Amatorii de drum and bass şi breaks din Timişoara au avut parte de un eveniment deosebit, sâmbătă noaptea, la Setup Venue, unde au mixat britanicii Vent vs DC Breaks, iar distracţia s-a derulat până dimineaţa, la ora 7!

Băieţii de la Zdob şi Zdub au oferit un spectacol pe cinste vineri noaptea în clubul Fratelli din Timişoara, unde amatorii de hardcore moldovenesc şi nu numai au cântat alături de muzicieni o sumedenie de şlagăre ale acestora, dar şi o piesă nouă care va fi inclusă pe următorul album al formaţiei.

Amatorii de petreceri after – hours au avut parte, sâmbătă dimineaţa, de un party plin de culoare şi distracţie la No Name, unde, în cadrul petrecerilor derulate sub genericul Hey After The Ride!, a mixat pentru prima oară în România una dintre cele cunoscute DJ-iţe din Ucraina, Nastia Beauty.

Timişorenii care au ales să-şi petreacă seara de joi în Scottish Pub au avut parte de un concert în care piesa celor de la Toulouse Lautrec numită „Porno” s-a bucurat de un succes deosebit, prima apariţie în Timişoara a trupei fiind una de bun augur.

Filarmonica Banatul din Timişoara a fost arhiplină miercuri seara. Phoenix a reuşit să ridice de mai multe ori sala în picioare, iar trupa condusă de Nicu Covaci a fost răsplătită cu aplauze la scenă deschisă de cei care au venit să asculte live hiturile marca Phoenix.

Din păcate, numărul spectatorilor care au asistat la concertul susţinut de legendara formaţie Iris, miercuri seara, în clubul Youtopia din Timisoara a fost sub aşteptări. Publicul prezent a avut parte, însă, de un spectacol pe cinste.

Spectacole de striptease masculin şi stand up comedy, un show dedicat Carnavalului Veneţian, concerte susţinute de Zdob şi Zdub, Subcarpaţi şi Toulouse Lautrec sau party-uri cu DJ. De astfel de evenimente vor avea parte amatorii de distracţie, în acest sfârşit de săptămână, în cluburile din Timişoara.

Primul concert al formaţiei Toulouse Lautrec în Timişoara va avea loc joi, 3 martie, de la ora 22.00, în Scottish Pub, unde melomanii vor putea asculta piesele lor care au ocupat poziţii fruntaşe în topul Radio Guerilla, cum ar fi „Porno” sau „Te spun”.

Formaţia Compact a demonstrat că are şi azi un succes aparte, concertul lor, susţinut marţi seara în Life! Pub, fiind unul care strâns laolaltă atât nostalgicii care au prins la vremea lor marile şlagăre ale celor de la Compact, dar şi numeroşi de tineri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.

Ştiri din Timiș

Maratonul Resuscitării revine în weekend la Iulius Town
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.

Mapamond

Rusia propune pacte de neagresiune cu state membre NATO
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.

Sănătate

Vaccinul antigripal, testat împotriva cancerului. La trei pacienți cu melanom nu au mai fost găsite celule canceroase
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație. 2

România

Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță. 5

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.