Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
PSD Timişoara se întoarce împotriva lui Ilie Sârbu

PSD Timişoara se întoarce împotriva lui Ilie Sârbu

la 8 April 2010 16:38
8 April 2010 16:38
Organizaţia PSD Timişoara este şocată de declaraţiile preşedintelui PSD Timiş, Ilie Sârbu, legate de demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte a lui Sorin Grindeanu, au afirmat, joi seara, liderii municipali ai partidului. Aceştia îl susţin în continuare pe Grindeanu şi nu exclud chiar ca acesta să candideze la preşedinţia filialei judeţene.
Scris de IM:TIMIS_ONLINE - Organizaţia PSD Timişoara este şocată de declaraţiile preşedintelui PSD Timiş, Ilie Sârbu, legate de demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte a lui Sorin Grindeanu, au afirmat, joi seara, liderii municipali ai partidului. Aceştia îl susţin în continuare pe Grindeanu şi nu exclud chiar ca acesta să candideze la preşedinţia filialei judeţene.

Trimite articolul

X

Secretarul executiv al PSD Timişoara, Cristian Anton, afirmă că nu înţelege de ce Ilie Sârbu, care în urmă cu o lună era „foarte mulţumit” de Sorin Grindeanu, acum i-a întors acestuia spatele. „Sunt oripilat de declaraţiile domnului Sârbu, nu mă aşteptam ca un om de calibrul lui să facă astfel de afirmaţii. (…) Acum o lună era foarte mulţumit de domnul Grindeanu, acum s-a întors la 180 de grade. Colegiul pe care îl coordonez eu e alături de Sorin Grindeanu şi oamenii sunt revoltaţi de declaraţiile făcute de domnul Sârbu. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva, probabil domnul Sârbu e suprasolicitat pentru că trebuie să vină mai des în teritoriu şi refulează”, a spus Anton. El a afirmat că nu exclude varianta ca Sorin Grindeanu să candideze la preşedinţia PSD Timiş, la conferinţa care se va desfăşura cel mai probabil în luna iunie. „La timişoreni e mai greu până pornesc. Dar deocamdată nu ştim dacă va candida, dânsul (Grindeanu – n.r.) trebuie să decidă. Nu excludem şi această variantă”, a mai spus Anton.

La rândul lui, unul din vicepreşedinţii organizaţiei PSD Timişoara, Radu Ţoancă, a afirmat că nu se poate pune problema schimbării lui Sorin Grindeanu de la conducerea organizaţiei, mai ales că de la alegerea acestuia, filiala a „crescut” cu circa zece procente, susţine el. „Nu vreau să comentez decizia lui Sorin Grindeanu de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte. Pot în schimb să spun că am avut alegeri în urmă cu un an la PSD Timişoara şi Sorin Grindeanu are mandat până anul viitor. Are sprijinul nostru, mai ales că partidul a crescut cu circa zece puncte de atunci, ajungând, în Timişoara, la 25-30 la sută. În ceea ce priveşte funcţia de la Primăria Timişoara, noi ca şi consilieri îi sprijinim proiectele şi chiar avem un parteneriat la nivel local pe care îl respectăm. La congresul din iunie nu va fi cazul să facem alegeri şi pe Timişoara pentru că nu a expirat mandatul”, a spus Ţoancă.

Şi vicepreşedintele PSD Timişoara Sorin Ionescu spune că nu poate fi luată în calcul schimbarea lui Grindeanu. „Se simte o schimbare pozitivă de când a venit Grindeanu la municipiu, noi lucrăm foarte bine cu el. Eu cred că nici nu poate fi vorba să-şi piardă funcţia de preşedinte al PSD Timişoara. Mandatul său este de doi ani, a fost ales de delegaţii la conferinţa municipală. Eu cred că a fost o ieşire nervoasă de moment (n. r. – a lui Ilie Sârbu) şi se va reveni”, a declarat Ionescu.

„Noi susţinem hotărârea pe care a luat-o Sorin Grindeanu de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, nu se pune problema să fie schimbat din funcţia de preşedinte al PSD Timişoara. La municipiu au fost alegeri democratice, noi am fost aleşi prin vot”, spune şi vicepreşedintele PSD Timişoara Romaniţa Jumanca.

Un alt vicepreşedinte al PSD Timişoara, Florin Bârsăşteanu, consideră că Ilie Sârbu s-a poziţionat împotriva intereselor partidului. „Demisia lui Sorin Grindeanu mi se pare onestă şi loială faţă de partid. Mă surprinde reacţia preşedintelui Ilie Sârbu, care s-a plasat acum împotriva intereselor partidului. Oricum, dânsul de ceva vreme e în afara partidului prin absenţa sa de la momentele importante. PSD, în momentul acesta, se conduce la fără frecvenţă, iar acest lucru se vede. În ultima perioadă, Timişoara a sărit mult deasupra judeţului”, afirmă Bârsăşteanu.

Întrebat dacă ar susţine o eventuală candidatură a lui Grindeanu la preşedinţia PSD Timiş, Bârsăşteanu a răspuns: „Fără niciun fel de rezerve, e vremea tinerilor în PSD”.

Şi tinerii social-democraţi se declară şocaţi de declaraţiile liderului filialei Timiş. Mai mult, preşedintele TSD Timişoara, Alfred Simonis, aşteaptă scuze de la Ilie Sârbu şi candidatura lui Sorin Grindeanu la şefia PSD Timiş. „Tinerii sunt şocaţi. Eu personal aştept să-şi dea seama că a greşit şi să revină asupra acestor declaraţii şi chiar să-şi ceară scuze, pentru că noi am fost aleşi toţi democratic. Ilie Sârbu trebuie să înţeleagă că nu poate schimba aşa pe oricine vrea el. E democraţie în partid, iar organizaţia municipală a crescut, nu există motive de schimbare. Să-şi ceară scuze. Eu îl sfătuiesc pe Sorin Grindeanu să candideaze pentru funcţia de preşedinte al PSD Timiş”, a declarat Simonis.

Trimite articolul

X
Taguri:
demisie ,
grindeanu ,
news ,
PSD Timişoara ,
stiri ,
timis ,
tion
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
    2
    FOTO. Alei naturale și mobilier nou. Este gata locul de joacă de pe strada Mureș, modernizat în această vară
    3
    FOTO. Timișoreanul Erick Sabău, două medalii de aur pentru România la Special Olympics Malta
    4
    Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
    5
    Bărbat găsit împușcat în cap în propria locuință din Timișoara
    6
    Băiat de 16 ani, fără permis, prins la volan în Chișoda. Mașina nu avea nici RCA, nici ITP
    7
    Fără apă caldă joi, în zona centrală a Timișoarei. Lucrări la rețeaua de termoficare
    8
    PROGRAM. Brâncuși, Revoluția și Vitoria Lipan, pe ecran la Lugoj. Patru seri dedicate cinematografiei românești
    9
    Un timișorean, la conducerea unei importante organizații științifice internaționale. A lucrat pentru Rolls-Royce
    10
    Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei

    Cele mai noi știri

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie

    Ştiri din Timiș

    FOTO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?

    România

    Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș

    Sănătate

    Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea

    Mapamond

    Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj

    Ştiri din Timiș

    „Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”

    Ştiri din Timiș

    Balințul, supravegheat video. Zeci de camere instalate pentru combaterea vandalismului și a depozitării ilegale a deșeurilor

    Ştiri din Timiș

    Cursuri gratuite de cofetar și ajutor de bucătar, disponibile în Timiș. CCIAT a deschis înscrierile
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323