Cum este asistenţa socială în Timişoara azi, după 20 de ani de la înfiinţare? Cum a evoluat?
Asistenţa socială a pornit de la o specializare, o profesie care era quasi-necunoscută, când am început-o. A avut istoria ei: două decenii întreruptă total, desfiinţată, apoi am început să calificăm oameni. O cerea piaţa.
Mai este nevoie acum de asistenţi sociali?
E mare nevoie. E nevoie mai mult decât oricând. Aparent poţi crede că numărul mare de absolvenţi nu mai e necesar, pentru că s-au calificat mulţi care lucrează pe post, dar aceştia, în câţiva ani, vor intra la pensie şi atunci va fi, probabil un nou val de solicitări şi, ca atare, de calificări. În general, în materie de orientare, treaba este cu vedere imediată. Dacă privim mai în perspectivă, asistenţa socială va rămâne în centrul atenţiei pentru că societatea are probleme şi ele trebuie rezolvate.
Cum au evoluat cazurile în aceşti 20 de ani. Sunt aceleaşi probleme?
Sunt mult schimbate.
Puteţi face o paralelă?
Cele mai spectaculoase, cele mai mari modificări în bine, evoluţii, sunt cele din domeniul protecţiei copilului. În 1990 s-a început de la o situaţie catastrofală cu instituţiile, cu tot ce se ştie, şi problema s-a rezolvat. A costat foarte mult, s-a investit foarte mult, s-au depus eforturi şi a ieşit treaba: avem dezinstituţionalizarea, avem soluţii alternative ca un copil să îşi poată găsi un loc într-o familie.
Care sunt încă „locurile” neacoperite de asistenţa socială?
Ele sunt diferite şi am putea spune că, dacă protecţia copilului şi copilul au fost în prim plan până acum, în perspectivă se întrevede asistenţa socială gerontologică, pentru vârstnici. Ştim că societatea îmbătrâneşte, numărul vârstnicilor creşte. Persoanele vârstnice asistate reprezintă un domeniu de perspectivă.
Cum au evoluat studenţii în aceşti 20 de ani?
Studenţii noştri au un profil deosebit. Dacă am face media de vârstă a studenţilor din universitate, asistenţa socială ar avea media cea mai mare, pentru că de multe ori vin ca studenţi la noi oameni din servicii, vin oameni foarte serioşi, care au experienţă de viaţă. Nu pentru că se reorientează, că nu găsesc servicii, dar rămân consecveţi după alegere, iar pe parcurs găsesc că asistenţa socială e o profesie şi un domeniu interesant.
Puteţi să puneţi „Inimă Bună” în contextul asistenţei sociale timişorene?
Prof. dr. Viorel Prelici râde. (n.r.).
Proiectul „Inimă Bună” este, într-adevăr o treabă de inimă. Pentru mine şi nu numai. Inimă Bună a apărut de la începutul înfiinţării secţiei. E o activitate de voluntariat, de participare cu entuziasm a studenţilor. E un stagiu de practică, după care studenţii sunt cotaţi, notaţi. E, dacă vreţi, perioada romantică a asistenţei sociale timişorene.
Ce le transmiteţi studenţilor la asistenţă socială dar şi profesioniştilor care se pot folosi de asistenţa socială?
In continuare asistenţa socială rămâne o intervenţie şi presupune profesionişti. Vedeţi cum se distribuie fondurile pentru anumite categorii, care sunt strategiile…Trebuie oameni profesionişti. Sstereotipurile sunt că filantropia e la îndemâna tuturor, dar lucrurile au evoluat şi asistenţa socială este o profesie riguroasă, cu tot ce înseamnă terminologie, concepte, domeniu.
Timisoara sarbatoreste 20 de ani de asistenta sociala
Citiți principiile noastre de moderare aici!