În ultima perioadă au existat tot mai multe sesizări ale cetățenilor privind unii conducători auto care nu respectă legislația referitoare la parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Astfel, polițiștii locali din Timișoara au desfășurat o acțiune cu scop preventiv.
RetuRO continuă să-și extindă operațiunile prin deschiderea în luna februarie a celui de-al doilea centru de colectare a ambalajelor de băuturi din țară, în Giarmata, județul Timiș. În cadrul acestui proiect ambițios, ne propunem să contribuim la protecția mediului înconjurător, dar și să generăm noi oportunități de angajare. Astfel, inaugurarea centrului de numărare și sortare din Giarmata va aduce un plus de 32 de locuri de muncă verzi în regiune.
„Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob” a avut loc în acest an în comuna Lovrin. Manifestarea organizată de către redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” a ajuns la ediția cu numărul 20. Juriul a decis că cei mai buni cârnați au fost pregătiți de Christof Siller, un timișean stabilit de două decenii în Germania, care a venit acasă special pentru concurs.

Mapamond

NASA are un nou obiectiv spațial: dacă SUA câștigă Cupa Mondială, trimite mingea oficială pe Lună
Șeful NASA promite că va trimite mingea oficială a Cupei Mondiale pe Lună... dacă SUA câștigă trofeul. Cum naționala masculină nu a cucerit niciodată trofeul și nici nu este printre favorite, câștigarea competiției pare obiectivul mai greu de îndeplinit.

Ştiri din Timiș

25 de oferte pentru mobilierul noului Centru „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc. Șantierul clădirii începe să prindă contur
Licitația lansată de Consiliul Județean Timiș a atras un număr ridicat de oferte pentru achiziția de mobilier destinat noului sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc, investiție derulată prin PNRR. Între timp, lucrările la centru avansează conform graficului și urmează să fie finalizate vara aceasta.

Ştiri sportive

LeBron James nu se retrage, dar pleacă de la Lakers după opt sezoane
LeBron James și-a încheiat aventura la Los Angeles Lakers după opt sezoane. Cel mai bun marcator din istoria NBA va continua să joace și în sezonul 2026-2027, însă pentru o altă echipă, a cărei identitate nu a fost încă dezvăluită.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara redistribuie aproape 100 de milioane de lei din excedentul bugetar. Unde ajung banii
Primăria Timișoara a redistribuit aproape 96 de milioane de lei rămași din bugetul pe 2025. Cea mai mare parte a excedentului va acoperi golurile de casă, iar restul banilor vor merge către investiții, instituții de cultură și programul Rabla Local. 1

România

Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan întârzie deliberat formarea unui guvern cu puteri depline. PSD a ales să se comporte matur”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat miercuri pe liderul PNL, Ilie Bolojan, că întârzie deliberat formarea unui Guvern cu puteri depline și a susținut că social-democrații reprezintă „singura ancoră de stabilitate” în actuala criză politică. În același timp, liderul PSD a exclus orice colaborare cu AUR și cu George Simion. 2

Eveniment

Prins de vameșii din Moravița cu un permis de conducere fals cumpărat din Serbia
Un cetățean sârb de 66 de ani a fost oprit la punctul de frontieră Stamora-Moravița pe 30 iunie, după ce a încercat să intre în România conducând un autoturism.

Mapamond

Oceanele lumii au atins un record de temperatură în luna iunie
Oceanele lumii au înregistrat în luna iunie cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată pentru această perioadă, potrivit datelor publicate de observatorul european Copernicus Marine Service și citate de AFP. Evoluția ridică posibilitatea ca anul 2026 să aducă noi recorduri termice, în contextul combinării fenomenului El Nino cu tendința globală de încălzire a planetei.

Mapamond

OMS Europa: valurile de căldură devin „o repetiție generală”. Avertisment că verile viitoare vor fi tot mai dificile
Actualul val de căldură care afectează Europa este doar „o repetiție generală” pentru ceea ce urmează în anii viitori, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) Europa. Directorul regional al organizației, Hans Kluge, atrage atenția că verile viitoare vor fi mai dificile, pe fondul intensificării și frecvenței tot mai mari a fenomenelor extreme, relatează Agerpres.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici