Potrivit Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Mărțișorul își are originea în credințe și practici agrare transmise din Antichitate. Importanța sa culturală a fost recunoscută oficial în 2017, când tradiția a fost înscrisă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma unei candidaturi comune depuse de România, Bulgaria, Macedonia de Nord și Republica Moldova, scrie AGERPRES.

Elementul central al obiceiului este șnurul împletit din două fire, alb și roșu, realizat inițial din lână, bumbac sau mătase. Acest șnur, numit mărțișor, era confecționat de femei și dăruit membrilor comunității, fiind purtat la gât, la mână, la gleznă sau prins în piept. În funcție de zonă, perioada de purtare varia de la câteva zile la câteva săptămâni.

După acest interval, mărțișorul era așezat pe o creangă înflorită, pus sub o piatră, aruncat într-o fântână sau pe brazda verde. În unele zone, era prins de coarnele animalelor sau la intrarea în gospodărie, fiind considerat un obiect cu rol protector, menit să asigure sănătatea și prosperitatea în anul agrar care urma.

Existau și variații legate de momentul purtării. După cum notează etnologul Ion Ghinoiu, în anumite tradiții mărțișorul nu era purtat neapărat din 1 martie, ci odată cu apariția Lunii Noi în cursul lunii martie. De-a lungul timpului, denumirea oficială a lunii martie a dus la generalizarea numelui de „Mărțișor” pentru sărbătoare, în detrimentul altor nume mai vechi, precum Dochia sau Dragobete.

Din punct de vedere simbolic, mărțișorul este legat de tradiția Dochiei. Șnurul, realizat din două fire răsucite, reprezenta opoziția dintre iarnă și vară, dintre frig și căldură, dintre moarte și viață. În trecut, de șnur se agăța adesea o monedă din aur, argint sau alt metal, iar în formele arhaice acesta era confecționat doar din lână albă și neagră, fără elemente decorative.

Șnurul era văzut ca o „funie a anului”, care împletea zilele celor două anotimpuri fundamentale. Legendele legate de Dochia întăresc această viziune duală asupra timpului, specifică societăților tradiționale, în care lumea era organizată prin opoziții clare: lumină și întuneric, iarnă și vară, fertilitate și sterilitate.

Inițial, mărțișorul nu era un accesoriu rezervat exclusiv femeilor. El avea un caracter ritual și era purtat la mână sau la gât de membrii comunității, indiferent de vârstă sau gen. Abia în timp, semnificația sa s-a estompat, transformându-l într-un obiect de podoabă sau într-un cadou simbolic oferit la început de primăvară.

Dincolo de rolul său calendaristic, mărțișorul era dăruit pentru a aduce sănătate, belșug și frumusețe pe parcursul anului. Durata purtării diferă în funcție de zona etnografică: până la Măcinici, la Armindeni, la Florii sau până la înflorirea pomilor fructiferi, a viței-de-vie ori a trandafirilor. Toate aceste variante reflectă legătura profundă dintre mărțișor, natură și ritmurile tradiționale ale vieții.