Pentru Miriam, Timișoara a fost mai mult decât orașul copilăriei. Astăzi, profesoara trăiește și lucrează în Elveția, unde predă germană și engleză într-un mediu internațional. Spune că noua etapă îi aduce extrem de multă satisfacție profesională și liniște personală. Pentru Miriam Mircea, însă, educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor informații. Înseamnă vocație, profesionalism, respect și responsabilitate față de mințile tinere. Iar experiența sa internațională a convins-o că un profesor poate deveni cu adevărat important în viața unui elev atunci când predă nu doar o materie, ci și încredere.

Ați crescut și v-ați format la Timișoara, unde ați petrecut 27 de ani. Ce a însemnat acest oraș pentru formarea dumneavoastră ca om și ca profesionist?

Orașul în sine m-a învățat multe, cu bune și rele, despre diversitate și multiculturalism, iar școala pe care am avut privilegiul să o urmez, datorită părinților mei, și mai târziu universitatea, m-au definit când eram mult mai tânără.

Ați studiat limba franceză încă din perioada liceului, apoi istorie – franceză la Universitatea de Vest. De unde a venit pasiunea pentru limbile străine și pentru cultura franceză?

Pasiunea și cred, mult din abilitățile dezvoltate, au venit de la părinți. Amândoi vorbesc o altă limbă străină, mama mea a fost profesor de română și engleză și de mică mi-a vorbit în engleză, lucru care m-a ajutat enorm mai târziu. Franceză e altă „poveste de dragoste”: tatăl meu a învățat-o când era mic și apoi am început să studiez la școală unde ni se servea „franceza pe pâine” cu opt ore de franceză săptămânal, patru profesoare extraordinare și două teze în clasele mai mari. Iubesc franceza cu intensitate și mă simt extrem de privilegiată să o vorbesc. Cat despre cultura franceză, aprecierea ei este strâns legată de perioada petrecută în Franța.

Un moment important al studenției a fost bursa Erasmus în Franța. Cum v-a schimbat această experiență perspectiva asupra studiilor, a lumii și a propriului viitor?

În Franța mi-am definit anumite trăsături de caracter, i am înțeles importanța respectului de sine și, mai ales, a impunerii limitelor personale. Am trăit o perioadă superbă și am cunoscut persoane deosebite, atât profesori cat și colegi. Am învățat enorm, mi-am șlefuit nivelul deja superior de franceză și m-am integrat atât de bine încât mi se oferise un job ca asistentă profesoarei noastre de engleză, la facultatea de istorie.

Ați ales ulterior un master în diplomație și geopolitică. Cum se leagă aceste studii de ceea ce faceți astăzi și cât de mult v-au influențat parcursul profesional?

Masterul l-am ales din pura dorința de a lucra la o ambasadă, cândva. Foarte interesant, în Germania aceste studii au fost recunoscute imediat dar nu au contat prea mult, din niciun punct de vedere, și mă refer la profesia de dascăl. În Elveția e puțin altfel: mulți colegi de la școală la care predau m-au întrebat în detalii despre master și mai ales, despre lucrarea de dizertație scrisă în franceză și pe care sper să o public. Unele noțiuni învățate mă ajută spre o gândire critică mai clară.

La un moment dat, ați făcut pasul către Germania, fără să aveți un loc de muncă și fără să cunoașteți limba germană. Ce v-a determinat să luați această decizie?

Eu de fapt decisesem demult să plec definitiv din țară, iar confirmarea mi-a venit constant când trăiam în Franța, unde am sperăm să mă reîntorc, însă viața bate filmul și am ajuns exact acolo unde proclamam ca nu m-aș fi dus nici măcar în vizită. Al doilea factor decisiv a fost de natură personală.

Cum ați reușit să transformați lipsa cunoștințelor de limba germană într-o profesie și să predați această limbă?

Ca să răspund direct: prin multă muncă și sudoare. Eu sunt o persoană ambițioasă și nu îmi place să simt ca pierd sau ca nu reușesc ceva ce cred ca trebuie să pot. Germana pentru mine a fost una din cele mai grele încercări de până acum, nu atât limba în sine, cat și partea mentală și munca interioară de a învinge gândurile de lene și instinctul de victimizare. Am învățat mai mult singură, am fost o scurtă perioadă și la o școală de limbi străine, unde mai târziu, am ajuns să lucrez, și o reînvățare există constant pentru ca am nevoie de noi metode didactice și pedagogice, care se pretează grupelor și nevoilor individuale. Am vrut să pot să mă cert și să mă împac cu nemții „pe limba lor”.

După 14 ani în Germania, ați ajuns să predați limba germană la toate nivelurile și chiar să fiți dirigintă în sistemul de stat german. Care este momentul profesional de care sunteți cel mai mândră?

