„Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, ne aminteşte în fiecare an de acest dar nepreţuit de care ne bucurăm toţi cei care vieţuim în această credinţă firească, autentică, normală. Pentru această bucurie, mulţumind lui Dumnezeu, trebuie să fim recunoscători în acelaşi timp tuturor bărbaţilor drept credincioşi, alături de o mulţime de femei cucernice, care în decursul istoriei au luptat uneori cu preţul vieţii pentru afirmarea Sfintei Ortodoxii.

Odată cu biruinţa generală a dreptei credinţe asupra puzderiei de erezii şi secte, Duminica Ortodoxiei marchează propriu-zis un eveniment concret din istoria Bisericii Universale: reaşezarea în drepturile cuvenite a cultului Sfintelor Icoane, prin hotărâre sinodală, în ziua de 11 martie 843.

Până la această dată, însă, istoria a consemnat mai bine de un secol de frământări, drept credincioşii având de înfruntat prigoniri crunte din partea celor care considerau sfintele icoane idoli, chipuri cioplite, neînţelegând că închinarea nu se face, de fapt, materiei, culorilor etc., ci se aduce cinstire persoanelor sfinte reprezentate pe ele. Iar temeiul fundamental al cinstirii icoanelor este însăşi întruparea Mântuitorului (Iar Cuvântul Trup S-a făcut, Ioan I, 14): Fiul lui Dumnezeu luând chip omenesc, fiind, astfel, văzut de oameni, poate fi reprezentat în imagini. De asemenea, toate persoanele sfinte recunoscute ca atare.

Ei bine, acest fapt n-a fost înţeles de cei obişnuiţi a tâlcui Scriptura după literă şi nu după duh, neştiind că «litera ucide, iar duhul face viu» (II Cor, III, 6). Prigonirile veneau uneori chiar din partea unor cârmuitori, cum s-a întâmplat în cazul împăratului Leon al III-lea Isaurul şi al fiului său, Constantin Copronim, în secolul al VIII-lea. Faţă de rătăcirea lor a luat atitudine, între alţii, Sfântul Ioan Damaschin († 750), prin cuvântul rostit şi scris. Apărători şi ocrotitori ai sfintelor icoane au fost mai apoi împărăteasa Irina şi patriarhul Tarasie, care au convocat cel de-al VII-lea sinod ecumenic (787) care în această privinţă a hotărât: Toate jucăriile copilăreşti şi glumele nebuneşti, scrierile mincinoase şi cele care s-au alcătuit împotriva cinstitelor icoane, trebuie să se predea episcopului Constantinopolului, spre a fi date la o parte, alături de celelalte cărţi eretice… (Canonul 9).

Căci ce este Ortodoxia în fond, decât vieţuirea creştină firească, potrivit cu vârsta, înţelegerea, râvna, trebuinţa fiecăruia? Sau, după cum foarte plastic se exprimă părintele Ene Branişte: Botezul pruncilor în apa sfinţită din cristelniţă, cununiile puse pe capul mirilor în Biserică, îngenuncherea cucernică sub epitrahilul duhovnicului pentru spovedanie, sau în faţa icoanelor pentru rugă, paştele primit cu frică şi cutremur la marea sărbătoare a Învierii, agheasma sfinţită la Bobotează, grija pentru împlinirea soroacelor tradiţionale de pomenire a morţilor…. Luaţi creştinului ortodox pe acestea şi i-aţi luat totul!”, transmite preot iconom-stavrofor Horia Țâru.

Pe aceeași temă:

Începe Postul Paștelui: rugăciune și pregătire pentru Învierea Domnului