tion.ro Web analytics

Timișoara, în scenariul roșu. Se închid școli și grădinițe, activitatea restaurantelor va fi limitată

De Vlad Popa
Reactualizat la:

Timișoara, în scenariul roșu. Se închid școli și grădinițe, activitatea restaurantelor va fi limitată

Foto: Seba Tataru
Reactualizat la:
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit miercuri pentru a stabili noile restricții care intră în vigoare în localitățile din Timiș în care incidența a trecut de 3/1000 de locuitori.
Scris de Vlad Popa - Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit miercuri pentru a stabili noile restricții care intră în vigoare în localitățile din Timiș în care incidența a trecut de 3/1000 de locuitori.

În Timișoara, rata de infectare cu coronavirus a ajuns joi, 13 ianuarie, la 4,34/1000 de locuitori. Comparativ, miercuri a fost 3,98, iar marți – 3,44, ceea ce înseamnă că municipiul se află în „scenariul roșu”.

În cea mai mare parte rămân valabile restricțiile existente, aprobate la depășirea pragului de 1/1000 de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit miercuri, 12 ianuarie, pentru a decide noile restricții care vor intra în vigoare ca urmare a creșterii incidenței în localitățile din Timiș.

În Timișoara, măsurile de protecție sunt instituite începând de joi, 13 ianuarie, până miercuri, 26 ianuarie, când situația va fi reevaluată.

Masca de protecție – doar chirurgicală sau FFP2 – este obligatorie în toate spațiile închise și deschise. Excepție fac copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele singure în birou, reprezentanții cultelor religioase, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante și persoanele cu dizabilități cognitive

Școli și grădinițe

Cursurile se vor desfășura online în unitățile de învățământ în care mai puțin de 60% dintre angajați sunt vaccinați. În Timișoara, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar General, acestea sunt:

  1. Grădinița Cu Program Prelungit „Notre Dame” Timișoara – Privat
  2. Grădinița Cu Program Prelungit Nr.2 Timișoara
  3. Grădinița Cu Program Prelungit Nr.1 Timișoara
  4. Grădinița Cu Program Prelungit Troița Timișoara – Privat
  5. Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” Timișoara
  6. Scoala Primară „Elim” Timișoara
  7. Școala Gimnazială „Dimitrie Leonida” Timișoara
  8. Grădinița Cu Program Normal Nr.5 Timișoara (Scoala Gimn Nr 1)
  9. Grădinița Cu Program Săptămânal „Rudolf Walther” Timișoara (Scoala Gimn Rudolf Walter)
  10. Școala Primară „Casa Speranței” Timișoara
  11. Școala Primară „Primii Pași” Timișoara

În aceste unități de învățământ, până la data de 12 ianuarie 2022, s-au vaccinat mai puțin de 60% dintre angajați.

Participare de 30%

  • competiţiile sportive se pot desfășura în spaţiile închise sau deschise, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Participarea la activitățile menționate mai sus este permisă doar pentru:

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva coronavirusului şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

HORECA

Dacă la depășirea pragului de 1 la mie, HORECA putea funcționa la jumătate din capacitate, odată depășit pragul de 3/1000 de locuitori, activitatea se va restrânge la 30% din spațiu. Orarul de funcționare rămâne același, și anume între 5 și 22. Aceleași reguli se aplică și restaurantelor și cafenelelor din cadrul unităților turistice.

Participarea la activitățile menționate mai sus este permisă doar pentru:

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva coronavirusului şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Atenție! Nunțile, botezurile și alte evenimente private sunt în continuare interzise. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este și ea interzisă.

Accesul în malluri și magazine

Reglementările rămân neschimbate aici. În magazinele alimentare nu este necesar certificatul Covid. Acestea rămân deschise între 5 și 22. În magazinele nealimentare, care vor funcționa tot între 5 și 22, este necesar certificatul Covid; fac excepție magazinele cu o suprafață mai mică de 200 mp. După ora 22 este permisă doar livrarea la domiciliu.

18 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Alpha says:

    Redactia, ati vazut ultimele dezvaluiri de la project veritas??? Daca mai sunteti interesati de jurnalism, daca mai stiti ce inseamna…

    • z says:

      asta e propaganda, nu jurnalism.
      “We Failed”
      “One of the largest newspapers in Denmark is apologizing for its journalistic failure during COVID-19 by only publishing official government messages without questioning them.”

