Planul urbanistic general al Timișoarei, aprobat în 2023, a fost anulat în instanță în urma unei plângeri depuse de Bega Invest SA, una dintre firmele fraților Cristescu. Anularea documentului care gestionează întregul urbanism local nu presupune neapărat blocarea tuturor documentelor. Pe scurt, se revine la PUG-ul vechi, aprobat în 2002. Dau mai multe detalii reprezentanții Primăriei Timișoara.
„Avizele, autorizațiile de construire și planurile urbanistice zonale aprobate până la momentul pronunțării instanței rămân valabile. Lucrările autorizate pot începe sau pot continua, iar activitățile economice care funcționează legal în spațiile existente nu sunt afectate.
În cazul în care autorizația de construire nu a fost încă emisă, iar certificatul de urbanism a fost eliberat în baza PUG 2023, solicitantul va trebui să ceară un nou certificat de urbanism. Noul certificat va fi emis în baza PUG 2002 sau a PUZ-ului aplicabil zonei. Dacă certificatul de urbanism a fost emis în baza unui PUZ aprobat, se aplică în continuare prevederile PUZ-ului respectiv.
În privința PUZ-urilor aflate în elaborare, procedura continuă, dar documentația se va raporta la PUG 2002. Această regulă se aplică și avizelor arhitectului-șef și proiectelor de hotărâre ale Consiliului Local”, precizează reprezentanții primăriei.
Aceștia mai dau asigurări că deja se pregătește, oricum, un nou PUG: a fost pregătit caietul de sarcini și au fost organizate consultările publice necesare. Urmează supunerea la vot în consiliul local a proiectului de hotărâre privind inițierea noului PUG.
Altfel, până una-alta, va fi suspendată și platforma GIS a primăriei, iar pentru clarificări privind situațiile individuale, persoanele interesate se pot adresa Instituției Arhitectului-Șef în cadrul programului de audiențe, disponibil AICI.
Elaborarea PUG-ului durase peste un deceniu
Vă amintim, PUG-ul anulat acum a fost aprobat în octombrie 2023, după ce dezbaterile și consultările publice începuseră încă din vara aceluiași an. Ce e mai special, însă, e faptul că elaborarea documentației a durat mai bine de un deceniu: contractul pentru întocmirea lui a fost semnat în octombrie 2010, iar primele planșe au apărut încă din 2012.
La acest document lucraseră firmele din asocierea Planewerk SRL – Vitamin Architects – IHS România, în baza unui contract de 450.000 de euro.
Încă de la momentul adoptării au fost depistate mici „inadvertențe”, cauzate în mod special de termenul lung de elaborare și de evoluția situației din teren, tocmai de aceea fiind catalogat drept „învechit” de conducerea primăriei încă de la acel moment.
Până la urmă, firma BEGA Invest SA a formulat o cerere de anulare a hotărârii de aprobare a PUG-ului. Societatea fraților Cristescu a avut câștig de cauză în primă instanță încă din iulie 2025. Primăria a solicitat recurs, însă pe 28 octombrie acesta a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, anularea PUG-ului devenind astfel definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!