În data de 20 noiembrie, la Timişoara va avea loc lansarea oficială a proiectului de anvergură Lumina - cea de-a treia parte a trilogiei sensului vieţii – semnată Stepan Project, material la care au participat numeroşi artişti din muzică, grafică, film şi fotografie.
Formaţia timişoreană The Case, care în decursul existenţei sale de numai un anişor a cântat alături de nume ca Viţa de Vie, Vunk, Coma, Grimus sau Mircea Baniciu, va susţine un concert joi, 11 octombrie, de la ora 22, în clubul Taine.
Timişorenii de la Implant pentru Refuz vor susţine un inedit concert vineri, 12 octombrie, la clubul Daos, în cadrul căruia – alături de invitaţi surpriză – lumea IPR-ului se va transforma în premieră într-un univers acustic populat cu texturi dinamice.
Duminică, 14 octombrie, timişorenii amatori de rock, blues şi country vor avea ocazia să asiste la un recital extraordinar susţinut de muzicianul american Terry Lee Burns, evenimentul urmând să se desfăşoare în LifePub.
Petrecerea care a marcat redeschiderea sezonului de nebunie în clubul timişorean Madness, a adunat la sfârşitul spăptămânii trecute la faţa locului un public numeros, care a gustat din plin reţeta de distracţie pusă la cale de organizatori.
Cei ce au ales să se distreze sâmbătă noaptea în Heaven Studio au avut parte de o noapte incendiară într-un decor mirific, reţeta de party având o sumedenie de puncte tari, menite să declanşeze o noapte de vis.
Ca-n fiecare weekend, şi vineri clubul D arc a devenit arhiplin după miezul nopţii, iar ritmurile propuse de rezidenta Georgia au reuşit să declanşeze o distracţie pe cinste.
Sâmbătă, 6 octombrie, amatorii de muzici electronice sunt invitaţi cu mic cu mare la Setup Venue, unde sub genericul Electro Jamming – Jetpack va avea loc un party de zile mari, alături de The Model, Limun şi George Allen.
Vineri noaptea, amatorii de clubbing din oraş au avut parte de un nou episod de party în Fratelli Lounge & Club, locaţie unde, sub directa îndrumare a „dirijorului“ sonor Johnny DaMix, distracţia a curs în valuri.
Sub titulatura The Wild Cats Party, joi noaptea amatorii de distracţie din urbe s-au delectat cu un spectacol plin de energie care a declanşat o petrecere pe cinste în inima Complexului Studenţesc, la Porky s.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
1