    • Ce? says:

      E lux project veritas asta! Face concurenta cu sputnik, dreapta-stanga: Project Veritas is an American far-right activist group founded by James O’Keefe in 2010. The group produces deceptively edited videos of its undercover operations, which use secret recordings in an effort to discredit mainstream media organizations and progressive groups…

      …si ai zis tot.

      • tibi says:

        te dereanjeaza realitatea in care traiesti, ba, dobitoc gramada ce esti? iti bagi degetele in urechi si behai ca un animal?

      • McVid says:

        nu zic ca nu e asa, dar ” secrete recordings ” =/= staged recordings, asa cum fac alte posturi mari de mass media gen cnn. *cough*wmd*cough*whitehelmets*cough*.
        stiu ca e pe aceeasi lungime de unda cu alex jones dar info e info.

    • urasc fake-news-ul says:

      Daca faci referire la cele 2 minute din filmuletul postat ieri pe Youtube, poate, ar fi , e posibil, nu difera cu nimic fata de ”stirile” televiziunilor din Romania…si citeaza un militar, atat, fara documente, nimic…zero barat !!!!

    • Chris says:

      Pokemon…

  2. Un_timisorean_diasporian says:

    De ce se face exceptie la reprezentantii cultelor religioase ? Nu sunt si ei oameni la fel ca ceilalti? a fi securist, nu inseamna ca esti exonerat de la regula …… hai, masca pe mutra la toti si la vaccin cu voi ….gata, cu argumentarile, oricum nu pricepeti nimic…..

  3. Mda says:

    Se da inainte cu tupeu cu aceias placa stricata a manipularii si minciunii …. penibil unde am ajuns…nu mai exista oameni cu coloana vertrebrala care sa sustina adevarul,realitatea,dreptatea si toate valorile care le sustineau odinioara.
    Trebuie sa fie doua doua motive ori se primesc bani pt denaturarea adevarului ori sunt fortati, sau poate o combinatie de cele doua…trist oricum ar fi 🙁

  4. Jimmy Latrina says:

    Sunteți niște oameni bolnavi! Anti-stiinta, anti-bun simt. Ridicați toate restricțiile odată, trogloditi socialiști.

    Și înainte sa îmi sara cineva în cap ca sunt conspirationist 5G, nu! Sunt vaccinat si pro vaccin în general. Dar trebuie sa fi retardat sa închizi școlile datorita unei răceli (DA! Răceală. Asta este Omicron, dar nah…știința e buna doar când vor ei)

  5. N-am says:

    `Project Veritas is an American far-right activist group founded by James O’Keefe in 2010` – cu asta ai zis totul.
    O fituica sa aprinzi focul sau sa te stergi la cur cu ea.
    Dar na, dacii liberi, ce sa citeasca, cand de foame screm stand pititi?

    • Jimmy Latrina says:

      Bine, ce-i drept după Wikipedia și J.K Rowling e far right pentru ca sugerează ca exista doar bărbat și femeie.

      Project Veritas au problemele lor și au bias pentru ideologie capitalista/republicana, dar sunt cu 10 clase deasupra unor latrine socialiste ca Guardian sau NY Times

    • Mumulenka says:

      N-ai cu cine. Înainte, prostul clasei era batjocura tuturor. Că era prost. Acum, prostul clasei e “documentat” de la alți proști, are păreri despre orice și găsește alți proști, social media e cancer și tumoare.

  6. uie_fritz says:

    pai cum? “masurile” foarte inteligente de pana acuma nu au functionat?

  7. Cele mai noi știri

    Eveniment

    Incendiu puternic la Timișoara. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a cuprins și o anexă

    Ştiri din Timiș

    Sorin Grindeanu, în vizită pe șantierul Centurii de Sud a Timișoarei: I-am cerut constructorului să se mobilizeze

    Eveniment

    A fost prins hoțul care a dat spargerea la sediul Baroului Timiș

    România

    Recensământ 2022: Zi liberă pentru salariații care se autorecenzează

    Eveniment

    Reținut după ce a furat scule în valoare de 10.000 de lei de la firma pentru care a fost angajat, la Timișoara

    Eveniment

    Cercetați penal pentru că au condus băuți, drogați sau fără permis, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    UPDATE. Andrei Drăgilă a fost revocat din funcția de director al societății Horticultura

    Ştiri din Timiș

    Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, în vizită la Timișoara. Despre situația drumurilor din zona de vest

    Ştiri din Timiș

    Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara trece în sistem online din cauza infectărilor cu coronavirus

    România

    Coronavirus, 21 ianuarie: Nou record de cazuri în România. Peste 1.400 doar în Timiș

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici