Timișorenii, cu mic, cu mare, sunt așteptați între orele 10 și 13 la sediul instituției de pe strada Avram Imbroane nr. 54, unde vor putea păși în culisele activității polițiștilor locali. Ei vor avea ocazia să vadă echipamentele din dotare, mijloacele de deplasare, dar și sala de sport unde se antrenează agenții.
Evenimentul, ajuns deja la ediția cu numărul 12, are o secțiune specială dedicată celor mici. Copiii vor avea la dispoziție un colț creativ unde pot desena și participa la concursul „Polițistul local – prietenul copiilor”. Premii precum rechizite și rucsacuri vor fi oferite prin tragere la sorți de către Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș.
De asemenea, cei mici vor putea aduce de acasă desene pe aceeași temă, menționând pe spatele acestora numele, școala și clasa din care fac parte.
Polițiștii locali îi așteaptă cu brațele deschise pe toți cei curioși să descopere mai multe despre activitatea lor, într-o zi care se anunță a fi atât distractivă, cât și educativă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!