să nu aștepte să fie perfect pregătite sau să primească validarea tuturor înainte de a face primul pas. Eu am învățat din implicarea directă, din discuțiile cu cetățenii și din fiecare situație în care a trebuit să îmi susțin punctul de vedere. Le-aș mai spune să nu se lase descurajate de prejudecăți și să nu considere politica un domeniu rezervat altora. Sloganul din ’70–’80 este la fel de actual: «The personal is political». Multe probleme pe care oamenii le trăiesc sunt influențate de modul în care este organizată societatea, de legi, instituții, norme și raporturi de putere.
Credeți că este nevoie de mai multe femei în politică?
Cred că am răspuns la această întrebare de-a lungul interviului și aș transmite un mesaj prin intermediul dumneavoastră. Comunitățile au nevoie de oameni implicați, iar vocea femeilor este la fel de importantă ca a oricui altcuiva. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru. Dacă aveți idei, energie și dorința de a schimba ceva în comunitate, intrați în politică. Avem nevoie de mai multe femei care să participe la luarea deciziilor, nu doar să suporte consecințele lor. Împreună facem diferența!
Citiți principiile noastre de moderare aici!