La finalul deniei, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură.

„Zi cu zi, ceas cu ceas, cu ajutorul lui Dumnezeu, am călătorit până la Ierusalim, împreună cu Sfinții Apostoli, cu ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu celelalte femei mironosițe. Pe tot acest drum, Mântuitorul a avut o tristețe, dar nu o tristețe fără nădejde, pentru că știa că la sfârșitul acestui drum pământesc se va întoarce din nou la Tatăl cel ceresc. Era trist, pentru că noi nu înțelesesem ce ne-a spus El trei ani și șase luni, cât a propovăduit în țara lui Israel. Nici Apostolii Săi nu au înțeles și nu au crezut că El va învia; că va pătimi, au crezut, pentru că au văzut vremurile cum merg, mai marii templului cum reacționează la faptele Sale, dar nu au crezut că Îl vor vedea înviat și urcându-se în slava cea cerească. Însă, într-o seară ca aceasta, Mântuitorul le spusese Apostolilor să-I pregătească paștile. Ei nu știau că în seara aceasta vor sta ultima dată cu Dumnezeu la cină. Era ultima cină pe care Apostolii o luau împreună cu Hristos”, a spus părintele mitropolit Ioan.

Denia Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor. La finalul fiecărei Evanghelii citite, se zice: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne, slavă Ție”, fiind, astfel, preamărită îndelunga-răbdare a Domnului Iisus Hristos. Pasajele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Un alt element specific îl constituie scoaterea solemnă, la antifonul al XV-lea, a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, reprezentând universalitatea mântuirii adusă de către Hristos. Hristos a adus, prin Cruce, unirea oamenilor la unitatea centrului. Crucea revelează acea unitate neamestecată a raţiunilor individuale ale firii din întreaga natură. Prezenţa Crucii în mijlocul bisericii evocă adunarea tuturor lucrurilor în Hristos.