În 21 octombrie 1738 apare „Ordonanța de carantină și curățenie”. Ce specifica aceasta?

„Era interzisă aruncarea resturilor alimentare și gunoaielor pe străzi, amenda fiind de 12 taleri. Dezinfectarea camerelor se făcea prin afumare: era necesar lemn verde, pentru că cel uscat creștea pericolul incendiilor, fiind de preferat lemnul de fag sau stejar, apoi se foloseau plante înmiresmate precum salvia, rozmarinul, ruta, dafinul”, spun cei de la MNaB pe Facebook.

În fiecare casă trebuiau să existe produse pentru afumat camerele: lemne, oțet, praf de pulbere, sulf, plante aromatice. Procedeul era repetat de cel puțin două ori pe zi, fie pe o cărămidă încinsă se turna oțet sau prin foc aprins. Conform celor de la MNaB, exista și un comisar care mergea din casă în casă pentru a verifica starea de sănătate a oamenilor.

Cazurile trebuiau declarate, iar din casele închise nu intra și nu ieșea nimeni timp de 40 de zile. Acestă ordonanță stabilea reguli și pentru cei care se ocupau de bolnavii aflați în carantină. Îngrijitorii nu puteau face vizite în casă. Intrau doar în curte și preluau de la fereastră „prin viu grai doleanțele celor infectați; banii luați de la bolnavi prin intermediul unei linguri trebuiau ulterior spălați cu oțet; mâncarea adusă se punea într-un coș și se atârna la aer, de unde era preluată de cei din casă”, mai spune aceeași sursă.

Dacă murea o persoană infectată în casă, era scoasă repede, iar colocatarii rămâneau izolați încă 40 de zile. După 7 zile de la carantina completă se dezinfectau lucrurile din casă și toată mobila.

„Metodele de dezinfecție sau curățire a obiectelor denotă în mod inedit nivelul științei medicale a vremii. Lucrurile care nu au fost distruse se lăsau trei zile în apă cu sare , apoi erau clătite în apă curată și puse la uscat opt zile. Lucrurile pe care le-a folosit bolnavul trebuiau arse. Hainele purtate de acesta înaintea pandemiei erau clătite cu apă, afumate și puse la soare. Mobilele puteau fi scoase la soare, iar camera cu pricina aerisită și afumată.

Primarul și consilierii erau considerați responsabili pentru ceea ce se petrece în oraș”, conchid cei de la Muzeul Național al Banatului.

Bibliografie: „Timișoara carolină”, Sandra Cristina Hirsch. Cartea se poate cumpăra de la secretariatul muzeului.