Lucrările la calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, pentru care există contracte de proiectare și execuție din 2022 și 2023, ar fi trebuit finalizate până la finalul lunii august pentru a putea beneficia de finanțare intergrală prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Evident, termenul a fost depășit, dar proiectul inclus pe lista de priorități a guvernului continuă.
Astfel, potrivit datelor furnizate recent de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., stadiile fizice ale celor patru loturi ale proiectului sunt:
- Lotul 1, Caransebeș – Lugoj: 15,07%. Se execută lucrări la terasamente, podețe și consolidări, se montează șine, traverse și aparate de cale în Caransebeș Triaj, se intervine la instalațiile de electrificare și semnalizare și continuă cercetările arheologice pe amplasamentele identificate de-a lungul traseului.;
- Lotul 2, Lugoj – Timișoara Est: 84,93%. Stadiul lucrărilor la terasamente este de 99,60%, iar cel al suprastructurii căii, care include șinele și traversele – de 97,05%. În prezent, se execută lucrări la poduri, podețe și pasaje, clădiri și peroane, precum și la electrificare și instalațiile de semnalizare;
- Lotul 3, Timișoara Est – Ronaț Triaj Grupa D: 28,01%. Se lucrează în zona Timișoara Est, Timișoara Nord și Ronaț la suprastructură, terasamente, construcții civile și instalații feroviare;
- Lotul 4, Ronaț Triaj Grupa D – Arad: 36,63%. Terasamentele au ajuns la 75,56%, consolidările la 65,97%, iar lucrările la poduri, podețe și pasaje – la 43,24%.
video: CFR Infrastructură
Contractele au fost semnate încă din 2022-2023
Vă amintim, licitațiile au fost lansate în octombrie 2020 și iunie 2021, câte două loturi odată. Din cauza contestațiilor, însă, atribuirea s-a amânat. Până la urmă, pentru lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, contractul de 1,4 miliarde de lei (fără TVA) a fost semnat în 4 noiembrie 2022, iar pentru lotul 4 Ronaț Triaj – Arad, contractul de 2,1 miliarde de lei (fără TVA) a fost semnat câteva zile mai târziu, pe 17 noiembrie 2022. Ambele contracte au fost câștigate de o asociație de firme italiene condusă de WeBuild SpA.
Pentru lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, contractul de 1,9 miliarde de lei (fără TVA) a fost semnat pe 28 noiembrie 2022, cu FCC Construccion S.A. Pentru primul lot, Caransebeș – Lugoj, a fost depusă contestație, iar după reevaluare, contractul de 1,3 miliarde de lei (fără TVA) a putut fi semnat de abia în decembrie 2023, cu asocierea RailWorks (lider Arcada Company). Toate cele patru contracte prevedeau șase luni pentru proiectare și 36 pentru execuție.
Anul trecut în mai, progresul era între 1 și 31% pe cele patru loturi, cel mai întârziat fiind bineînțeles lotul 1 Caransebeș – Lugoj. Era clar încă de atunci, dar a devenit evident în primăvara acestui an că nu poate fi respectat termenul din PNRR. Tocmai de aceea, ministerul și CFR căutau încă de atunci surse alternative de finanțare, proiectele fiind incluse pe lista Programului Transport din noul exercițiu financiar.
Trimite articolul
XÎntreb și eu, ca o proastă fără școală… Văzând acest bianț: Lotul 4, Ronaț Triaj Grupa D – Arad: 36,63%. Terasamentele au ajuns la 75,56%, consolidările la 65,97%, iar lucrările la poduri, podețe și pasaje – la 43,24%. De unde, cum este formată această medie finală, 36,63% ?! Că toate cele 3 componente enumerate au procente mult mai mari !!?