Pe cele 29 de panouri cu afișaj electronic vor fi difuzate diferite informații de interes public pentru cetăţeni.
Pentru implementarea proiectului, care are drept scop realizarea unui sistem de informare accesibil publicului larg, în vederea creşterii nivelului de informare al cetăţenilor cu privire la activitatea administraţiei publice locale, a fost obţinută finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.
„Instalarea panourilor va începe probabil de luna viitoare, pentru că mai avem în derulare câteva achiziţii pentru partea de asistenţă tehnică, iar proiectul se va finaliza la sfârşitul lunii iunie. Pe aceste panouri vor fi difuzate diverse informaţii de interes general pentru cetăţeni, vor fi anunţuri scurte cu privire la şedinţele de consiliu local, plata impozitelor sau dezbateri publice, informaţii utile despre întreruperile la apă, restricţii în trafic şi altele. Vor fi panouri de mărimea celor din staţiile RATT, trei vor fi mai mari, pe care vor fi difuzate tot informaţii şi diverse spoturi de informare. Valoarea proiectului este de un milion de euro, 98 la sută fonduri nerambursabile”, ne-a declarat directorul Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara, Violeta Mihalache.
Vor fi 26 de panouri cu afişaj monocolor şi trei panouri de informare cu led, policolore. A fost organizată o licitaţie electronică pentru achiziţia echipamentelor necesare şi montaj, contractul fiind atribuit societăţii Pro Dance Show din Ghiroda, având ca subcontractant Oxygen Computers SRL.
Primaria Timisoara impanzeste orasul cu panouri electronice
Citiți principiile noastre de moderare aici!