Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Parada tramvaielor vechi dă peste cap circulația mijloacelor de transport în comun

Parada tramvaielor vechi dă peste cap circulația mijloacelor de transport în comun

la 8 July 2019 11:40

Parada tramvaielor vechi dă peste cap circulația mijloacelor de transport în comun

foto: arhivă
8 July 2019 11:40
Sărbătoarea STPT de Ziua Transportului Public Timișorean încurcă circulația tramvaielor. Liniile 1, 2, 4 și 6 vor avea traseu deviat.
Scris de Roxana Deaconescu - Sărbătoarea STPT de Ziua Transportului Public Timișorean încurcă circulația tramvaielor. Liniile 1, 2, 4 și 6 vor avea traseu deviat.

Trimite articolul

X

Celebrăm luni 150 de ani de la prima cursă a tramvaiului tras de cai de pe actualul teritoriu al României și, totodată, 150 de ani de transport public local. Reprezentanții societății de transport public îi cheamă pe timișoreni să sărbătorească alături de ei, cu o paradă a tramvaielor vechi pe străzile orașului și cu concerte.

Parada începe la ora 16, cu plecare de pe Podul Decebal până în Piața Libertății.

„Pentru a rememora istoria și atmosfera de epocă, colegii noștri vor înhăma doi bidivii pursânge, de la Herghelia Izvin, care vor pune în mișcare tramvaiul de care se bucurau timișorenii acum 150 de ani, pe ruta Cetate – Fabric. Urmat de tramvaiul «Gemene» sau de «Timișul», fabricat în urmă cu mai multe decenii la Timișoara, tramvaiul tras de cai va conduce parada din care vor mai face parte zece garnituri de epocă, din cadrul Muzeului «Corneliu Mikloși»”, transmit reprezentanții STPT.

Circulația mai multor linii de tramvai va fi deviată în intervalul 14.30 – 17. Astfel, liniile 1 și 2 vor circula deviat din Piața Sf. Maria, tur-retur, pe următorul traseu: str. Gheorghe Doja – Piața Bălcescu – str. 1 Decembrie 1918 – str. Ștefan cel Mare – Piața Traian – Piața Badea Cârțan, întorcând la Gara de Est. Pe sectorul Gara de Est – Meteo – Modern – Prințul Turcesc – Piața Traian va circula un autobuz.

Linia 4 circulă deviat de pe strada Brediceanu, tur-retur, pe str. Iosif Nemoianu – Catedrală – Piața Sfânta Maria – Bălcescu – str. 1 Decembrie 1918 – Calea Stan Vidrighin – Ciarda Roșie.

Linia 6 va circula pe traseul: Piața Gheorghe Domăşnean (AEM) – Calea Stan Vidrighin – strada Ștefan cel Mare – Piața Traian – Piața Badea Cârțan – Gara de Est.

După paradă, începând cu ora 18, timișorenii sunt așteptați în Piața Victoriei, la concerte susținute de Mircea Baniciu și Nicole Cherry.

În urmă cu 150 de ani, în 8 iulie, Timișoara devenea primul oraș de pe actualul teritoriu al României care introducea tramvaiul tras de cai.

Oraș obișnuit cu premiere naționale și europene, Timișoara inaugura și prima linie de troleibuz din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot o premieră pentru România a fost și inaugurarea transportului public și de mărfuri pe Canalul Bega, în același an 1869. Întrerupt la sfârșitul anilor 1960, transportul de călători pe Bega a fost reluat în 2018, Timișoara fiind singurul oraș din România cu transport public pe apă! Timișoara este primul oraș din România în care au fost introduse bicicletele, ca alternativă la transportul public local. Mai recent, în urmă cu câteva luni, Timișoara a devenit primul oraș din România care a introdus călătoriile cu trotinetele electrice, tot ca alternativă la transportul public local, transmit oficialii STPT.

Trimite articolul

X
Taguri:
ratt ,
stpt ,
tramvai cai ,
tramvaie epoca ,
transport public timisoara ,
ziua transportului public
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Amenințat de tatăl vitreg, un băiat din Timiș a sunat la poliție
    2
    Topul salariilor în România. IT-ul domină, iar domeniile cu cele mai mici lefuri sunt cele care fac cele mai multe angajări
    3
    VIDEO. De ce sunt atâtea șantiere deschise în Lugoj? Primarul Călin Dobra explică de ce lucrările nu pot fi oprite
    4
    „Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
    5
    Se închide temporar circulația pe A1, în județul Hunedoara. Care sunt rutele ocolitoare
    6
    A murit Mariana Petersel, activista care a schimbat destinul a mii de victime ale traficului de persoane
    7
    Se prelungesc restricțiile pe drumul care duce la Aeroportul Timișoara
    8
    Gala Kamo: 35 de ani blues și jazz de Timișoara
    9
    FOTO. Visit Timiș promovează Banatul la Bruxelles. Expoziție dedicată tradiției, inovației și gastronomiei județului
    10
    Cu cât a fost amendat un bărbat care a abandonat mai mulți câini pe un drum din Timiș

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    „Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator

    Ştiri din Timiș

    Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj

    România

    Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan

    Turism

    Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri sportive

    Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”

    Ştiri din Timiș

    DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei

    România

    Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici