Pentru trei luni, cel puţin, doctorița va sta acolo. Salariul pe care-l ia în Timişoara, unde este medic chirurg, nu-i ajunge să achite o rată la o locuinţă şi să mai aibă bani şi de pâine, plus o haină de iarnă.

„Dacă eşti un medic în România ai un salariu de nimic şi ca orice om la început de viaţă vrei să ai o casă a ta, un minim de confort, să nu stai cu părinţii şi să te întreţină. Eu am salariu în România, plus bursa pentru medicii rezidenţi, echivalentul a 150 de euro pe lună, în plus faţă de salariu. Ajung la 1800 de lei, care e decent, dar nu e destul pentru un tânăr care porneşte în viaţă. Bursa nu poţi să o declari la salariu dacă vrei să-ţi iei un credit pentru o locuinţă”, spune tânărul medic din Timişoara. De fapt… din Anglia, pentru că a plecat.

Acolo, în Anglia, într-un an, tânăra câştigă aproximativ 40.000 de lire sterline. Acolo i se plătesc ore suplimentare, i se dă timp de repaus, timp de „veghe”, şi acela plătit.

„Eu aici am fost pe o specialitate chirurgicală, lucram în medie pe zi peste zece ore, aveam pe săptămână în medie cam şase operaţii, fiecare operaţie ţinea cam patru ore. Plus, pe lângă, făceam treabă pe secţie. În România nu se plătesc orele suplimentare. Eu stăteam 12-14 ore şi mi se plăteau doar şapte, câte am pe zi. Acolo lucrez într-un spital privat, sunt medic de gardă şi am grijă de secţie. Nu intru în operaţii, am grijă de pacienţii de pe secţie, le adminsitrez medicaţia, eu fac mai mult treaba unei asistente de aici, recoltez sânge, pun branule şi iau decizii în ceea ce priveşte tratamentul şi intervenţiile pacienţilor. Ca şi muncă, din toate punctele de vedere, îmi este mult mai uşor, chiar dacă acolo sunt 24 de ore pe zi, dar nu prea am urgenţe, nopţile dorm liniştită. Orele pe care le lucrez acolo sunt şase-opt ore pe zi, în total. Am o cameră a mea acolo, o garsonieră cu baie, singurul dezavantaj e că nu poţi să ieşi din spital, Eu sunt medicul responsabil. Sunt foarte puţini pacienţi, maxim 20 de paturi, plus 10 în timpul zilei. Peste noapte nu mi s-a întâmplat niciodată să am mai mult de 16 pacienţi. Aici aveam şi 40 de pacienţi când eram de gardă. Ca şi volum de muncă este mult mai redus, nu se compară o zi de muncă acolo cu ce făceam aici”, ne spune tânăra.

La început s-a dus acolo doar pentru două săptămâni, întorcându-se apoi două săptămâni în Timişoara,  iar, mai târziu, două săptămâni înapoi. Acum a decis să plece pe o perioadă mai lungă, cel puţin trei luni.

„Rămân cam cu 2500 de lire pe lună, asta scăzând biletul de avion dus-întors. Practic este vorba de 2500 de lire pe două săptămâni. Două săptămâni stăteam în Timişoara, aveam liber, ca şi când aş fi în concediu, şi două săptămâni lucram pe 2500 de lire. Acum plec pe trei luni. Nu pot să lucrez în continuu atât, dar pot lucra încă o săptămână extra. Mai este o opţiune de stand by, te plătesc 800 de lire pe săptămână, stai acasă şi eşti disponibil pe teritoriul Angliei, ori 1600 şi munceşti”, spune tânărul doctor.

Nu are de gând să rămână acolo, deşi e mai bine, are de toate, vrea să se întoarcă, dar vrea să-şi strângă bani de o casă, în care să locuiască, pe teritoriul României, în Timişoara ei.

„Nu am de gând să rămân acolo pentru că sunt ataşată de casă, de ţară. Nu vreau să plec acolo, eu vreau să muncesc aici, chiar îmi doresc asta, numai că sistemul nu e de aşa natură încât să îţi permită”, spune doctoriţa care vă salută din… Anglia… Ca ea mai sunt mulţi, care s-ar întoarce acasă dacă ar întrezări un viitor. La Timişoara e ceaţă… nu se (între)vede mai nimic…