Sunt multe, din trecut și prezent: când un student sau un client începe să înțeleagă ce i-am explicat, când cineva prinde curaj și începe încet, încet să vorbească limba predată, când cineva trece un examen după orele de curs cu mine. Cat despre sistemul de stat, în mod ironic și paradoxal, cel mai mândru moment a fost în ultima zi, pe 31 octombrie anul trecut, când clasa mea m-a copleșit cu flori, cadouri, mesaje, lacrimi și îmbrățișări și când elevi din alte clase mi-au scris scrisori pe care nu le pot reciti nici acum fără să plâng. Am înțeles numai atunci ca am contat pentru ei.

În prezent predați limba germană și engleză în Elveția, la cea mai mare școală privată din țară. Cum ați făcut trecerea de la Germania la Elveția și ce a însemnat această nouă etapă?

Trecerea a fost extrem de simplă pentru mine. Pentru ca vorbesc germană, nu a existat absolut nicio problemă legată de partea administrativă, acte, documente, toate fiind deja în germană. Obișnuită fiind cu stilul nemțesc, Elveția a fost o surpriză extraordinar de plăcută. Noua etapă este o mare bucurie, îmi aduce extrem de multă satisfacție profesională și liniște personală.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră să lucrați într-un mediu educațional internațional, cu elevi și culturi diferite?

Din 2012 am lucrat în acest stil. Este mereu interesant și niciodată repetitiv. Ca profesor, sunt tolerantă și am multă răbdare, așa că fiecare elev și student poate învăța unul de la celălalt, eu de la ei și ei de la mine. Un schimb foarte benefic.

După experiența acumulată în România, Germania și Elveția, ce credeți că face diferența între un profesor bun și un profesor care reușește cu adevărat să schimbe vieți?

Cred ca un profesor bun și unul care schimbă cu adevărat vieți sunt una și aceeași persoană. Vocația, crezul în scopul suprem al acestei profesii și profesionalismul sunt esențiale. Elevii simt când cineva e nepregătit, speriat, rău sau neinteresat. A fi profesor nu e o joacă și nu e permis să ne jucăm cu minți tinere sau să le abuzăm doar pentru ca putem.

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă profesorii în prezent și ce credeți că ar trebui schimbat în educație?

O temă foarte complexă, iar eu pot încerca să răspund acestei întrebări strict din experiența personală de până în prezent: cele mai mari provocări cu care m-am confruntat au fost lipsa totală de interes și implicare a părinților și marele abis al lipsei de bun-simț, al noțiunii de respect și a celor șapte ani de acasă. Multă lume își dă cu părerea despre profesori și educație fără să aibă nici cea mai vagă idee despre cum e situația cu adevărat și câte sacrificii mentale, financiare și fizice sunt necesare mereu. Aș vrea să văd profesorii cu vocație că sunt recomandați cum trebuie, că sunt apreciați și că li se acordă respect. Nu se poate ca un fotbalist sau sportiv să câștige sume vulgar de mari de bani doar pentru că oferă „pâine și circ” iar unii profesori să nu aibă după ce bea apă. Aș mai vrea să văd persoane competente și cu putere de decizie, cărora chiar le pasă de educație, la cârma ministerului, nu habarniști, analfabeți și mitomani.

Ați început să scrieți despre educație, cărți și experiențele personale. Ce vă determină să puneți în cuvinte aceste experiențe?

Experiențele în sine ca femeie, ca străin și ca profesor sunt atât de complexe și de speciale încât cred ca trebuie făcute publice. Mai cred ca au un factor de învățare și poate de avertizare. Nu mă interesează aprobarea sau mai ales, acordul nimănui, ci sunt convinsă ca undeva, cineva trece sau a trecut prin lucruri similare și poate găsește un dram de ajutor. Partea legată de cărți și educație a pornit ca un fel de provocare personală în timpul pandemiei, când eram în fața laptopului, predând dar și observând cum toată lumea se plângea de plictiseală și izolare.

Vă mai gândiți la o revenire în România sau considerați că parcursul dumneavoastră este legat acum definitiv de spațiul germanofon?

Nu doresc să revin în țară decât pentru vizite scurte și în stil turistic. Nu știu unde mă va duce viața mai departe, deocamdată sunt foarte bucuroasă și recunoscătoare să trăiesc și să predau în Elveția.

Care sunt proiectele profesionale pe care le aveți în clipa de față?

Am câteva pe care am reușit să le definesc de-abia în acest an: să îmi prelucrez și să public lucrarea de dizertație de la master, despre manipularea ca factor politic și să structurez un proiect care mă bântuie de multă vreme, extras din ceea ce am văzut pe parcursul a 14 ani la catedră, proiect pe care vreau să îl comercializez.

Care sunt aspectele de care trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie?

Mi-este greu să mă rezum la câteva, dar este importantă relevanța unei meserii și evident, educația și studiile. Niciun AI nu va înlocui combinația unică de personalitate, educație și ambiție. Meseria trebuie să fie și plăcută, nu mă refer la colegi și aspectul uman, ci la lucrul în sine. Trebuie în orice caz menționate și aspectul financiar și longevitatea unei meserii. Orice meserie e grea la început, orice drum începe sinuos. Contează mult să existe înțelegerea conceptului de disciplină.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.