Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Studiu MedLife: Românii nu știu că mersul pe jos poate face bine și minții, nu doar corpului. Doar 12% merg frecvent în drumeții, deși cei care o fac declară mai multă energie și o calitate mai bună a vieții

Studiu MedLife: Românii nu știu că mersul pe jos poate face bine și minții, nu doar corpului. Doar 12% merg frecvent în drumeții, deși cei care o fac declară mai multă energie și o calitate mai bună a vieții

De T. Ex.
la 22 July 2026 14:16

Studiu MedLife: Românii nu știu că mersul pe jos poate face bine și minții, nu doar corpului. Doar 12% merg frecvent în drumeții, deși cei care o fac declară mai multă energie și o calitate mai bună a vieții

22 July 2026 14:16
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Scris de T. Ex. - Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.

Trimite articolul

X

Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale celui mai recent studiu realizat de Unlock Reseach la cererea MedLife, privind percepția românilor asupra activității fizice și relația dintre mișcare, sănătatea emoțională și stilul de viață.

În același timp, cercetarea arată că mersul pe jos a devenit o prezență tot mai rară în viața românilor. Peste jumătate dintre respondenți (56%) își petrec cea mai mare parte a zilei de lucru stând jos, doar 26% merg frecvent pe distanțe mai lungi și numai 12% spun că obișnuiesc să facă drumeții sau să parcurgă trasee în natură. 

Potrivit reprezentanților MedLife, poate cea mai importantă concluzie a studiului nu este despre cât de puțin mergem, ci despre cât de puțin înțelegem ce pierdem.

Românii văd mersul pe jos ca pe un exercițiu, nu ca pe o formă de prevenție

Întrebați care sunt beneficiile activității fizice, cei mai mulți români vorbesc despre imunitate, rezistență fizică și controlul greutății. Beneficii precum reducerea stresului, reglarea emoțională, claritatea mentală, dezvoltarea rezilienței sau prevenirea comportamentelor nesănătoase sunt menționate mult mai rar. 

Rezultatele sugerează că, în România, mersul pe jos este încă perceput mai degrabă ca o recomandare medicală decât ca un instrument de echilibru într-o societate tot mai expusă stresului și suprastimulării.

„Ani la rând am discutat despre activitatea fizică aproape exclusiv în termenii efectelor asupra organismului. Între timp, lumea s-a schimbat. Trăim mai repede, petrecem mai multe ore în fața ecranelor, suntem expuși permanent la stimuli și avem tot mai puține momente de deconectare. În acest context, mersul pe jos poate deveni una dintre cele mai simple intervenții de prevenție pe care o avem la îndemână, iar studiul ne arată că încă îi subestimăm valoarea”, a declarat Nicolae Marcu, Director Operațiuni Medicale, MedLife Group.

Cei care merg frecvent pe jos nu sunt doar mai activi. Par să trăiască diferit

Studiul relevă diferențe consistente între persoanele care obișnuiesc să facă drumeții și cele sedentare. Acestea declară mai des că sunt mulțumite de viața lor, au mai multă energie, reușesc să se relaxeze după perioade solicitante și acordă mai multă atenție sănătății proprii.  În plus, pentru această categorie, mersul pe jos este asociat cu reflecția personală, conectarea cu natura, claritatea mentală și recuperarea după stres – beneficii care apar mult mai rar în răspunsurile populației generale. 

Rezultatele nu demonstrează o relație cauzală, dar ridică o întrebare importantă: dacă una dintre cele mai accesibile forme de mișcare – mersul pe jos – este asociată cu un nivel mai ridicat al stării de bine, cât de mult ignorăm, de fapt, potențialul ei în prevenție?

O societate obosită caută recompense rapide

Studiul surprinde și o altă tendință îngrijorătoare. 84% dintre respondenți declară că au cel puțin un comportament cu risc adictiv, de la utilizarea excesivă a rețelelor sociale până la alte comportamente de recompensare imediată. În același timp, mai bine de jumătate dintre români spun că folosesc frecvent social media, procentul crescând la 62% în rândul persoanelor care nu merg aproape niciodată în drumeții sau pe distanțe lungi.

În schimb, persoanele care practică frecvent mersul pe jos în natură declară mai des că aleg activități precum timpul petrecut în aer liber, reflecția personală sau implicarea în comunitate pentru a-și menține echilibrul emoțional. 

„Datele descriu o schimbare de paradigmă. Nu mai discutăm doar despre sedentarism, ci despre felul în care oamenii încearcă să gestioneze stresul, oboseala și presiunea cotidiană. Credem că este momentul să înțelegem mai bine dacă mersul pe jos poate deveni o intervenție de prevenție cu beneficii măsurabile atât pentru corp, cât și pentru sănătatea emoțională”, a adăugat Nicolae Marcu, Director Operațiuni Medicale, MedLife Group.

De la percepții la dovezi

Pornind de la concluziile acestui studiu, MedLife va lansa în perioada următoare un proiect observațional, organizat în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social, ce va fi desfășurat pe Via Transilvanica, care își propune să evalueze impactul mersului pe jos asupra sănătății fizice și emoționale în condiții reale de parcurs.

Inițiativa va urmări modul în care o experiență de mers pe distanțe lungi influențează parametri relevanți ai sănătății și stării de bine, completând rezultatele cercetării sociologice cu observații și măsurători realizate direct în teren.

Prin acest demers, MedLife își propune să contribuie la dezvoltarea unei noi perspective asupra prevenției, pornind de la una dintre cele mai accesibile și mai puțin valorificate forme de mișcare.

„Ca partener de sănătate și wellbeing în proiectul Via Transilvanica, ne-am dorit să înțelegem mai bine legătura dintre un obicei aparent simplu – mersul de jos pe distanțe lungi – și sănătatea românilor. Iar rezultatele acestui studiu ne demonstrează că beneficiile acestei activități depășesc sfera sănătății fizice, având un rol important în autoreglarea emoțională și dezvoltarea unor comportamente mai sănătoase. Într-un context dominat de recompense imediate și comportamente compulsive, în care tot mai mulți oameni caută soluții accesibile de a gestiona stresul și provocările vieții de zi cu zi, e important să știm că mersul pe jos poate funcționa ca un instrument simplu și accesibil pentru suținerea stării de bine”, a declarat Ina Ilie, Director de Comunicare MedLife Group.

MedLife este partener principal de sănătate și wellbeing al Asociației Tășuleasa Social pentru susținerea activităților desfășurate în cadrul proiectului Via Transilvanica, primul traseu pedestru de interes național.

*Studiul realizat de compania Unlock la comanda MedLife este o cercetare cantitativă, realizată prin metoda CAWI – COMPUTER ASSISTED WEB INTERVIEWS . Eșantionul a fost compus din 800 de chestionare, repondenții fiind bărbați și femei în proporții egale, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.

Susținut de Med Life

(6788)

Trimite articolul

X
Taguri:
MedLife
0 Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, fotbal și premii instant la shopping
    2
    Ce s-a întâmplat cu cei 74 de bătrâni găsiți într-un azil ilegal din Timiș în decembrie 2025. Cinci au murit
    3
    Iulius Town sărbătorește 7 ani cu multe surprize
    4
    Secretul celor aproape 99 de ani: „Abuzul distruge sănătatea”. Povestea decanului de vârstă al Căminului „Inocențiu Klein” din Timișoara
    5
    Horoscop săptămâna 20-26 iulie
    6
    Regina Maria, Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu ajung pe marele ecran la Timișoara. Proiecțiile sunt gratuite
    7
    Elevii vor avea o cantină modernă în zona Odobescu. Investiție de aproape 690.000 de euro
    8
    Zodia Leu ~ 22 iulie–23 august: o perioadă de generozitate și bucurie a vieții
    9
    Timișul, în topul județelor cu cele mai multe insolvențe. Numărul firmelor aflate în dificultate este în creștere
    10
    Astronomii au detectat, în premieră, atmosferă pe o planetă asemănătoare Pământului. Descoperirea ar putea schimba căutarea vieții în Univers

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Iulius Town sărbătorește 7 ani cu multe surprize

    România

    Oficial, Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu

    Ştiri din Timiș

    Prefectura Timiș schimbă regulile pentru petiții și audiențe

    Eveniment

    Prejudiciu de 17 milioane de lei la Jimbolia: 20 de tone de tutun și sute de litri de alcool, descoperite într-un camion

    Ştiri din Timiș

    Prima femeie președinte a Georgiei vine în noiembrie la Timișoara. Cine a mai confirmat prezența la forumul primăriei

    Eveniment

    INTERVIU. Cum se rezolvă problemele într-o primărie PSD. Bărbatul agresat la Ohaba Lungă povestește cum a ajuns să fie bătut

    Ştiri din Timiș

    PROGRAM. Muzică, joc și tradiții bănățene la Ruga Timișoarei în Parcul Rozelor

    România

    Spion rus prins că pregătea acte de sabotaj împotriva bazelor NATO din România

    Ştiri sportive

    VIDEO. De la 6 ani în sala de dans, la finala Cupei Mondiale. Un timișorean duce România în elita internațională

    Sănătate

    Instructaj de siguranță la Maternitatea Odobescu. Cadrele medicale au exersat folosirea extinctoarelor
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici